Două indicatoare pe acelaşi sens? În caz că unul "se strică"!

De Redactor AE   |  3 Iulie, 2017

Distribuie :

Alexandru Hâjdeu este una dintre cele mai sigure străzi din oraş. Doar aici poţi găsi două indicatore puse pe acelaşi sens, care te informează despre faptul că te afli în faţa unei treceri de pietoni!

Cum şi de ce s-a ajuns la o astfel de poziţionare a ambelor indicatoare? Au fost puse din start greşit, sau cineva a făcut o glumă bună? Sunt întrebări la care am încercat să răspundem după ce am văzut o postare pe internet, cu aceste două indicatoare.

Astăzi ne-am deplasat la faţa locului şi, surpriză, nu era un trucaj foto ieftin!

Însă aşa cum multe lucruri în ţara asta se fac de mântuială (superficial), tind să cred că aşa au şi fost instalate. Din poze puteţi observa că sunt puse în vecinătatea apropiată a unui alt indicator, de acelaşi tip, deşi indicatorul care ar trebui să îi facă pereche, pe strada Hâjdeu este amplasat mai corect.

Mai mult decât atât, chiar dacă se vede că a fost un pic accidentat la bază , totuşi deformarea stâlpului de metal nu a influenţat în vreun fel însăşi poziţia panoului reflectorizant.

Prima explicaţie care ne vine în minte, ne este sugerată de către Dorin Drăguţanu: - Şi daca se strică unul?

 

Recomandate:

25 de ani de performanță britanică. Uzina BMW din Hams Hall a depășit 7.6 milioane de motoare produse - Photo
Noutăți
25 de ani de performanță britanică. Uzina BMW din Hams Hall a depășit 7.6 milioane de motoare produse

BMW Group marchează 25 de ani de la debutul producției de motoare la fabrica din Hams Hall, Marea Britanie, un reper industrial care a livrat până acum peste 7.6 milioane de unități pentru mărci

Inna
Peste 3.000 km până la Capul Nord cu un Volkswagen electric. DKV Mobility demonstrează că drumurile lungi nu mai sunt o problemă - Photo
Noutăți
Peste 3.000 km până la Capul Nord cu un Volkswagen electric. DKV Mobility demonstrează că drumurile lungi nu mai sunt o problemă

Un Volkswagen ID.7 Tourer GTX a parcurs peste 3.000 de kilometri, din Germania până la Capul Nord, în cadrul provocării EVenture Extreme. Călătoria a durat șase zile și a inclus 17 opriri

Inna
Piața neagră ocolește sancțiunile. Cum zeci de mii de mașini occidentale ajung în Rusia prin China - Photo
Noutăți
Piața neagră ocolește sancțiunile. Cum zeci de mii de mașini occidentale ajung în Rusia prin China

Deși marii producători auto susțin că au oprit exporturile către Rusia, zeci de mii de mașini fabricate în China sau tranzitate prin această țară ajung pe piața rusă prin scheme de „piață

Inna