Fraude la staţiile PECO! În jur de 120.000 lei se furau lunar din buzunarele clienților!

De Pavel   |  15 Noiembrie, 2017

Distribuie :

Ofițerii din cadrul Direcției investigarea fraudelor economice a Inspectoratului Național de Investigații, în comun cu Procuratura municipiului Chișinău, oficiul Râșcani, au documentat activităţile ilicite a unui grup de persoane suspectate de înșelare a clienților, escrocherie și evaziune fiscală.

 Timp de cinci luni de documentare, oamenii legii au stabilit că suspecții au utilizat o schemă frauduloasă de dobândire a bunurilor altei persoane prin instalarea în coloanele de distribuire a petrolului de la staţiile de alimentare cu combustibil din țară, din mun. Chișinău, a unor plăci cu cablaj confecționate artizanal. Astfel, consumatorii erau înșelați la achiziționarea carburantului în proporție de circa 5 la sută.

 Asta ar însemna că fiecare stație PECO implicată în schema fraunduloasă, lunar înșela consumatorii cu circa 7,5 – 10,0 tone de combustibil, echivalentul a circa 120.000 lei.

 La data de 18 octombrie curent, poliția a efectuat percheziții la stațiile PECO, precum și la domiciliile şi oficiile persoanelor bănuite, unde au fost depistate și ridicate dispozitivele de speță şi accesoriile acestora, cum ar fi memorii fiscale și plăci cu cablaj, componente a plăcilor de bază a coloanelor de distribuție a combustibilului, camblaje imprimate cu componente și fără componente, diferite utilaje destinate pentru pregătirea/modificarea plăcilor etc.

De asemenea, în urma percheziţiilor, organizatorul grupului a fost depistat cu un set de înscrisuri de evidență a carburantului sustras, inclusiv a proceselor de valorificare ulterioară a acestuia. Persoanele implicate își recunosc vina integral şi sunt cercetate în stare de libertate.  

La moment, organul de urmărire a pornit procedura penală conform prevederilor art. 190 aliniatul 5 ”Escrocheria”, art. 255 aliniatul 2 ”Înşelarea clienţilor” și 244 aliniatul 2 ”Evaziune fiscală” Cod penal al RM. Dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă închisoare de până la 6 ani.

https://youtu.be/wUG9zwThWPE

Recomandate:

Neue Klasse și-a lăsat amprenta pe noul 7 Series facelift. Cum arată berlina de lux actualizată și ce a preluat de la i3 - Photo
Noutăți
Neue Klasse și-a lăsat amprenta pe noul 7 Series facelift. Cum arată berlina de lux actualizată și ce a preluat de la i3

Nu este doar un simplu facelift. Noul BMW 7 Series aduce schimbări semnificative în ceea ce ține de design, tehnologie și electrificare. Faceliftul anunță direcția viito

Inna
Relația dintre Rusia și Coreea de Nord devine tot mai strânsă. Se inaugurează primul pod rutier - Photo
Sociale
Relația dintre Rusia și Coreea de Nord devine tot mai strânsă. Se inaugurează primul pod rutier

Rusia și Coreea de Nord vor inaugura în curând prima conexiune rutieră dintre ele, cu implicații economice și geopolitice majore.Rusia și Coreea de Nord se pregătesc să deschidă, &icir

Inna
Un alt proces-verbal pentru comportament agresiv în trafic. Șoferul unui Mercedes a fost sancționat - Photo
Sociale
Un alt proces-verbal pentru comportament agresiv în trafic. Șoferul unui Mercedes a fost sancționat

Șoferul unui Mercedes a fost sancționat de oamenii legii pentru comportament agresiv în trafic. S-a întâmplat după ce în mediul online a apărut o secvență video, în care

Inna
Siguranța copiilor în mașină, ignorată de mulți părinți. Cum corect transportăm un copil în mașină - Photo
Utile
Siguranța copiilor în mașină, ignorată de mulți părinți. Cum corect transportăm un copil în mașină

Un gest aparent banal poate deveni fatal în caz de accident. Autoritățile trag un semnal de alarmă privind modul în care sunt transportați copiii în autoturisme.Transportul

Inna
Circulația pe un perimetru al bd. Ștefan cel Mare va fi sistată. Va fi organizat un eveniment sportiv - Photo
Sociale
Circulația pe un perimetru al bd. Ștefan cel Mare va fi sistată. Va fi organizat un eveniment sportiv

Circulația pe un perimetru al bd. Ștefan cel Mare va fi sistată, în contextul organizării unui eveniment sportiv. Va fi afectat traficul rutier în perimetrul străzilor Mitropolit G. B

Inna
Un nou jucător intră în liga mare. Horse Powertrain lansează primul său motor V6 - Photo
Noutăți
Un nou jucător intră în liga mare. Horse Powertrain lansează primul său motor V6

Putere impresionantă și greutate record: joint-venture-ul din spatele Horse Powertrain intră în forță pe scena motoarelor de performanță, cu un V6 complet nou ce va fi dezvăluit la Beijing.H

Inna
De la sedan, la SUV electric. Jetta se reinventează radical în China - Photo
Noutăți
De la sedan, la SUV electric. Jetta se reinventează radical în China

Un nume iconic își schimbă complet identitatea. Volkswagen pregătește transformarea Jetta într-un SUV electric modern, dezvăluit inițial sub forma conceptului Jetta X.Volkswagen a

Inna
Kia reinventează conceptul de GT și lansează Vision Meta Turismo, care este proiectat între realitate și universul digital - Photo
Noutăți
Kia reinventează conceptul de GT și lansează Vision Meta Turismo, care este proiectat între realitate și universul digital

Inspirat de legenda GT-urilor clasice, dar proiectat pentru era virtuală, noul concept Kia Vision Meta Turismo promite o experiență auto complet redefinită. Kia a ales Milan Design Week pentru a preze

Inna