Pentru cei mai pretenţioşi, iată un Maserati modificat pentru "ultimul drum"

De Redactor AE   |  30 August, 2016

Distribuie :

Sincer să fiu, nu ştiu cât de mult contează pentru cel care se va afla în această maşină, ce emblemă poartă vehiculul dat, însă italienii de la Ellena SRL Autotransformazioni se pare că pricep un pic mai multe. Spun asta deoarece ei sunt autorii acestui Maserati Ghibli modificat pentru "utlimile călătorii".

Toţi acolo ajungem...Trist, dar adevărat. Rămâne deja pentru rude şi prieteni să decidă cum te vor petrece, într-un GAZ, un Lincoln de la Ritus, sau un automobil de lux cu emblema Tridentului pe grila radiatorului. Oricare nu ar fi din acestea, oricum modificat va fi, prin urmare aceeaşi soartă a avut şi acest Ghibli.

Partea frontală a maşinii a rămas practic intactă, însă doar până la nivelul parbrizului, de unde lucrurile încep să arate cu totul altfel. Linia acoperişului a fost înălţată pentru a oferi mai mult spaţiu interior, iar odată cu aceasta şi posteriorul a crescut în gabarituri şi vine acum cu o deschidere mult mai amplă a hayonului.

Mai mult, ampatamentul maşinii a fost mărit odată cu repoziţionarea punţii spate la un metru distanţă de la fixările anterioare, astfel Maserati Ghibli este gata să apere onoarea pasagerului său, cu stil, eleganţă şi mult spaţiu.

147543l 149289l 496562l 509972l

Recomandate:

Volkswagen închide o fabrică din China. Producția se oprește complet până la finalul anului - Photo
Noutăți
Volkswagen închide o fabrică din China. Producția se oprește complet până la finalul anului

Volkswagen anunță închiderea treptată a uzinei din Nanjing, China, în contextul scăderii continue a cererii pentru automobile cu propulsie clasică. Fabrica a fost operată în partener

Inna
Nissan ar putea construi modele Honda în SUA. O colaborare neașteptată în fața crizei - Photo
Noutăți
Nissan ar putea construi modele Honda în SUA. O colaborare neașteptată în fața crizei

Nissan și Honda, doi dintre cei mai mari constructori auto japonezi, iau în calcul o colaborare în SUA. Conform unor surse apropiate situației, Nissan explorează posibilitatea de a produce

Inna
BMW depășește Mercedes-Benz în vânzări în prima jumătate din 2025, în pofida unei ușoare scăderi - Photo
Noutăți
BMW depășește Mercedes-Benz în vânzări în prima jumătate din 2025, în pofida unei ușoare scăderi

BMW își păstrează poziția de lider în segmentul premium, după ce a raportat rezultate solide pentru prima jumătate a anului curent. Producătorul german a reușit să vândă 1.070.814 un

Inna
Probleme grave la Ford. Peste 850.000 de mașini, rechemate din cauza unei defecțiuni la sistemul de alimentare - Photo
Noutăți
Probleme grave la Ford. Peste 850.000 de mașini, rechemate din cauza unei defecțiuni la sistemul de alimentare

Ford Motor Company a anunțat o amplă campanie de rechemare în service ce vizează 850.318 vehicule, fabricate între 2021 și 2023. Motivul acestei acțiuni este o posibilă defecțiune la pompa

Inna
Subaru dezvăluie primul teaser al noului SUV electric Uncharted, un model dezvoltat în parteneriat cu Toyota - Photo
Noutăți
Subaru dezvăluie primul teaser al noului SUV electric Uncharted, un model dezvoltat în parteneriat cu Toyota

Subaru intră într-o nouă etapă a electrificării și pregătește lansarea unui crossover complet electric, botezat Uncharted. Modelul a fost dezvoltat împreună cu Toyota și va împărtăși

Inna