Atenţie şoferi! În noaptea de 17 spre 18 ianuarie se aştaptă ploaie şi lapoviţă. Iată cu ce recomandări vine Inspectoratul General pentru Situații de Urgență

De Pavel   |  17 Ianuarie, 2018

Distribuie :

În caz dacă ai crezut că iarna din acest an va fi una blândă şi condiţiile nefavorabile ne vor ocoli, iar din aceste considerente nu ai maşina echipată de iarnă, află că vremea se înrăutăţeşte.

Serviciul Meteorologic de Stat anunţă că, în noaptea de 17 spre 18 ianuarie sunt aşteptate precipitaţii în formă de ploaie şi lapoviţă, iar local pe drumuri se vor forma troiene. Pentru a ne afla în siguranţă şi a fi gata de orice situaţii neprevăzute Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, vine cu o serie de recomandări.

Aşadar conducătorii auto care pornesc la drum, ar trebui să aibă rezerve de hrană și apă, haine groase, iar în portbagaj, nisip, lopată și lanțuri speciale pentru anvelope, ca să poată face față situațiilor de urgență. Mai mult decât atât, este necesar ca bateria telefonului să fie alimentată pentru a putea apela după ajutor către serviciile de urgență. În cazul în care rămâneţi blocați pe traseu, pentru mai mult timp, este recomandat ca motorul automobilului să fie pornit și oprit dozat, pentru a preveni intoxicațiile cu gaz de eșapament şi a consuma eficient combustibilul, care este extrem de necesar în astfel de situaţii.

Salvatorii și pompierii recomandă cetățenilor în caz de blocaj sau situaţii de urgenţă, să apeleze Serviciul de Urgență 901. Iar înainte de a porni la drum lung, să fie informaţi de avertizările meteo și de indicațiile autorităților, pentru a preveni situațiile de criză cu pericol pentru viață.

Recomandate:

Odată cu preluarea controlului de către BMW, Alpina își schimbă emblema. Brandul german începe o nouă eră - Photo
Noutăți
Odată cu preluarea controlului de către BMW, Alpina își schimbă emblema. Brandul german începe o nouă eră

Alpina devine oficial parte a imperiului BMW, iar debutul noii etape este marcat de un logo redesenat. Emblema păstrează elementele tradiționale, dar adoptă un design modern, în timp ce viitoare

Inna
Ford pierde 8.2 miliarde de dolari în 2025. Cel mai slab trimestru din ultimii 17 ani - Photo
Noutăți
Ford pierde 8.2 miliarde de dolari în 2025. Cel mai slab trimestru din ultimii 17 ani

Ford a încheiat anul 2025 cu o pierdere netă de 8.2 miliarde de dolari, pe fondul restructurării diviziei de vehicule electrice și al presiunilor externe. Ultimul trimestru al anului a marcat ce

Inna
BMW recheamă sute de mii de mașini în service. Există riscul unui incendiu în timpul deplasării - Photo
Noutăți
BMW recheamă sute de mii de mașini în service. Există riscul unui incendiu în timpul deplasării

Sute de mii de BMW-uri vor fi rechemate în service din cauza unei defecțiuni tehnice care poate provoca incendii. Vor fi rechemate vehiculele produse în perioada iulei 2020 - 2022. 

Inna
Vizibilitate redusă în toată țara. Meteorologii au emis Cod Galben de ceață - Photo
Sociale
Vizibilitate redusă în toată țara. Meteorologii au emis Cod Galben de ceață

Începând cu astăzi, 12 februarie și până mâine, 13 februarie, vom avea vizibilitate redusă în toată țara. Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo. Avertizar

Inna
Doar 23 de școli auto ating pragul minim la categoria B. Rata de promovare la proba practică scade - Photo
Sociale
Doar 23 de școli auto ating pragul minim la categoria B. Rata de promovare la proba practică scade

Media națională de promovare la proba practică, pentru anul 2025, constituie doar 23.59%, ceea ce reprezintă pragul minim impus pentru a menține autorizația de funcționare. Datele sunt prezentate de c

Inna
Un șofer circula cu 155 km/h pe centura Chișinăului. Polițiștii l-au stopat - Photo
Sociale
Un șofer circula cu 155 km/h pe centura Chișinăului. Polițiștii l-au stopat

Șoferul unui BMW a fost stopat de polițiștii Secției escortă și misiuni speciale a INSP pe traseul M-2 (centura municipiului Chișinău). Acesta a fost stopat pentru încălcarea limitei de vit

Inna
Rolls-Royce Phantom Arabesque. În premieră, a fost dedicat un model culturii arabe cu capotă gravată cu laser - Photo
Noutăți
Rolls-Royce Phantom Arabesque. În premieră, a fost dedicat un model culturii arabe cu capotă gravată cu laser

Rolls-Royce a dezvăluit Phantom Arabesque, un model unicat creat în Dubai pentru un client din Orientul Mijlociu. Limuzina impresionează printr-o capotă gravată cu laser, o premieră absolut

Inna