Noutăți
BMW a spart gura târgului cu debutul primului Seria 8 Gran Coupe, iar versiunea de top acestuia, M8-ul, a întrecut orice așteptări. Se poate spune ferm că e cel mai dorit automobil bavarez
Volkswagen pregătește terenul pentru lansarea iminentă a SUV-ului electric ID.4, preconizată pentru 23 septembrie curent. Modelul a avut parte de mediatizare extensivă, și iată că producătorul vine cu
Federația Europeană de transport și mediu (Transport & Environment), cu sprijinul Biroului britanic al organizației Greenpeace, a testat indicatorii reali ai emisiilor nocive ale vehiculelor
Versiunea hybrid a noului Toyota Yaris, a devenit prima mașină care a trecut testele de impact frontal conform noilor reguli dictate de Euro NCAP. Hatchback-ul nipon s-a descurcat de minune&
Producătorul croat de hypercaruri electrice și sisteme de propulsie pur electrice Rimac Automobili, ar putea deveni noul proprietar al mărcii Bugatti. Potrivit revistei Car Magazine, tranzacția a fost
SUV-ul compact Cadillac XT4 se pregătește pentru o nouă actualizare în China,care va implica o serie de tehnologii noi. Printre acestea se numără sistemul de recunoaștere facială Face ID, d
Kia Motors a fost nevoită să oprească benzile rulante de asamblare la două întreprinderi din Coreea de Sud, transmite site-ul local de știri Yonhap, cu referire la un reprezentant
Ford a publicat primul teaser cu viitorul pick-up 100% electric F-150. În imaginea sumbră, reușim să deslușim doar partea frontală a vehiculului, care va urca în curând pe banda rula
Concernul General Motors a dezvăluit o serie de detalii cu privire la noua instalație electrică dezvoltată. Platforma va fi folosită în cazul viitoarelor modele pe care compania intenționează să
O noutate interesantă de la Volkswagen a fost anunțată de curând. Este vorba de un nou SUV, care va fi destinat din păcate doar pentru piața de pe continentul american, numit Taos.Poate că&n
Volvo ne-a obișnuit deja cu abordarea pur pragmatică și revoluționară prin care aderează la tehnologii dintre cele mai moderne pentru a-și mulțumi adepții. Mai nou, constructorul a anunțat o nou
De câteva decenii deja Mercedes-Benz este considerat un lider în segmentul camioanelor atât pe bătrânul continent cât și pe plan mondial. Pentru a-și păstra poziția
Scania, cunoscutul producător de vehicule comerciale grele, a lansat prima gamă de camioane complet electrice din istoria proprie.O nouă etapă, ecologică a început odată cu apariția acestor
General Motors continuă cu pași mici dar siguri promovarea pickup-ului electric Hummer EV. Americanii anunță că modelul va fi dotat cu o direcție integrală, iar motoarele electrice vor genera un total
Gigantul german BMW a încheiat recent un parteneriat cu Tactile Mobility, un startup din Israel. Colaborarea va permite echiparea unei noi generații de automobile inteligente cu sisteme moderne&
Nissa își bucură fanii și publică într-un sfârșit, o serie de poze oficiale cu Z Proto. Prototipul succesorului celebrului 370Z, primește un design modern, un display de 12.3 inch la
Sincer, ne bucură faptul că tot mai mulți moldoveni, aleg să importe o mașină clasică, retro (în sensul larg al cuvântului), fără să o numească vechitură. Desigur că această pasiune nu o &
Hyundai a publicat imagini și informații referitoare la noua generație a modelului Tucson. SUV-ul coreean primit un design nou, un interior modern, mai multe tehnologii noi, dar și o versiune PH
Elon Musk s-a supărat rău pe Bill Gates, după ce acesta a criticat pickup-ul electric Cybertruck. În acest sens, Musk a reacționat pe Twitter printr-un sec: ”Habar n-are despre ce vor
Tesla pregătește o actualizare consistentă pentru Model 3. Potrivit unor informații neoficiale, americanii ar aplica modificări palpabile pentru exemplarele vândute în China, care sunt asa