Toyota se apropie mai mult de Lexus cu noul său model Avalon!

De Redactor AE   |  16 Ianuarie, 2018

Distribuie :

În era SUV-urilor şi crossovere-lor, Toyota refuză să se despartă de sedanurile sale. Constructorul nipon de automobile a prezentat la Salonul Auto de la Detroit noul model Avalon.

Construit pe platforma TNGA, cel mai impunător sedan de la Toyota este acum şi mai mare, măsurând 4.978 mm în lungime, 1.849 mm în lăţime şi 1.435 mm înălţime. Ampatamentul total măsoară 2.870 mm, ceea ce ne vorbeşte despre un interior destul de spaţios. Designul însă este ceea ce atrage cel mai mult privirile, cu o grilă faţă simplu imensă, unghiuri ascuţite şi un profil lateral musculos, iar toate astea par să se combine chiar armonios.

La interior însă, ideile designerilor de la Toyota se pare că s-au cam terminat. Vedem un salon inspirat de la modelele actuale, cu un plastic nu foarte premium, butoane şi comenzi simpliste şi...un display de 7.0 inch pe diagonală, cocoţat pe consola centrală. Prin intermediul lui puteţi accesa sistemul de infotainment Entune, care guvernează la rândul lui cu sistemul audio JBL de 1.200 watt, Wi-Fi hotspot, Toyota Remote Connect cu Smartwatch, Amazon Alexa Connectivity, Apple CarPlay şi multe alte funcţii auxiliare.

Adiţional mai găsiţi cinci porturi USB şi un charger pentru smartphoneuri cu inducţie, adică wireless. Interiorul, un mix dintre minimalism şi lux, este înfrumuseţat cu inserţii din imitaţii de lemn, tapiţerie din piele şi cam atât.

Sub capotă noul Avalon găzduieşte două versiuni de motorizări, V6-le de 3.5 litri cuplat cu transmisia automată în opt rapoarte şi/sau, unitatea de 2.5 litri pe benzină, care face parte din trenul de rulare hybrid, în combinaţie cu transmisia de tip CVT şi motorul electric. Deşi nu au fost dezvăluite cifrele oficiale legate de performanţele tehnice, există păreri că V6-le ar fi capabil de circa 301 CP şi 362 Nm, iar hybridul are în jur de 203 CP şi 294 Nm de cuplu motor.

O noutate pentru Avalon este suspensia ajustabilă cu amortizoare inteligente, sensori G şi alte minunăţii care permit şoferului să se alinte cu cele trei moduri de condus, Eco, Normal şi Sport, iar pentru versiunile Touring, va fi disponibilă şi Sport+. Credeaţi că asta e tot? Toyota a preparat pentru Avalon şi sisteme ca Active Noise Control, Engine Sound Enhancement şi Intake Sound Generator, care îţi şoptesc la ureche sunete plăcute auzului dar care de fapt sunt...false.

Siguranţă. La aceste capitol, japonezii au inclus pachetul Toyota Safety Sense P, ce înglobează sistemul Pre-Collision System împreună cu Pedestrian Detection, Full-Speed Range Dynamic Radar Cruise Control, Lane Departure Alert împreună cu Steering Assist, şi Automatic High Beams. Nu lipseşte nici avertizarea pentru unghiul mort, Blind Spot Monitor, Rear Cross Traffic Alert, Back Guide Monitor, Panoramic View Monitor, Intelligence Clearance Sonar şi sistemul Rear Cross Traffic Braking.

Recomandate:

Siguranța copiilor în mașină, ignorată de mulți părinți. Cum corect transportăm un copil în mașină - Photo
Utile
Siguranța copiilor în mașină, ignorată de mulți părinți. Cum corect transportăm un copil în mașină

Un gest aparent banal poate deveni fatal în caz de accident. Autoritățile trag un semnal de alarmă privind modul în care sunt transportați copiii în autoturisme.Transportul

Inna
Relația dintre Rusia și Coreea de Nord devine tot mai strânsă. Se inaugurează primul pod rutier - Photo
Sociale
Relația dintre Rusia și Coreea de Nord devine tot mai strânsă. Se inaugurează primul pod rutier

Rusia și Coreea de Nord vor inaugura în curând prima conexiune rutieră dintre ele, cu implicații economice și geopolitice majore.Rusia și Coreea de Nord se pregătesc să deschidă, &icir

Inna
De la sedan, la SUV electric. Jetta se reinventează radical în China - Photo
Noutăți
De la sedan, la SUV electric. Jetta se reinventează radical în China

Un nume iconic își schimbă complet identitatea. Volkswagen pregătește transformarea Jetta într-un SUV electric modern, dezvăluit inițial sub forma conceptului Jetta X.Volkswagen a

Inna
Un alt proces-verbal pentru comportament agresiv în trafic. Șoferul unui Mercedes a fost sancționat - Photo
Sociale
Un alt proces-verbal pentru comportament agresiv în trafic. Șoferul unui Mercedes a fost sancționat

Șoferul unui Mercedes a fost sancționat de oamenii legii pentru comportament agresiv în trafic. S-a întâmplat după ce în mediul online a apărut o secvență video, în care

Inna
Neue Klasse și-a lăsat amprenta pe noul 7 Series facelift. Cum arată berlina de lux actualizată și ce a preluat de la i3 - Photo
Noutăți
Neue Klasse și-a lăsat amprenta pe noul 7 Series facelift. Cum arată berlina de lux actualizată și ce a preluat de la i3

Nu este doar un simplu facelift. Noul BMW 7 Series aduce schimbări semnificative în ceea ce ține de design, tehnologie și electrificare. Faceliftul anunță direcția viito

Inna
Circulația pe un perimetru al bd. Ștefan cel Mare va fi sistată. Va fi organizat un eveniment sportiv - Photo
Sociale
Circulația pe un perimetru al bd. Ștefan cel Mare va fi sistată. Va fi organizat un eveniment sportiv

Circulația pe un perimetru al bd. Ștefan cel Mare va fi sistată, în contextul organizării unui eveniment sportiv. Va fi afectat traficul rutier în perimetrul străzilor Mitropolit G. B

Inna
Kia reinventează conceptul de GT și lansează Vision Meta Turismo, care este proiectat între realitate și universul digital - Photo
Noutăți
Kia reinventează conceptul de GT și lansează Vision Meta Turismo, care este proiectat între realitate și universul digital

Inspirat de legenda GT-urilor clasice, dar proiectat pentru era virtuală, noul concept Kia Vision Meta Turismo promite o experiență auto complet redefinită. Kia a ales Milan Design Week pentru a preze

Inna
Un nou jucător intră în liga mare. Horse Powertrain lansează primul său motor V6 - Photo
Noutăți
Un nou jucător intră în liga mare. Horse Powertrain lansează primul său motor V6

Putere impresionantă și greutate record: joint-venture-ul din spatele Horse Powertrain intră în forță pe scena motoarelor de performanță, cu un V6 complet nou ce va fi dezvăluit la Beijing.H

Inna