INP-ul este selectiv? Anunţă despre 800 şoferi documentaţi pentru UMBRIRE, dar omite politicienii!

De Redactor AE   |  22 Decembrie, 2017

Distribuie :

"Circa 800 de șoferi documentați pentru geamuri umbrite, de către inspectorii de patrulare", se arată într-un nou comunicat de presă publicat de către INP pe pagina oficială de facebook.

Astfel, în perioada 20 noiembrie – 20 decembrie curent, pe întreg teritoriul țării s-a desfășurat operațiunea „Umbriș”, unde sute de vehicule au fost verificate de către ofițerii #INP. Scopul operațiunii a fost de a depista și documenta cazurile de conducere a unităților de transport la care parbrizul sau suprafețele de geam ale portierelor din față sunt fumurii, sau pe acestea sunt aplicate diferite obiecte care diminuează câmpul vizual al conducătorului auto.

Astfel, din numărul total de șoferi documentați pentru exploatarea autovehiculelor cu geamurile umbrite, 752 dintre ei au înlăturat pelicula de pe suprafețele de geam la fața locului, iar alții 34 de șoferi li s-a interzis exploatare mașinii prin ridicarea plăcilor de înmatriculare până la lichidarea tuturor neajunsurilor.

Despre cât este de "legal" acest lucru şi cum trebuie să procedaţi în situaţii similare, redacţia AutoExpert.md a scris anterior. Cert este că INP-ul continuă să sancţioneze sute de şoferi, iar deseori o fac chiar şi în lipsa probelor şi fără să documenteze contravenţiile întru tocmai cum prevede legislaţia, dar cu abateri esenţiale.

Inspectoratul Național de Patrulare reiterează, aducerea stării tehnice a autovehiculului în concordanță cu exigențele legislației în vigoare este obligațiunea fiecărui șofer în parte. Şi din nou, mai jos avem două poze, cu automobile care circulă zilnic în oraş şi care se pare că sunt invizibili autorăţilor.

Nici una din cele câteva zeci şi sute de automobile de patrulare, nu observă aceste Mercedes-uri cu geamurile umbrite. O obrăznicie la adresa tuturor şoferilor, acest tratament selectiv şi imparţialitatea de care dau dovadă cei din INP!

Recomandate:

Un alt proces-verbal pentru comportament agresiv în trafic. Șoferul unui Mercedes a fost sancționat - Photo
Sociale
Un alt proces-verbal pentru comportament agresiv în trafic. Șoferul unui Mercedes a fost sancționat

Șoferul unui Mercedes a fost sancționat de oamenii legii pentru comportament agresiv în trafic. S-a întâmplat după ce în mediul online a apărut o secvență video, în care

Inna
Kia reinventează conceptul de GT și lansează Vision Meta Turismo, care este proiectat între realitate și universul digital - Photo
Noutăți
Kia reinventează conceptul de GT și lansează Vision Meta Turismo, care este proiectat între realitate și universul digital

Inspirat de legenda GT-urilor clasice, dar proiectat pentru era virtuală, noul concept Kia Vision Meta Turismo promite o experiență auto complet redefinită. Kia a ales Milan Design Week pentru a preze

Inna
Siguranța copiilor în mașină, ignorată de mulți părinți. Cum corect transportăm un copil în mașină - Photo
Utile
Siguranța copiilor în mașină, ignorată de mulți părinți. Cum corect transportăm un copil în mașină

Un gest aparent banal poate deveni fatal în caz de accident. Autoritățile trag un semnal de alarmă privind modul în care sunt transportați copiii în autoturisme.Transportul

Inna
Neue Klasse și-a lăsat amprenta pe noul 7 Series facelift. Cum arată berlina de lux actualizată și ce a preluat de la i3 - Photo
Noutăți
Neue Klasse și-a lăsat amprenta pe noul 7 Series facelift. Cum arată berlina de lux actualizată și ce a preluat de la i3

Nu este doar un simplu facelift. Noul BMW 7 Series aduce schimbări semnificative în ceea ce ține de design, tehnologie și electrificare. Faceliftul anunță direcția viito

Inna
Circulația pe un perimetru al bd. Ștefan cel Mare va fi sistată. Va fi organizat un eveniment sportiv - Photo
Sociale
Circulația pe un perimetru al bd. Ștefan cel Mare va fi sistată. Va fi organizat un eveniment sportiv

Circulația pe un perimetru al bd. Ștefan cel Mare va fi sistată, în contextul organizării unui eveniment sportiv. Va fi afectat traficul rutier în perimetrul străzilor Mitropolit G. B

Inna
De la sedan, la SUV electric. Jetta se reinventează radical în China - Photo
Noutăți
De la sedan, la SUV electric. Jetta se reinventează radical în China

Un nume iconic își schimbă complet identitatea. Volkswagen pregătește transformarea Jetta într-un SUV electric modern, dezvăluit inițial sub forma conceptului Jetta X.Volkswagen a

Inna
Un nou jucător intră în liga mare. Horse Powertrain lansează primul său motor V6 - Photo
Noutăți
Un nou jucător intră în liga mare. Horse Powertrain lansează primul său motor V6

Putere impresionantă și greutate record: joint-venture-ul din spatele Horse Powertrain intră în forță pe scena motoarelor de performanță, cu un V6 complet nou ce va fi dezvăluit la Beijing.H

Inna
Relația dintre Rusia și Coreea de Nord devine tot mai strânsă. Se inaugurează primul pod rutier - Photo
Sociale
Relația dintre Rusia și Coreea de Nord devine tot mai strânsă. Se inaugurează primul pod rutier

Rusia și Coreea de Nord vor inaugura în curând prima conexiune rutieră dintre ele, cu implicații economice și geopolitice majore.Rusia și Coreea de Nord se pregătesc să deschidă, &icir

Inna