Află prețul oficial al primului vehicul pur electric românesc Dacia Spring

De Pavel   |  22 Octombrie, 2020

Distribuie :

Recent, constructorul Dacia și-a prezentat primul model 100% electric pe care l-a numit Spring. Precomenzile pentru noul SUV deja au fost deschise în Ungaria, aceasta fiind și prima țară în care de va comercializa EV-ul.

Clienții din România se arată nedumeriți de această decizie a producătorului. Cu toate acestea, fanii Dacia pot deja rezerva primele 100 de exemplare Dacia Spring comercializate pe piația din Ungaria. Pe site-ul ungar, modelul pur electric are un preș special de lansare de 6.490.000 de forinți, echivalentul a circa 17.760 de euro!

Totodată, reprezentanții companiei declară că, chiar dacă primele 100 de unități deja au fost rezervate, clienții sunt îndemnați să continue să achite avansul de 100.000 de forinți (275 de euro), pentru cazul în care lotul de prevânzări va fi suplimentat.

Prețul modelului în Ungaria va fi de 6.490.000 HUF pentru primele 100 de exemplare vândute în campania de precomenzi, iar clienții cu subvenție de la stat pot obține o mașină electrică pentru 3.990.000 HUF” se arată pe site-ul mărcii Dacia din Ungaria.

 

Amintim că Dacia a prezentat EV-ul Spring în cadrul evenimentului Renault eWays de la Paris. Primul vehicul electric al mărcii este echipat cu un motor de 45 CP și o baterie Li-Ion cu capacitatea de 26.8 kWh,  capabilă să asigure o autonomie de 225 km, calculați conform standardului WLTP.

Recomandate:

Accident mortal la Băcioi. Un biciclist și-a pierdut viața, după ce a fost tamponat de un automobil - Photo
Accidente
Accident mortal la Băcioi. Un biciclist și-a pierdut viața, după ce a fost tamponat de un automobil

Un accident mortal a avut loc astăzi, în jurul orei 11:00, pe traseul dintre comuna Băcioi și satul Horești. Poliția a fost sesizată. Din cercetările preliminare efectuate la fața locul

Inna
Chery testează bateriile electrice la limită: scufundate peste 53 de ore în apă sărată, fără probleme - Photo
Noutăți
Chery testează bateriile electrice la limită: scufundate peste 53 de ore în apă sărată, fără probleme

Chery, producătorul auto chinez, derulează o serie de teste extreme menite să verifice fiabilitatea și siguranța bateriilor montate pe modelele sale electrice și hibride. În cadrul campaniei &bd

Inna
Lexus SC revine ca sport-coupe hibrid. Noul model premium debutează în 2027-2028 - Photo
Noutăți
Lexus SC revine ca sport-coupe hibrid. Noul model premium debutează în 2027-2028

Lexus lucrează la un sport-coupe premium cu două locuri, care urmează să fie dezvăluit în 2027 sau 2028. Noul model, care ar putea purta numele Lexus SC, va împărți platforma cu viito

Inna
Brigada „Fulger” a primit două vehicule blindate donate de UE. Care sunt costurile pentru fiecare vehicul - Photo
Noutăți
Brigada „Fulger” a primit două vehicule blindate donate de UE. Care sunt costurile pentru fiecare vehicul

Brigada de poliție cu destinație specială „Fulger” și-a îmbunătățit dotarea cu două vehicule blindate primite printr-o donație a Uniunii Europene, facilitată de Platforma Instrumentu

Inna
Noul model legendar Koenigsegg debutează pe 25 iunie. Primele imagini teaser dezvăluite - Photo
Noutăți
Noul model legendar Koenigsegg debutează pe 25 iunie. Primele imagini teaser dezvăluite

Constructorul suedez Koenigsegg a anunțat oficial că urmează să dezvăluie un nou supercar, descris drept „legendar”, într-un eveniment programat pentru data de 25 iunie. Până l

Inna
Brandurile auto chineze cuceresc Europa. Vânzările au explodat cu 85% în luna mai - Photo
Noutăți
Brandurile auto chineze cuceresc Europa. Vânzările au explodat cu 85% în luna mai

În luna mai, constructorii din China au cucerit o parte semnificativă din piața europeană, cu vânzări ce au crescut spectaculos cu 85% față de aceeași lună a anului precedent. Aceste rezul

Inna
Toyota Land Cruiser primește o versiune mild-hybrid pentru Europa - Photo
Noutăți
Toyota Land Cruiser primește o versiune mild-hybrid pentru Europa

Toyota adaugă o opțiune electrificată în gama Land Cruiser, lansând o versiune mild-hybrid dedicată pieței europene. SUV-ul robust vine echipat cu un propulsor diesel de 2.8 litri, care pr

Inna