Noutăți
Constructorul Audi a dezvăluit versiunile Ultra ale modelelor A4, A5 şi A6. Familia se lărgeşte după ce a fost deschisă în luna august a anului trecut cu A3 Ultra, cel mai economic model Audi din lume
Opel Vivaro se pregătesc să primească o nouă generaţie, iar până la apariţia acesteia, reprezentanţii mărcii germane au publicat o schiţă teaser care prezintă noul lor vehicul comercial uşor. Privind
Una din ramurile comisiei a Consiliului Europei, European Network of Law Enforcement Technology Services, a propus dezvoltarea unui sistem universal pentru orice vehicul vândut în zona EU, care să per
Lansată alături de trei motorizări în luna noiembrie a anului trecut, noua generaţie Mini va beneficia odată cu apariția în vânzare de alte două versiuni de motorizare: este vorba despre derivatele Mi
Renumitul constructorul italian se pregăteşte să scrie o nouă pagină din istoria sa şi în 2014: Ferrari a publicat o imagine teaser care anunţă debutul unui nou model, debut programat chiar săptămâna
Dezvelirea noului Twingo este programată pe 4 martie 2014, în prima zi de presă a Salonului Auto de la Geneva. Pentru moment, singurele informaţii despre noul Twingo anunţă o caroserie cu cinci uşişi
Constructorul ceh este aşteptat să expună la standul său de la Salonul Auto din Elveția un concept în premieră mondială, despre care se vorbește că va fi prototipul viitoarei generaţii Fabia.Conform
La exact 20 de ani de la lansarea primului C-Klasse, Mercedes-Benz lansează a patra generaţie a celui mai bine vândut model al său, cu un design inspirat din faimosul S-Klasse.Din punctul de vedere
BMW Seria 7 a primit pentru prima dată sigla M. Aceasta reprezintă nu o versiune de performanță a navei amiral din Munchen, ci doar o ediție specială a lui 760 Li, oferită în exclusivitate pe piața di
Mercedes-Benz a prezentat modelul V-Klasse despre care spune că este cel mai confortabil și mai luxos MPV de pe piață. De acum înainte persoanele cu familii numeroase pot avea o mașină care are loc su
Subaru a publicat primul teaser cu viitorul Legacy. Modelul va fi expus în cadrul Salonului Auto de la Chicago și va avea o siluetă asemănătoare coupe-urilor. Vorbim aici despre profil ceva mai arcuit
Toyota Motor Corporation a reuşit să se menţină şi în 2013 pe prima poziţie a clasamentului vânzărilor de maşini la nivel mondial, japonezii reuşind să îşi surclaseze rivalii şi să se oprească la foar
Germanii de la Opel au anunțat că vor expune în cadrul Salonului Auto de la Geneva un nou concept cu numele Astra OPC Extreme. Acesta va fi urmașul conceptului Astra OPC X-Treme expus în 2002 și este
Cu puține zile în urmă, Fiat a reușit să preia controlul Chrysler, iar astăzi, oficialii noului concern au prezentat numele și logo-ul comun. Denumită Fiat Chrysler Automobiles (FCA), compania se desc
Casa de tuning TechArt ne prezintă primele imagini cu ceea cum ea vede noul Porsche 911 Turbo. La nivel exterior, sportiva germană a primit un pachet din carbon compozit ce include un spoiler frontal
Modelul de clasă mică de la Volkswagen a primit o restilizare discretă şi o gamă de motorizări actualizată. La cinci ani de la debutul celei de-a cincea generații, facelift-ul modelului Polo se remarc
Japonezii de la Nissan au dezvăluit specificaţiile tehnice complete ale motorului pe benzină care va fi disponibil pe modelul experimental Nissan ZEOD RC, cu care şi-a câştigat dreptul de a participa
Peugeot a publicat primul teaser al unui nou concept, pregătit pentru Salonul Auto de la Beijing. Acesta va fi un succesor al lui Onyx (concept prezentat la Paris în 2012) şi are rolul de a prezenta n
Odată cu lansarea noului A45 AMG, Mercedes în 2013 declanşa ofensiva în segmentul hot-hatch-urilor premium: compacta din Stuttgart beneficia de un motor nou, cu doar patru cilindri, capabil să livreze
Noua versiunea a celui mai mare autombil ceh de la moment se numește Outdoor și diferă de modelul Combi standard prin pachetul de accesorii, disponibil pentru toate versiunile de motorizare cu excepţi