Compania Bugatti măreşte termenul de garanţie pentru modelul Veyron până la 15 ani!

De Pavel   |  5 Februarie, 2018

Distribuie :

Compania Bugatti susţine că oferă cel mai bun program de loialitate şi deservire tehnică din lume, pentru proprietarii modelului Veyron. Aceasta lungeşte termenul de garanţie până la 15 ani, timp în care reparaţia şi schimbul pieselor se va face absolut gratis.

Pentru a obţine termenul maxim de garanţie şi ştampila Bugatti Certified, fiecare automobil va trece un şir de teste speciale de diagnostificare. În caz de depistare a unei piese defecte sau cu o uzură critică, acestea vor fi schimbate imediat pe altele noi. Aceleaşi reguli sunt valabile şi pentru panourile caroseriei confecţionate din fibră de carbon.

În total, pentru modelul Veyron vor fi disponibile câteva pachete de garanţie şi service, care diferă prin termenul de valabilitate şi care iau în considerare specificul de utilizare al vehiculului. Adică cei ce vor folosi automobilul zi de zi şi cei care l-au procurat pentru colecţie, vor avea parte de pachete diferite de mentenanţă.

Amintim că Bugatti Veyron a fost produs în perioada anilor 2005-2015. Acesta se echipa cu un motor W16 de 8.0 litri volum, înzestrat cu patru turbosuflante, care dezvolta 1001 CP şi un cuplu motor de 1250 Nm, mai târziu modelul fiind forţat până la 1200 de cai putere. Propulsorul cuplat la o cutie robotizată cu şapte rapoarte şi dublu ambreiaj, dar şi tracţiunea integrală, permitea o accelerare de la 0-100 km/h în doar 2,5 secunde, iar viteza maximă varia de la 407 pânp la 410 km/h în dependenţă de varianta supercarului.

La moment un Bugatti Veyron ajunge să coste de la 1.500.000 până la 3.000.000 de dolari SUA.

Recomandate:

Un șofer circula cu 155 km/h pe centura Chișinăului. Polițiștii l-au stopat - Photo
Sociale
Un șofer circula cu 155 km/h pe centura Chișinăului. Polițiștii l-au stopat

Șoferul unui BMW a fost stopat de polițiștii Secției escortă și misiuni speciale a INSP pe traseul M-2 (centura municipiului Chișinău). Acesta a fost stopat pentru încălcarea limitei de vit

Inna
BMW recheamă sute de mii de mașini în service. Există riscul unui incendiu în timpul deplasării - Photo
Noutăți
BMW recheamă sute de mii de mașini în service. Există riscul unui incendiu în timpul deplasării

Sute de mii de BMW-uri vor fi rechemate în service din cauza unei defecțiuni tehnice care poate provoca incendii. Vor fi rechemate vehiculele produse în perioada iulei 2020 - 2022. 

Inna
Rolls-Royce Phantom Arabesque. În premieră, a fost dedicat un model culturii arabe cu capotă gravată cu laser - Photo
Noutăți
Rolls-Royce Phantom Arabesque. În premieră, a fost dedicat un model culturii arabe cu capotă gravată cu laser

Rolls-Royce a dezvăluit Phantom Arabesque, un model unicat creat în Dubai pentru un client din Orientul Mijlociu. Limuzina impresionează printr-o capotă gravată cu laser, o premieră absolut

Inna
Doar 23 de școli auto ating pragul minim la categoria B. Rata de promovare la proba practică scade - Photo
Sociale
Doar 23 de școli auto ating pragul minim la categoria B. Rata de promovare la proba practică scade

Media națională de promovare la proba practică, pentru anul 2025, constituie doar 23.59%, ceea ce reprezintă pragul minim impus pentru a menține autorizația de funcționare. Datele sunt prezentate de c

Inna
Odată cu preluarea controlului de către BMW, Alpina își schimbă emblema. Brandul german începe o nouă eră - Photo
Noutăți
Odată cu preluarea controlului de către BMW, Alpina își schimbă emblema. Brandul german începe o nouă eră

Alpina devine oficial parte a imperiului BMW, iar debutul noii etape este marcat de un logo redesenat. Emblema păstrează elementele tradiționale, dar adoptă un design modern, în timp ce viitoare

Inna
Vizibilitate redusă în toată țara. Meteorologii au emis Cod Galben de ceață - Photo
Sociale
Vizibilitate redusă în toată țara. Meteorologii au emis Cod Galben de ceață

Începând cu astăzi, 12 februarie și până mâine, 13 februarie, vom avea vizibilitate redusă în toată țara. Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo. Avertizar

Inna
Ford pierde 8.2 miliarde de dolari în 2025. Cel mai slab trimestru din ultimii 17 ani - Photo
Noutăți
Ford pierde 8.2 miliarde de dolari în 2025. Cel mai slab trimestru din ultimii 17 ani

Ford a încheiat anul 2025 cu o pierdere netă de 8.2 miliarde de dolari, pe fondul restructurării diviziei de vehicule electrice și al presiunilor externe. Ultimul trimestru al anului a marcat ce

Inna