Porsche 964 Turbo din celebrul film Bad Boys este scos la vânzare în cadrul unei licitații

De Inna   |  18 Noiembrie, 2021

Distribuie :

Porsche-ul care a apărut în celebrul film Bad Boys va fi expus la vânzare în cadrul unei licitații. Veridicitatea acestuia este demonstrată de certificatele oficiale, oferite de către reprezentanții oficiali de la Porsche și Columbia Pictures.

Așadar, este un Porsche 964 Turbo cu propulsor de 3.6 litri volum, produs în anul 1994. Motorul aspirat turbo produce 355 CP și 520 Nm. Cel din urmă este cuplat la transmisie manuală în cinci rapoarte, iar puterea este transmisă către roțile de pe puntea din spate. 

x
x
x
x
x
x
x
x

 

În anul 2005, automobilul a fost procurat de către producătorul filmului, iar mai târziu acesta a fost vândut lui Matthew Drendel. Acesta l-a cumpărat pentru colecția sa, în care Porsche-ul s-a reținut timp de șase ani. La momentul actual, pe planșa de bord, mașina are un parcurs de 55.355 km, iar din fotografii putem observa că atât exteriorul, cât și interiorul automobilului sunt într-o stare impecabilă. 

Prețul mașinii nu a fost afișat, iar pentru o simplă comparație, un exemplar identic a fost vândut anul trecut pentru o sumă de 275.000 de euro. 

Recomandate:

Land Rover pregătește lansarea noului Range Rover GT. Cum arată primul SUV coupe electric de performanță - Photo
Noutăți
Land Rover pregătește lansarea noului Range Rover GT. Cum arată primul SUV coupe electric de performanță

Land Rover a oferit primul contact cu viitorul Range Rover GT, publicând imagini oficiale cu prototipul aflat în faza finală de dezvoltare. Noul model va extinde familia Range Rover și va

Inna
În sectorul Buiucani va fi amenajată o nouă parcare publică. Vor fi amenajate 70 de locuri - Photo
Sociale
În sectorul Buiucani va fi amenajată o nouă parcare publică. Vor fi amenajate 70 de locuri

Municipalitatea continuă extinderea infrastructurii de parcare din Chișinău și pregătește amenajarea unei noi parcări publice în sectorul Buiucani. Aceasta va fi construită la intersecția străzi

Inna
Poliția a depistat mai multe persoane care conduceau în stare de ebrietate. Un motociclist fără permis avea o alcoolemie de 0.83 mg/l - Photo
Sociale
Poliția a depistat mai multe persoane care conduceau în stare de ebrietate. Un motociclist fără permis avea o alcoolemie de 0.83 mg/l

Poliția Republicii Moldova anunță că, în cadrul acțiunilor de supraveghere a traficului rutier, a depistat mai multe persoane care conduceau diferite mijloace de transport sub influența alcoolul

Inna
Lamborghini a creat două versiuni unicat pentru Temerario. Designul exterior este inspirat din primele schițe ale modelului - Photo
Noutăți
Lamborghini a creat două versiuni unicat pentru Temerario. Designul exterior este inspirat din primele schițe ale modelului

Lamborghini a prezentat două exemplare unice ale supercarului Temerario, realizate de divizia de personalizare Ad Personam. Cele două automobile au fost create pentru a evidenția procesul de dezvoltar

Inna
2 tineri sancționați de oamenii legii pentru comportament agresiv în trafic - Photo
Sociale
2 tineri sancționați de oamenii legii pentru comportament agresiv în trafic

Inspectoratul Național de Securitate Publică (INSP) a identificat și sancționat persoanele implicate într-un incident de conducere agresivă produs pe străzile municipiului Cahul, după ce imagini

Inna