Fan Opel? Iată un model Rekord din anii 1978 într-o condiţie aproape de ideală!

De Redactor AE   |  24 Octombrie, 2016

Distribuie :

Te-ai mira să afli că într-o ţară ca Moldova, cu drumuri distruse şi un mediu nu tocmai propice pentru maşinile clasice, încă se mai pot întâlni vehicule bine conservate. Iată că un asemenea automobil, produs în anii 70 în Germania, există şi a fost anunţat în vânzare pe un site specializat. 

Opel Rekord. Aşa i-au spus nemţii atunci când au lansat primul model din această serie, în anii de după cel de-al doliea război mondial. Mai mult sau mai puţin, dar maşina s-a bucurat de succes, aşa că s-a decis continuarea producţiei în mai multe generaţii, P1, P2, A, B, C, D, E. Ultima, se pare că a fost şi cea mai răspândită pentru că mai multe exemplare au ajuns şi în ţara noastră, nu însă toate au avut parte de o viaţă bună, cum este acesta de mai jos.

Maşina datează din anul 1978 şi este echipată cu un motor pe benzină, în patru cilindri şi doi litri volum, cuplat la cutia de viteze automată. Autorul anunţului indică un parcurs de numai 162.000 de kilometri, iar sedanul pare a fi chiar foarte bine păstrat. Interiorul este practic intact, iar la exterior toate piesele sunt la locul lor.

Preţul cerut de proprietar este unul foarte modest plus că oferă alte două maşini la piese de rezervă! Ştim că Opel Rekord nu este tocmai un automobil de colecţie însă la aceşti bani, merită o călătorie în timp!

0a826e739b9e7878695832b67e9e1bf5 7a5b28cbb6eb4dc8b13b758d69a29461 0267a67dc94a48cfd7aa97de977ec4df 532f588c66ec8fe1d1a7d05c0dbe1ca9 39130be7655176499c832f81d4860822 41561dde67585e42b442e756cfaf2bf8 7684d952705bf936d37b3299bc933f93

Recomandate:

Un alt proces-verbal pentru comportament agresiv în trafic. Șoferul unui Mercedes a fost sancționat - Photo
Sociale
Un alt proces-verbal pentru comportament agresiv în trafic. Șoferul unui Mercedes a fost sancționat

Șoferul unui Mercedes a fost sancționat de oamenii legii pentru comportament agresiv în trafic. S-a întâmplat după ce în mediul online a apărut o secvență video, în care

Inna
Relația dintre Rusia și Coreea de Nord devine tot mai strânsă. Se inaugurează primul pod rutier - Photo
Sociale
Relația dintre Rusia și Coreea de Nord devine tot mai strânsă. Se inaugurează primul pod rutier

Rusia și Coreea de Nord vor inaugura în curând prima conexiune rutieră dintre ele, cu implicații economice și geopolitice majore.Rusia și Coreea de Nord se pregătesc să deschidă, &icir

Inna
Un nou jucător intră în liga mare. Horse Powertrain lansează primul său motor V6 - Photo
Noutăți
Un nou jucător intră în liga mare. Horse Powertrain lansează primul său motor V6

Putere impresionantă și greutate record: joint-venture-ul din spatele Horse Powertrain intră în forță pe scena motoarelor de performanță, cu un V6 complet nou ce va fi dezvăluit la Beijing.H

Inna
De la sedan, la SUV electric. Jetta se reinventează radical în China - Photo
Noutăți
De la sedan, la SUV electric. Jetta se reinventează radical în China

Un nume iconic își schimbă complet identitatea. Volkswagen pregătește transformarea Jetta într-un SUV electric modern, dezvăluit inițial sub forma conceptului Jetta X.Volkswagen a

Inna
Siguranța copiilor în mașină, ignorată de mulți părinți. Cum corect transportăm un copil în mașină - Photo
Utile
Siguranța copiilor în mașină, ignorată de mulți părinți. Cum corect transportăm un copil în mașină

Un gest aparent banal poate deveni fatal în caz de accident. Autoritățile trag un semnal de alarmă privind modul în care sunt transportați copiii în autoturisme.Transportul

Inna
Circulația pe un perimetru al bd. Ștefan cel Mare va fi sistată. Va fi organizat un eveniment sportiv - Photo
Sociale
Circulația pe un perimetru al bd. Ștefan cel Mare va fi sistată. Va fi organizat un eveniment sportiv

Circulația pe un perimetru al bd. Ștefan cel Mare va fi sistată, în contextul organizării unui eveniment sportiv. Va fi afectat traficul rutier în perimetrul străzilor Mitropolit G. B

Inna
Kia reinventează conceptul de GT și lansează Vision Meta Turismo, care este proiectat între realitate și universul digital - Photo
Noutăți
Kia reinventează conceptul de GT și lansează Vision Meta Turismo, care este proiectat între realitate și universul digital

Inspirat de legenda GT-urilor clasice, dar proiectat pentru era virtuală, noul concept Kia Vision Meta Turismo promite o experiență auto complet redefinită. Kia a ales Milan Design Week pentru a preze

Inna