Obţinerea permisului de conducere ar putea deveni tot mai dificilă. Iată cu ce propuneri vin guvernanţii

De Redactor AE   |  22 Iulie, 2016

Distribuie :

Doritorii de a obține permisul de conducere auto ar putea susţine mai multe teste, scrie site-ul de ştiri Canal3.md. Potrivit lor, autorităţile îşi propun să-i oblige pe cursanţi, după proba de teorie, să treacă testul de evaluare a percepţiei riscurilor. Acest lucru ar putea determina sporirea securităţii în trafic.

O altă inovaţie care urmează a fi implementată este conducerea asistată. Aceasta a fost salutată de experţii în siguranţa rutieră, care au venit şi cu sugestii în acest sens.

Totodată, specialiştii propun ca perioada de probaţiune să fie majorată până la cel puţin un an. Conceptul de reformare privind instruirea și examinarea conducătorilor auto a fost definitivat într-un proiect de Hotărâre de Guvern, după ce a fost supus dezbaterilor publice.

Documentul urmează să fie transmis spre avizare altor Ministere şi instituţii din domeniu.

Recomandate:

Circulația pe un perimetru al bd. Ștefan cel Mare va fi sistată. Va fi organizat un eveniment sportiv - Photo
Sociale
Circulația pe un perimetru al bd. Ștefan cel Mare va fi sistată. Va fi organizat un eveniment sportiv

Circulația pe un perimetru al bd. Ștefan cel Mare va fi sistată, în contextul organizării unui eveniment sportiv. Va fi afectat traficul rutier în perimetrul străzilor Mitropolit G. B

Inna
De la sedan, la SUV electric. Jetta se reinventează radical în China - Photo
Noutăți
De la sedan, la SUV electric. Jetta se reinventează radical în China

Un nume iconic își schimbă complet identitatea. Volkswagen pregătește transformarea Jetta într-un SUV electric modern, dezvăluit inițial sub forma conceptului Jetta X.Volkswagen a

Inna
Relația dintre Rusia și Coreea de Nord devine tot mai strânsă. Se inaugurează primul pod rutier - Photo
Sociale
Relația dintre Rusia și Coreea de Nord devine tot mai strânsă. Se inaugurează primul pod rutier

Rusia și Coreea de Nord vor inaugura în curând prima conexiune rutieră dintre ele, cu implicații economice și geopolitice majore.Rusia și Coreea de Nord se pregătesc să deschidă, &icir

Inna
Un alt proces-verbal pentru comportament agresiv în trafic. Șoferul unui Mercedes a fost sancționat - Photo
Sociale
Un alt proces-verbal pentru comportament agresiv în trafic. Șoferul unui Mercedes a fost sancționat

Șoferul unui Mercedes a fost sancționat de oamenii legii pentru comportament agresiv în trafic. S-a întâmplat după ce în mediul online a apărut o secvență video, în care

Inna