În ianuarie, Michael Schumacher a împlinit 49 de ani, iar cu această ocazie te invităm să vezi câteva dintre cele mai bune reclame TV cu pilotul de F1

De Redactor AE   |  8 Ianuarie, 2018

Distribuie :

Ne lipseşte Michael Schumacher. Şi nu doar pentru că a plecat din Formula 1, ci pentru că de mai bine de 4 ani (din decembrie 2013), acesta este într-o stare gravă după accidentul pe care l-a suferit la ski şi în urma căruia a intrat în comă.

În prezent, noutăţi despre starea actuală a septuplului campion mondial de Formula 1 sunt prea puţine şi rar ajung să se strecoare în presă. Tot ce se cunoaşte este că fostul pilot de F1 a fost transportat în SUA pentru a putea continua tratamentul la o clinică privată, sub supravegherea unui specialist în probleme neurologice.

Se zvoneşte că până acum, pentru tratamentul lui Schumacher au fost cheltuite sume uriaşe de bani, de circa 20.000.000 de dolari, însă deocamdată fără schimbări majore. Fanii lui Schumacher, familia acestuia, dar şi cei mai apropiaţi oameni, toţi speră în continuare să vadă o minune.

M. Schumacher are nevoie acum doar de emoţii şi energie pozitivă, iar urmărind spoturile publicitare de mai jos exact asta veţi reţine.

https://www.youtube.com/watch?v=VDV19zNfnfc

https://www.youtube.com/watch?v=eEloyTu6qTQ

https://www.youtube.com/watch?v=rSMQM4ASGRg

https://www.youtube.com/watch?v=2E7-1-rUVTc

https://www.youtube.com/watch?v=BvovA9cjJFo

https://www.youtube.com/watch?v=EvXmNpS069Y

https://www.youtube.com/watch?v=WrcrRWH3e70

Recomandate:

Circulația pe un perimetru al bd. Ștefan cel Mare va fi sistată. Va fi organizat un eveniment sportiv - Photo
Sociale
Circulația pe un perimetru al bd. Ștefan cel Mare va fi sistată. Va fi organizat un eveniment sportiv

Circulația pe un perimetru al bd. Ștefan cel Mare va fi sistată, în contextul organizării unui eveniment sportiv. Va fi afectat traficul rutier în perimetrul străzilor Mitropolit G. B

Inna
Kia reinventează conceptul de GT și lansează Vision Meta Turismo, care este proiectat între realitate și universul digital - Photo
Noutăți
Kia reinventează conceptul de GT și lansează Vision Meta Turismo, care este proiectat între realitate și universul digital

Inspirat de legenda GT-urilor clasice, dar proiectat pentru era virtuală, noul concept Kia Vision Meta Turismo promite o experiență auto complet redefinită. Kia a ales Milan Design Week pentru a preze

Inna
Un alt proces-verbal pentru comportament agresiv în trafic. Șoferul unui Mercedes a fost sancționat - Photo
Sociale
Un alt proces-verbal pentru comportament agresiv în trafic. Șoferul unui Mercedes a fost sancționat

Șoferul unui Mercedes a fost sancționat de oamenii legii pentru comportament agresiv în trafic. S-a întâmplat după ce în mediul online a apărut o secvență video, în care

Inna
Siguranța copiilor în mașină, ignorată de mulți părinți. Cum corect transportăm un copil în mașină - Photo
Utile
Siguranța copiilor în mașină, ignorată de mulți părinți. Cum corect transportăm un copil în mașină

Un gest aparent banal poate deveni fatal în caz de accident. Autoritățile trag un semnal de alarmă privind modul în care sunt transportați copiii în autoturisme.Transportul

Inna
De la sedan, la SUV electric. Jetta se reinventează radical în China - Photo
Noutăți
De la sedan, la SUV electric. Jetta se reinventează radical în China

Un nume iconic își schimbă complet identitatea. Volkswagen pregătește transformarea Jetta într-un SUV electric modern, dezvăluit inițial sub forma conceptului Jetta X.Volkswagen a

Inna
Un nou jucător intră în liga mare. Horse Powertrain lansează primul său motor V6 - Photo
Noutăți
Un nou jucător intră în liga mare. Horse Powertrain lansează primul său motor V6

Putere impresionantă și greutate record: joint-venture-ul din spatele Horse Powertrain intră în forță pe scena motoarelor de performanță, cu un V6 complet nou ce va fi dezvăluit la Beijing.H

Inna
Neue Klasse și-a lăsat amprenta pe noul 7 Series facelift. Cum arată berlina de lux actualizată și ce a preluat de la i3 - Photo
Noutăți
Neue Klasse și-a lăsat amprenta pe noul 7 Series facelift. Cum arată berlina de lux actualizată și ce a preluat de la i3

Nu este doar un simplu facelift. Noul BMW 7 Series aduce schimbări semnificative în ceea ce ține de design, tehnologie și electrificare. Faceliftul anunță direcția viito

Inna
Relația dintre Rusia și Coreea de Nord devine tot mai strânsă. Se inaugurează primul pod rutier - Photo
Sociale
Relația dintre Rusia și Coreea de Nord devine tot mai strânsă. Se inaugurează primul pod rutier

Rusia și Coreea de Nord vor inaugura în curând prima conexiune rutieră dintre ele, cu implicații economice și geopolitice majore.Rusia și Coreea de Nord se pregătesc să deschidă, &icir

Inna