Un alt hoţ a fost prins chiar în timp ce a păstruns în automobil!

De Redactor AE   |  4 Octombrie, 2016

Distribuie :

Un individ în vârstă de 29 ani, originar din raionul Soroca, a fost reţinut în flagrant delict de către un echipaj mobil 902 al Batalionului Reacţionare Operativă din cadrul Direcţiei de Poliţie a mun.Chişinău, în momentul când a pătruns într-un automobil, parcat în curtea unui bloc de locuit din sectorul Buiucani al Capitalei. Poliţiştii au intervenit imediat când l-au observat, având în vedere că patrulau pe străzile sectorului încredinţat. El a fost încătuşat şi escortat la inspectorat pentru audieri, iar la locul faptei a fost solicitată grupa operativă pentru a acumula probele infracţiunii.

În cadrul audierilor individul şi-a recunoscut vinovăţia, fiind depistate asupra lui diferite unelte, un ciocan, precum şi o staţie audio, care a fost sustrasă din automobil. Potrivit lui, metoda pătrunderii a fost prin forţarea lacătului, întrucât automobilul nu era dotat cu sistem de alarmă. Ulterior bunurile furate au fost reîntoarse proprietarului, iar pe cazul dat a fost iniţiată urmărirea penală sub aspectul comiterii infracţiunii de furt. Conform prevederilor legislaţiei penale în vigoare, bănuitul riscă o pedeapsă cu amendă în mărime de pînă la 6 000 lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 120 la 240 de ore sau închisoare de pînă la 2 ani. Totodată ofiţerii de investigaţii stabilesc dacă acesta ar fi fost implicat şi în alte cazuri analogice.

Poliţia Capitalei a continuă activităţile sporite de combatere a infracţiunilor stradale, asigurând astfel ordinea şi liniştea publică.

Recomandate:

De la sedan, la SUV electric. Jetta se reinventează radical în China - Photo
Noutăți
De la sedan, la SUV electric. Jetta se reinventează radical în China

Un nume iconic își schimbă complet identitatea. Volkswagen pregătește transformarea Jetta într-un SUV electric modern, dezvăluit inițial sub forma conceptului Jetta X.Volkswagen a

Inna
Relația dintre Rusia și Coreea de Nord devine tot mai strânsă. Se inaugurează primul pod rutier - Photo
Sociale
Relația dintre Rusia și Coreea de Nord devine tot mai strânsă. Se inaugurează primul pod rutier

Rusia și Coreea de Nord vor inaugura în curând prima conexiune rutieră dintre ele, cu implicații economice și geopolitice majore.Rusia și Coreea de Nord se pregătesc să deschidă, &icir

Inna
Un nou jucător intră în liga mare. Horse Powertrain lansează primul său motor V6 - Photo
Noutăți
Un nou jucător intră în liga mare. Horse Powertrain lansează primul său motor V6

Putere impresionantă și greutate record: joint-venture-ul din spatele Horse Powertrain intră în forță pe scena motoarelor de performanță, cu un V6 complet nou ce va fi dezvăluit la Beijing.H

Inna
Un alt proces-verbal pentru comportament agresiv în trafic. Șoferul unui Mercedes a fost sancționat - Photo
Sociale
Un alt proces-verbal pentru comportament agresiv în trafic. Șoferul unui Mercedes a fost sancționat

Șoferul unui Mercedes a fost sancționat de oamenii legii pentru comportament agresiv în trafic. S-a întâmplat după ce în mediul online a apărut o secvență video, în care

Inna
Circulația pe un perimetru al bd. Ștefan cel Mare va fi sistată. Va fi organizat un eveniment sportiv - Photo
Sociale
Circulația pe un perimetru al bd. Ștefan cel Mare va fi sistată. Va fi organizat un eveniment sportiv

Circulația pe un perimetru al bd. Ștefan cel Mare va fi sistată, în contextul organizării unui eveniment sportiv. Va fi afectat traficul rutier în perimetrul străzilor Mitropolit G. B

Inna