Tesla creşte în ochii investitorilor. Cu 61 miliarde de dolari valoare de piaţă, au depăşit BMW-ul

De Redactor AE   |  12 Iunie, 2017

Distribuie :

Valoarea de piață a producătorului de mașini electrice Tesla a ajuns la peste 61 miliarde de dolari depăşind-o pe cea a rivalilor de la BMW! Potrivit automarket.ro, americanii urcă astfel pe locul 4 în topul celor mai valoroase branduri auto.

În luna aprilie, Tesla a devenit cel mai mare producător auto din Statele Unite în funcție de capitalizarea bursieră, iar constructorul american a reușit acum o nouă performanță. În deschiderea ședinței bursiere de vineri, acțiunile Tesla au crescut cu 1.4%, suficient de mult pentru ca valoarea de piață a companiei să ajungă la 61.6 miliarde de dolari.

Cu această cifră, Tesla a depășit capitalizarea celor de la BMW cu circa 280 de milioane de dolari și a urcat astfel pe locul 4 în topul celor mai valoare companii auto din lume.

Performanța este una surprinzătoare în contextul în care Tesla vrea să vândă în acest an circa 100.000 de mașini și a avut doar două trimestre pe profit în întreaga sa istorie, în timp ce constructorii rivali vând până la 10 milioane de mașini pe an și au profituri consistente.

Totuși, acționarii sunt interesați de acțiunile Tesla pe baza perspectivelor de creștere ale constructorului american, care va începe în luna iulie producția noului Model 3, iar spre finalul anului 2019 și-a planificat lansarea SUV-ului Model Y într-o nouă uzină de asamblare.

Chiar și așa, performanța Tesla este remarcabilă, mai ales că producătorii premium, așa cum este și BMW, sunt semnificativ mai bine cotați la bursa decât producătorii de masă, întrucât obțin profituri mai mari pe unitate.

În prezent, cea mai valoroasă companie auto din lume în funcție de capitalizarea bursieră este Toyota, urmată de Daimler și Grupul Volkswagen.

Recomandate:

Piața neagră ocolește sancțiunile. Cum zeci de mii de mașini occidentale ajung în Rusia prin China - Photo
Noutăți
Piața neagră ocolește sancțiunile. Cum zeci de mii de mașini occidentale ajung în Rusia prin China

Deși marii producători auto susțin că au oprit exporturile către Rusia, zeci de mii de mașini fabricate în China sau tranzitate prin această țară ajung pe piața rusă prin scheme de „piață

Inna
25 de ani de performanță britanică. Uzina BMW din Hams Hall a depășit 7.6 milioane de motoare produse - Photo
Noutăți
25 de ani de performanță britanică. Uzina BMW din Hams Hall a depășit 7.6 milioane de motoare produse

BMW Group marchează 25 de ani de la debutul producției de motoare la fabrica din Hams Hall, Marea Britanie, un reper industrial care a livrat până acum peste 7.6 milioane de unități pentru mărci

Inna
Sfârșitul unei ere. Audi elimină S6 din gamă, iar noul A6 preia rolul de sportiv al familiei - Photo
Noutăți
Sfârșitul unei ere. Audi elimină S6 din gamă, iar noul A6 preia rolul de sportiv al familiei

Audi a confirmat că noua generație A6 nu va mai avea o versiune de performanță, S6, cel puțin pentru modelul din acest an. Decizia marchează dispariția unuia dintre cele mai cunoscute sedanu

Inna
Peste 3.000 km până la Capul Nord cu un Volkswagen electric. DKV Mobility demonstrează că drumurile lungi nu mai sunt o problemă - Photo
Noutăți
Peste 3.000 km până la Capul Nord cu un Volkswagen electric. DKV Mobility demonstrează că drumurile lungi nu mai sunt o problemă

Un Volkswagen ID.7 Tourer GTX a parcurs peste 3.000 de kilometri, din Germania până la Capul Nord, în cadrul provocării EVenture Extreme. Călătoria a durat șase zile și a inclus 17 opriri

Inna