Foto: Mercedes-Benz Gelandewagen 2019 işi dezvăluie interiorul!

De Pavel   |  14 Noiembrie, 2017

Distribuie :

Portalul olandez Autoweek, a publicat recent o serie de fotografii cu interiorul noii generaţii de G-Class. După mulţi ani în care interiorul rămânea practic neschimbat, astăzi vedem un habitaclu extrem de diferit cu care încă urmează să ne obişnuim.

Pentru a fi mai corecţi, ar trebui să menţionăm că merge vorba anume de torpedou, care a fost redesenat de la zero, iar unica asemănare cu cel vechi o face doar mânerul din partea pasagerului, în rest totul este schimbat şi îmbunătăţit. Schimbările radicale vin în urma tehnologiilor ce în ultimul timp au avansat simţitor, iar pentru a le integra în Gelandewagen, demult se cerea o arhitectură nouă a bordului.

Aşadar cum am spus mai sus, noua generaţie al lui Mercedes-Benz G-Class, va fi echipată cu cele mai performante tehnologii, care deja cu succes au fost instalate la alte modele din gamă. Prima schimbare care ne atrage atenţia este display-ul unit cu ceasurile de bord, care a reuşit să cucerească cumpărătorii modelelor de C-Class, E-Class şi S-Class. O a doua şi aş spune eu, poate nu cea mai reuşită modificare, sunt prizele de aer într-un fel futuristice, care par prea ieftine și copilărești în acest SUV, care defineşte bărbăţia şi caracterul brutal de aproape 40 de ani.

Pe consola centrală se mai găsesc trei butoane destinate diferenţialelor blocante, iar volanul a fost împrumutat de la ultimul model de S-Class. Ceasurile de bord din imagine sunt unele clasice analog, însă Mercedes va propune şi ceasuri de bord virtuale precum la alte modele, drept opţiune.

Noua arhitectură electronică folosită pentru G-Class, ne dă de înţeles că acesta va fi echipat cu cele mai performante motoare şi sisteme auxiliare. Debutul modelului va avea loc în luna ianuarie a anului 2018, la Salonul Auto de la Detroit. Iar asta înseamnă că în mai puţin de trei luni vom putea admira cel mai tehnologizat şi modern Gelandewagen.

Recomandate:

Rolls-Royce Phantom Arabesque. În premieră, a fost dedicat un model culturii arabe cu capotă gravată cu laser - Photo
Noutăți
Rolls-Royce Phantom Arabesque. În premieră, a fost dedicat un model culturii arabe cu capotă gravată cu laser

Rolls-Royce a dezvăluit Phantom Arabesque, un model unicat creat în Dubai pentru un client din Orientul Mijlociu. Limuzina impresionează printr-o capotă gravată cu laser, o premieră absolut

Inna
Un șofer circula cu 155 km/h pe centura Chișinăului. Polițiștii l-au stopat - Photo
Sociale
Un șofer circula cu 155 km/h pe centura Chișinăului. Polițiștii l-au stopat

Șoferul unui BMW a fost stopat de polițiștii Secției escortă și misiuni speciale a INSP pe traseul M-2 (centura municipiului Chișinău). Acesta a fost stopat pentru încălcarea limitei de vit

Inna
Ford pierde 8.2 miliarde de dolari în 2025. Cel mai slab trimestru din ultimii 17 ani - Photo
Noutăți
Ford pierde 8.2 miliarde de dolari în 2025. Cel mai slab trimestru din ultimii 17 ani

Ford a încheiat anul 2025 cu o pierdere netă de 8.2 miliarde de dolari, pe fondul restructurării diviziei de vehicule electrice și al presiunilor externe. Ultimul trimestru al anului a marcat ce

Inna
Odată cu preluarea controlului de către BMW, Alpina își schimbă emblema. Brandul german începe o nouă eră - Photo
Noutăți
Odată cu preluarea controlului de către BMW, Alpina își schimbă emblema. Brandul german începe o nouă eră

Alpina devine oficial parte a imperiului BMW, iar debutul noii etape este marcat de un logo redesenat. Emblema păstrează elementele tradiționale, dar adoptă un design modern, în timp ce viitoare

Inna
Doar 23 de școli auto ating pragul minim la categoria B. Rata de promovare la proba practică scade - Photo
Sociale
Doar 23 de școli auto ating pragul minim la categoria B. Rata de promovare la proba practică scade

Media națională de promovare la proba practică, pentru anul 2025, constituie doar 23.59%, ceea ce reprezintă pragul minim impus pentru a menține autorizația de funcționare. Datele sunt prezentate de c

Inna
Vizibilitate redusă în toată țara. Meteorologii au emis Cod Galben de ceață - Photo
Sociale
Vizibilitate redusă în toată țara. Meteorologii au emis Cod Galben de ceață

Începând cu astăzi, 12 februarie și până mâine, 13 februarie, vom avea vizibilitate redusă în toată țara. Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo. Avertizar

Inna
BMW recheamă sute de mii de mașini în service. Există riscul unui incendiu în timpul deplasării - Photo
Noutăți
BMW recheamă sute de mii de mașini în service. Există riscul unui incendiu în timpul deplasării

Sute de mii de BMW-uri vor fi rechemate în service din cauza unei defecțiuni tehnice care poate provoca incendii. Vor fi rechemate vehiculele produse în perioada iulei 2020 - 2022. 

Inna