McLaren a dezvăluit noul monopost MP4-29 - ultimul cu motor Mercedes

De AutoExpert   |  24 Ianuarie, 2014

Distribuie :

Conform tradiţiei, noul monopost McLaren poartă numele MP4-29, iar principala caracteristică remarcată la fotografiile publicate este forma nasului. Acesta are o formă alungită în partea frontală pentru a respecta noul regulament tehnic care prevede scăderea înălţimii extremităţii frontale pentru sporirea siguranţei în timpul curselor.

Noul monopost este prezentat în tradiţionala culoare argintire folosită în ultimii ani, iar pe aripa spate a fost inscripţionat acronimul MP4-29 în locul numelui unui sponsor principal. De altfel, echipa nu a reuşit încă să găsească un sponsor principal după retragerea celor de la Vodafone din Formula 1 la sfârşitul anului trecut.

2014 va fi ultimul sezon în care echipa engleză va utiliza motoare Mercedes înainte de revenirea la unităţile Honda. În plus, echipa traversează o perioadă de schimbări radicale în structura de conducere după ce anul trecut nu a reuşit să obţină nici măcar un podium. Ron Dennis a revenit recent în funcţia de CEO al McLaren Group şi va anunţa în luna următoare o serie de schimbări în conducerea tehnică.

mclaren-mp4-29-002

mclaren-mp4-29-003

mclaren-mp4-29-005

Recomandate:

România pregătește restricții dure și interzice importul mașinilor cu norme de poluare sub Euro 3 - Photo
Sociale
România pregătește restricții dure și interzice importul mașinilor cu norme de poluare sub Euro 3

Autoritățile din România vor să reducă poluarea și să întinerească parcul auto. Prin urmare, vehiculele sub Euro 3 ar putea fi interzise la import, iar numărul mașinilor aduse din str

Inna
Ford GT Mk IV scrie istorie pe Nurburgring. A stabilit un record absolut pentru un model american - Photo
Noutăți
Ford GT Mk IV scrie istorie pe Nurburgring. A stabilit un record absolut pentru un model american

Ford marchează finalul unei ere cu un rezultat spectaculos: GT Mk IV devine cel mai rapid model american pe Nurburgring și stabilește un nou reper pentru mașinile cu motor termic.Finalul de carier

Inna
Mercedes-Benz EQS adoptă direcția viitorului. Oficial, debutează tehnologia steer-by-wire - Photo
Noutăți
Mercedes-Benz EQS adoptă direcția viitorului. Oficial, debutează tehnologia steer-by-wire

Mercedes-Benz introduce o soluție revoluționară pe limuzina sa electrică de top: direcția fără legătură mecanică și un volan de tip yoke promit mai mult confort și o experiență complet diferită la vol

Inna
Nissan GT-R revine. Niponii vor dezvolta noua generație „Godzilla”, care ar putea debuta până în 2030 - Photo
Noutăți
Nissan GT-R revine. Niponii vor dezvolta noua generație „Godzilla”, care ar putea debuta până în 2030

După retragerea legendarului R35, Nissan pregătește o revenire spectaculoasă: viitorul GT-R este deja în dezvoltare și ar putea combina ADN-ul clasic cu tehnologia modernă.După încheie

Inna
Se scumpește transportul public la Chișinău. Prețul unei călătorii ajunge la 7 lei - Photo
Sociale
Se scumpește transportul public la Chișinău. Prețul unei călătorii ajunge la 7 lei

Se scumpește transportul public la Chișinău. Prețul unei călătorii ajunge la 7 lei, începând cu 1 mai curent. Primăria Chișinău menționează că este o măsură inevitabilă, în contextul

Inna
Radu Marian avertizează: criza carburanților ar putea forța schimbări majore în buget și presiuni asupra companiilor - Photo
Noutăți
Radu Marian avertizează: criza carburanților ar putea forța schimbări majore în buget și presiuni asupra companiilor

Dacă actuala instabilitate economică persistă, autoritățile ar putea fi nevoite să taie cheltuieli, să mute priorități și să intervină direct în economie pentru a susține mediul de afaceri. 

Inna