Şi în URSS au existat maşini demne de recorduri. Iată cinci dintre cele mai rapide vehicule sovietice!

Industria auto în perioada Uniunii Sovietice era organizată astfel încât să asigure populaţia cu mijloace de transport în masă, mai mult decât orientată spre dezvoltarea de noi tehnologii şi perfecţionarea celor vechi. Însă, au existat şi abateri de la regulă, iar cele mai remarcante au rămas în istorie.

În anii 1938, inginerii uzinei GAZ, sub conducerea lui Evghenii Aghitov, au proiectat şi dezvoltat un automobil care să şteargă din memoria sovieticilor recordul naţional de viteză de 141.565 km/h, setat de către Mihal Gromov, erou naţional al URSS, la volanul unui Cord-812. Astfel a luat naştere racecar-ul GL-1, echipat cu motorul M-1 ce dezvolta numai 50 de cai putere.

Unitatea pe benzină a fost "umblată" la chiulasă iar în rezultatul modificărilor numărul de CP a crescut de la 50 la 65. În urma testelor efectuate în Kiev şi Moscova, pilotul aflat la volanul GL-1 a înregistrat viteze de 143 şi 147 km/h. Ambiţiile le-au fost satisfăcute!

Ceva mai târziu a apărut şi versiunea acoperită a lui GL-1, în anii 1940, care pe lângă caroseria modificată a primit şi un nou motor de 3.4 litri, M-11, ce livra în jur de 100 cai putere. În luna septembrie, sportiva s-a aliniat la start pentru un nou record de viteză la final, înregistrând 161.87 km/h la radare. Încurajaţi, inginerii planificau lansarea celui de-al treilea prototip însă începutul celui de-al doilea război mondial a pus capac pe planurile sovieticilor.

În anii de după război, ruşii au primit câteva exemplare Auto Union pentru a le studia detaliat. Cele văzute l-au încurajat pe Vladimir Nikitin să construiască în taină un sportcar demn de recorduri, utilizând şasiul lui M-1 şi motorul de la GAZ Pobeda. Şi nu un oarecare automobil ci unul cu o formă care aminteşte de bolizii de curse iar motorul instalat pe maşină era o adevărată operă de artă: carburatoare duble, două axe cu came şi cel mai important, prezenţa unei turbine!

GAZ-M-20, poreclită Harkov-6, a fost maşina anilor 1952 care se putea lăuda cu până la de patru ori mai mulţi cai putere decât motorul pe baza căruia a fost construit. Tot atunci a fost bătut recordul de viteză în URSS, însă Nikitin nu era mulţumit de rezultatul obţinut astfel că în 1953 s-a întors pe poligonul de teste pentru a atinge viteza maximă de 282 km/h. Au mai fost şi alte tentative, în 1955, unde a ridicat limita la 284 km/h, însă acest rezultat nu a fost trecut oficial.

Performanţa lui Nikitin nu a trecut neobservată, ci i-a motivat pe alţii să construiască ceva şi mai bun de atât. Ilya Tihomirov a împrumutat prototitpul Harkov L-1 pe care l-a echipat cu două turbopropulsoare capabile să dezvolte câte 50 CP fiecare. Pioner avea o rezervă imensă de Nm pe toată plaja de turaţii, iar construcţia mai simplă a exclus cutia de viteze, un avantaj simţitor în faţa concurenţilor.

În 1961, Pioner-ul a ieşit pentru prima încercare de a doborî recordul de viteză din URSS însă fără rezultat. A urmat apoi Pioner-2M, în 1962 care deja avea câte 67 de CP la fiecare turbopropulsor, ceea ce i-a permis să atingă viteza de 311.4 km/h pe suprafaţa lacului Baskunchak, record care aşa şi nu a mai fost vreodată doborât.

Recordul lui Nikitin a trezit interes şi pentru alţi ingineri, în 1954, care erau aproape de a seta noi limite, însă bolidul GAZ-TR a suferit un accident la viteza de 300 km/h. Avantajele motoarelor cu reacţie erau evidente, astfel că după cele văzute, Nikitin împreună cu cei de la Institutul de Transporturi din Harkovsk, au pus bazele proiectului HADI-9, echipat cu motoare de la avionul de luptă MiG-19. Însă când s-a ajuns la teste, inginerii ruşi au întâlnit o nouă problemă. Din cauza exploatării pe larg a resurselor de sare de pe lacul Baskunchak, suprafaţa acestuia arăta ca o carieră mai mult decât a poligon, iar orice altă pistă de avioane era prea scurtă pentru a-i putea maşinii să dezvolte viteza maximă de 800-1000 km/h!

Singura apariţie a lui Hadi-9 a avut loc doar în filmul rusesc "Igla-09-SR", unde se spune că maşina ar fi atins viteza minimă de 400 km/h în timpul filmărilor, însă acest lucru nu a fost documentat oficial. Nikitin a fost invitat nu o singură dată la Boneville, în SUA, însă din lipsa fondurilor acesta aşa şi nu a mai ajuns peste oceane, iar orgoliul nu i-a permis să accepte finanţarea americanilor.

În încheiere, trebuie să vă spunem că a existat în URSS şi un sportcar electric, construit la fel de Nikitin şi numit Hadi-13-EM. De dezvoltarea acestuia s-au ocupat în paralel cu Hadi-9, de la care a preluat şi forma aerodinamică. Panourile de caroserie erau fabricate din fibră de sticlă, maşina era echipată cu suspensie independentă iar drept sursă de energie erau zece baterii de argint şi zinc. Cu o masă totală de numai 350 de kg, maşina a reuşit să atingă o viteză maximă de 161.7 km/h, record unic în URSS.