Fenomen rar la testele Euro NCAP. Fiat Punto primeşte zero stele de siguranţă!

De Pavel   |  13 Decembrie, 2017

Distribuie :

Organizaţia europeană Euro NCAP, a publicat recent rezultatele mai multor automobile testate spre sfârşit de an. În contextul în care maşinile moderne folosesc tot mai multe tehnologii performante, specialiştii companiei au testat şi câteva maşini mai vechi pentru a face o diferenţă.

Astfel aceştia au testat 15 vehicule printre care se numără Alfa Romeo Giulietta, BMW 6 Series, Dacia Duster, DS 3, Fiat Punto, Ford C-Maх, Grand C-Max, Hyundai Kona, Jaguar F-Pace, Kia Stinger, Kia Stonic, MG ZS, Opel Karl, Toyota Aygo şi Toyota Yaris. Dintre care Fiat Punto s-a remarcat nu chiar în cel mai bun mod.

Generaţia actuală a compactei Punto, a debutat în anul 2005, iar faceliftul, care este vândut şi în ziua de azi, l-a primit în anul 2012. Dacă ar fi să vorbim despre tehnologii de securitate, diferenţa dintre sistemele cu care sunt dotate vehiculele de azi şi cele din 2012 sunt extrem de diferite la capitolul performanţă.

Maşina testată de cei de la Euro NCAP, este un Fiat Punto în caroseria hatchback, echipat cu un motor de 1.2 litri volum, care dezvoltă 69 de cai putere. După ce a fost lovit din toate părţile, acesta a înregistrat un rezultat de 51% la capitolul siguranţa pasagerilor adulţi, 43% pentru copii, 52% pentru pietoni şi 0% la siguranţa asistată.

Drept comparaţie ar putea servi Dacia Duster, care se află în acelaşi segment de preţ, notată cu 71% siguraţă pentru adulţi, 66% pentru copii, 56% pentru pietoni şi 37% în cazul siguranţei asistate.

După testele efectuate şi rezultatele calculate, secretarul general al organizaţiei Euro NCAP, a declarat următoarele: "Acesta este unul dintre cele mai bune exemple de producător care continuă să vândă un produs a carui dată de expirare este de mult trecută, pe cheltuiala cumpărătorului care nici nu bănuieşte nimic. Ne adresăm tuturor clienţilor să verifice site-ul nostru pentru a vedea cele mai recente rating-uri şi sa-şi aleagă o maşina care a fost notată cu 5 stele şi le-ar asigura o siguranţă în trafic la cel mai înalt nivel."

https://youtu.be/9N1Q0k6-ebg

 

Recomandate:

Kia reinventează conceptul de GT și lansează Vision Meta Turismo, care este proiectat între realitate și universul digital - Photo
Noutăți
Kia reinventează conceptul de GT și lansează Vision Meta Turismo, care este proiectat între realitate și universul digital

Inspirat de legenda GT-urilor clasice, dar proiectat pentru era virtuală, noul concept Kia Vision Meta Turismo promite o experiență auto complet redefinită. Kia a ales Milan Design Week pentru a preze

Inna
Neue Klasse și-a lăsat amprenta pe noul 7 Series facelift. Cum arată berlina de lux actualizată și ce a preluat de la i3 - Photo
Noutăți
Neue Klasse și-a lăsat amprenta pe noul 7 Series facelift. Cum arată berlina de lux actualizată și ce a preluat de la i3

Nu este doar un simplu facelift. Noul BMW 7 Series aduce schimbări semnificative în ceea ce ține de design, tehnologie și electrificare. Faceliftul anunță direcția viito

Inna
Un alt proces-verbal pentru comportament agresiv în trafic. Șoferul unui Mercedes a fost sancționat - Photo
Sociale
Un alt proces-verbal pentru comportament agresiv în trafic. Șoferul unui Mercedes a fost sancționat

Șoferul unui Mercedes a fost sancționat de oamenii legii pentru comportament agresiv în trafic. S-a întâmplat după ce în mediul online a apărut o secvență video, în care

Inna
Un nou jucător intră în liga mare. Horse Powertrain lansează primul său motor V6 - Photo
Noutăți
Un nou jucător intră în liga mare. Horse Powertrain lansează primul său motor V6

Putere impresionantă și greutate record: joint-venture-ul din spatele Horse Powertrain intră în forță pe scena motoarelor de performanță, cu un V6 complet nou ce va fi dezvăluit la Beijing.H

Inna
Circulația pe un perimetru al bd. Ștefan cel Mare va fi sistată. Va fi organizat un eveniment sportiv - Photo
Sociale
Circulația pe un perimetru al bd. Ștefan cel Mare va fi sistată. Va fi organizat un eveniment sportiv

Circulația pe un perimetru al bd. Ștefan cel Mare va fi sistată, în contextul organizării unui eveniment sportiv. Va fi afectat traficul rutier în perimetrul străzilor Mitropolit G. B

Inna
Siguranța copiilor în mașină, ignorată de mulți părinți. Cum corect transportăm un copil în mașină - Photo
Utile
Siguranța copiilor în mașină, ignorată de mulți părinți. Cum corect transportăm un copil în mașină

Un gest aparent banal poate deveni fatal în caz de accident. Autoritățile trag un semnal de alarmă privind modul în care sunt transportați copiii în autoturisme.Transportul

Inna
Relația dintre Rusia și Coreea de Nord devine tot mai strânsă. Se inaugurează primul pod rutier - Photo
Sociale
Relația dintre Rusia și Coreea de Nord devine tot mai strânsă. Se inaugurează primul pod rutier

Rusia și Coreea de Nord vor inaugura în curând prima conexiune rutieră dintre ele, cu implicații economice și geopolitice majore.Rusia și Coreea de Nord se pregătesc să deschidă, &icir

Inna
De la sedan, la SUV electric. Jetta se reinventează radical în China - Photo
Noutăți
De la sedan, la SUV electric. Jetta se reinventează radical în China

Un nume iconic își schimbă complet identitatea. Volkswagen pregătește transformarea Jetta într-un SUV electric modern, dezvăluit inițial sub forma conceptului Jetta X.Volkswagen a

Inna