Pe timp de caniculă, INP vine cu câteva recomandări importante pentru şoferi

De Redactor AE   |  23 Iunie, 2017

Distribuie :

Atenție șoferi! Inspectoratul Naţional de Patrulare recomandă conducătorilor auto ca, în zilele caniculare, să își planifice deplasările cu automobilul în afara intervalului orar 10.00 - 18.00. Iar afară de aceasta, să ţină cont de câteva sfaturi utile.

Pentru a evita situații neplăcute și periculoase, INP sugerează șoferilor:- în cazul în care autovehiculul a staționat la soare, înainte de plecarea la drum, porniți instalația de climatizare pentru câteva minute;- să protejeze de razele soarelui copiii și persoanele de vârsta a treia aflați printre pasageri; Aici recomandăm şi noi, pelicula solară, interzisă muritorilor de rând şi permisă în rândul politicienilor.

- pe distanţe lungi, se recomandă opririle frecvente în vederea repausului şi hidratării conducătorului de autovehicul, iar staționarea autovehiculul să fie efectuată exclusiv în zone umbrite;- să adapteze viteza maşinii la condițiile meteo-rutiere şi să păstreze o distanță suficientă față de autovehiculul care circulă înainte, întrucât temperaturile mari înregistrate la nivelul părții carosabile sunt factor determinant în scăderea aderenței pneurilor și implicit în creșterea spațiului de frânare.

INP vă dorește drum bun!

Recomandate:

Piața neagră ocolește sancțiunile. Cum zeci de mii de mașini occidentale ajung în Rusia prin China - Photo
Noutăți
Piața neagră ocolește sancțiunile. Cum zeci de mii de mașini occidentale ajung în Rusia prin China

Deși marii producători auto susțin că au oprit exporturile către Rusia, zeci de mii de mașini fabricate în China sau tranzitate prin această țară ajung pe piața rusă prin scheme de „piață

Inna
25 de ani de performanță britanică. Uzina BMW din Hams Hall a depășit 7.6 milioane de motoare produse - Photo
Noutăți
25 de ani de performanță britanică. Uzina BMW din Hams Hall a depășit 7.6 milioane de motoare produse

BMW Group marchează 25 de ani de la debutul producției de motoare la fabrica din Hams Hall, Marea Britanie, un reper industrial care a livrat până acum peste 7.6 milioane de unități pentru mărci

Inna
Sfârșitul unei ere. Audi elimină S6 din gamă, iar noul A6 preia rolul de sportiv al familiei - Photo
Noutăți
Sfârșitul unei ere. Audi elimină S6 din gamă, iar noul A6 preia rolul de sportiv al familiei

Audi a confirmat că noua generație A6 nu va mai avea o versiune de performanță, S6, cel puțin pentru modelul din acest an. Decizia marchează dispariția unuia dintre cele mai cunoscute sedanu

Inna
Peste 3.000 km până la Capul Nord cu un Volkswagen electric. DKV Mobility demonstrează că drumurile lungi nu mai sunt o problemă - Photo
Noutăți
Peste 3.000 km până la Capul Nord cu un Volkswagen electric. DKV Mobility demonstrează că drumurile lungi nu mai sunt o problemă

Un Volkswagen ID.7 Tourer GTX a parcurs peste 3.000 de kilometri, din Germania până la Capul Nord, în cadrul provocării EVenture Extreme. Călătoria a durat șase zile și a inclus 17 opriri

Inna