AvtoVAZ iese din hibernare cu Lada XCode Concept! Un model care ar putea scoate Rusia pe arena internaţională

De Redactor AE   |  25 August, 2016

Distribuie :

O să fii plăcut surprins să afli că AvtoVaz-ul chiar s-a trezit din somnul cel de "moarte" şi tind spre a ţine pasul cu realitatea. Iar în industria auto, marii producători au avansat extrem de mult, astfel că Lada are la ce munci pentru a le călca pe urme. Din fericire însă pentru ruşi, conceptul Lada XCode ar putea fi chiar acea salvare.

Nu sunt naiv, dar vreau să cred că acesta chiar poate deveni primul automobil rusesc care nu vine cu defecte din fabrică şi este scutit de boli copilăreşti. Conceptul, aşa cum îl prezintă oficialii, este chiar foarte inovator, mai ales pentru Federaţia Rusă, care ne-a obişnuit cu automobile de proastă calitate, prost echipate şi cu motoare primitive. Ce şi-au propus însă cei de la AvtoVaz este cu adevărat un automobil revoluţionar.

Cum sună numai sintagma "motor turbo", alăturată cuvântului Lada? Un pic cam ciudat nu? Şi totuşi ar putea avea loc în aceeaşi frază, mai ales că noul crossover va fi oferit în varianta cu tracţiune integrală, iar dacă AvtoVaz-ul vrea să fie competitiv atunci trebuie să corespundă ultimilor cerinţe în materie de eficienţă şi standarde Euro. Şi mai ieşit din comun este faptul că viitorii clienţi, pot ţine legătura cu maşina lor prin intermediul unei aplicaţii de smartphone, numită (nu râdeţi) Lada Connect. Cu ajutorul acesteia utilizatorul poate controla o serie de parametri tehnici legate de starea maşinii, poziţionarea acesteia, autodianosticarea, sau să expedieze comenzi de închidere/deschidere portiere sau portbagaj, să oprească sau să oprească motorul de la distanţă, să opereze cu geamurile electrice ale maşinii sau multe altele.

Cel mai probabil că AvtoVaz va împrumuta aceste tehnologii de la partenerii săi, alianţa Renault-Nissan.

146733l 607483l 827843l 889310l

Recomandate:

Volkswagen închide o fabrică din China. Producția se oprește complet până la finalul anului - Photo
Noutăți
Volkswagen închide o fabrică din China. Producția se oprește complet până la finalul anului

Volkswagen anunță închiderea treptată a uzinei din Nanjing, China, în contextul scăderii continue a cererii pentru automobile cu propulsie clasică. Fabrica a fost operată în partener

Inna
Subaru dezvăluie primul teaser al noului SUV electric Uncharted, un model dezvoltat în parteneriat cu Toyota - Photo
Noutăți
Subaru dezvăluie primul teaser al noului SUV electric Uncharted, un model dezvoltat în parteneriat cu Toyota

Subaru intră într-o nouă etapă a electrificării și pregătește lansarea unui crossover complet electric, botezat Uncharted. Modelul a fost dezvoltat împreună cu Toyota și va împărtăși

Inna
Bentley Bentayga Speed, cu motor V8 de 650 CP, devine cel mai rapid SUV termic de serie de la Goodwood - Photo
Noutăți
Bentley Bentayga Speed, cu motor V8 de 650 CP, devine cel mai rapid SUV termic de serie de la Goodwood

Bentley ridică din nou standardul performanței cu noul Bentayga Speed, un SUV de lux care a impresionat recent la Goodwood Festival of Speed, devenind cel mai rapid SUV de serie cu motor termic c

Inna
Probleme grave la Ford. Peste 850.000 de mașini, rechemate din cauza unei defecțiuni la sistemul de alimentare - Photo
Noutăți
Probleme grave la Ford. Peste 850.000 de mașini, rechemate din cauza unei defecțiuni la sistemul de alimentare

Ford Motor Company a anunțat o amplă campanie de rechemare în service ce vizează 850.318 vehicule, fabricate între 2021 și 2023. Motivul acestei acțiuni este o posibilă defecțiune la pompa

Inna
BMW depășește Mercedes-Benz în vânzări în prima jumătate din 2025, în pofida unei ușoare scăderi - Photo
Noutăți
BMW depășește Mercedes-Benz în vânzări în prima jumătate din 2025, în pofida unei ușoare scăderi

BMW își păstrează poziția de lider în segmentul premium, după ce a raportat rezultate solide pentru prima jumătate a anului curent. Producătorul german a reușit să vândă 1.070.814 un

Inna
Nissan ar putea construi modele Honda în SUA. O colaborare neașteptată în fața crizei - Photo
Noutăți
Nissan ar putea construi modele Honda în SUA. O colaborare neașteptată în fața crizei

Nissan și Honda, doi dintre cei mai mari constructori auto japonezi, iau în calcul o colaborare în SUA. Conform unor surse apropiate situației, Nissan explorează posibilitatea de a produce

Inna