BMW Seria 8 se întoarce! A fost surprins din nou în teste, pe Nurburgring

De Redactor AE   |  28 Martie, 2017

Distribuie :

Pentru a putea lupta la egal cu rivalul său nr 1, Mercedes-Benz, care de curând le-a furat bavarezilor întâietatea în topul constructorilor premium, BMW a promis o avalanşă de modele noi în viitorul foarte apropiat. Iar printre acestea, se regăseşte şi Seria 8.

Platforma CLAR de la BMW va fi folosită de încă un model nou din gama producătorului de automobile german. Beneficiarul este cel mai nou Seria 8, prototipul căruia a fost văzut de câteva ori deja, în teste, iar recent a fost surprins pe Nurburgring. Fotografii spioni au reuşit să prindă în obiective mai multe elemente tehnice care trădează fie o versiune M8 fie un optar echipat cu accesorii de performanţă din gama M.

Mai cu seamă, se face referire la etrierii discurilor de frână, vopsiţi în albastru deschis, o trăsătură caracteristică pentru sportcar-urile diviziei M. Ne dau de gândit şi gurile de ventilare imense din bara faţă, care la fel, indică către M-uri, însă pentru a putea fi mai siguri, ne-ar trebui să vedem şi cele patru finale ale sistemului de eşapament. Din păcate însă, acestea lipsesc.

BMW a promis să lanseze noul model mai aproape de anul 2018, aşadar nu ne rămâne decât să aşteptăm noi imagini şi în care sportiva cu două uşi să renunţe la elementele de camuflaj.

Recomandate:

Permis doar de 11 zile și deja riscă suspendarea. Un tânăr de 18 ani, prins cu comportament agresiv la volanul unui BMW - Photo
Sociale
Permis doar de 11 zile și deja riscă suspendarea. Un tânăr de 18 ani, prins cu comportament agresiv la volanul unui BMW

La doar 11 zile după ce a obținut permisul de conducere, un tânăr de 18 ani din Chișinău riscă să rămână fără dreptul de a conduce. Poliția s-a autosesizat în baza unor imagini apăru

Inna
Cod Galben de ceață, prelungit! Va fi vizibilitate redusă sub 200 metri și mai puțin - Photo
Sociale
Cod Galben de ceață, prelungit! Va fi vizibilitate redusă sub 200 metri și mai puțin

Ceața și vizibilitatea redusă se vor menține până mâine, 14 februarie curent. Serviciul Hidrometeorologic de Stat a prelungit avertizarea meteo. Potrivit Serviciului Hid

Inna
25 de ani de performanță britanică. Uzina BMW din Hams Hall a depășit 7.6 milioane de motoare produse - Photo
Noutăți
25 de ani de performanță britanică. Uzina BMW din Hams Hall a depășit 7.6 milioane de motoare produse

BMW Group marchează 25 de ani de la debutul producției de motoare la fabrica din Hams Hall, Marea Britanie, un reper industrial care a livrat până acum peste 7.6 milioane de unități pentru mărci

Inna
Peste 3.000 km până la Capul Nord cu un Volkswagen electric. DKV Mobility demonstrează că drumurile lungi nu mai sunt o problemă - Photo
Noutăți
Peste 3.000 km până la Capul Nord cu un Volkswagen electric. DKV Mobility demonstrează că drumurile lungi nu mai sunt o problemă

Un Volkswagen ID.7 Tourer GTX a parcurs peste 3.000 de kilometri, din Germania până la Capul Nord, în cadrul provocării EVenture Extreme. Călătoria a durat șase zile și a inclus 17 opriri

Inna
Piața neagră ocolește sancțiunile. Cum zeci de mii de mașini occidentale ajung în Rusia prin China - Photo
Noutăți
Piața neagră ocolește sancțiunile. Cum zeci de mii de mașini occidentale ajung în Rusia prin China

Deși marii producători auto susțin că au oprit exporturile către Rusia, zeci de mii de mașini fabricate în China sau tranzitate prin această țară ajung pe piața rusă prin scheme de „piață

Inna
Sfârșitul unei ere. Audi elimină S6 din gamă, iar noul A6 preia rolul de sportiv al familiei - Photo
Noutăți
Sfârșitul unei ere. Audi elimină S6 din gamă, iar noul A6 preia rolul de sportiv al familiei

Audi a confirmat că noua generație A6 nu va mai avea o versiune de performanță, S6, cel puțin pentru modelul din acest an. Decizia marchează dispariția unuia dintre cele mai cunoscute sedanu

Inna
Mercedes-AMG readuce legenda Black Series. Modelele „radicale” sunt pregătite să revină pe drumuri și pe circuit - Photo
Noutăți
Mercedes-AMG readuce legenda Black Series. Modelele „radicale” sunt pregătite să revină pe drumuri și pe circuit

Mercedes-AMG confirmă oficial revenirea versiunilor Black Series, unele dintre cele mai extreme și exclusiviste modele din istoria mărcii. Anunțul vine la doi ani după retragerea ultimului AMG GT Blac

Inna
Primăria Chișinău intervine pe mai multe sectoare de drum cu lucrări de plombare cu asfalt rece - Photo
Sociale
Primăria Chișinău intervine pe mai multe sectoare de drum cu lucrări de plombare cu asfalt rece

Primăria municipiului Chișinău anunță intervenții de urgență pe mai multe străzi din capitală, după ce condițiile meteo severe din această iarnă au afectat carosabilul. Reparațiile sunt realizate prov

Inna