Atenţie fani Volkswagen! Se vinde un Corrado VR6 cu numai 47.503 kilometri rulaţi!

De Redactor AE   |  18 Ianuarie, 2017

Distribuie :

Până să vă accelereze bătăile inimii şi să căutaţi disperaţi preţul maşinii, aflaţi întâi de toate că aceasta este în Marea Britanie şi nu la noi în ţară. Iar acum că ştiţi pe ce parte este volanul şi că nu prea ai ce face cu ea în Moldova, o să insist totuşi să o cunoaşteţi îndeaproape.

Aşadar, într-unul din showroom-urile britanicilor, stă expus acest minunat Volkswagen Corrado produs în anii 1995. Pentru cine nu cunoaşte, alături de Golf II, Corrado este unul dintre simbolurile VW al acelei epoci şi face parte dintr-un adevărat cult auto. În special sunt apreciate modelele echipate cu motorizarea VR6, cum este şi exemplarul în cazul de faţă. Propulsorul cu un volum total de 2.861 cmc pune pe roţile punţii faţă în jur de 190 de cai putere, capabili să accelereze nemţoaica de la zero la prima sută în aproximativ 7 secunde.

O altă trăsătură importantă a acestei maşini este kilometrajul foarte mic, parcurs în cei peste 20 de ani şi numără numai 47.503 kilometri! Datorită acestui fapt, dar şi tratamentului de care a avut parte, maşina arată practic ca nouă.

Printre dotările cu care a părăsit fabrica acest Volkswagen Corrado se numără geamurile acţionate electric, oglinzi exterioare reglabile electric, trapa şi scaunele cu profil sport.

vw-corrado-vr6-de-vanzare-04d643f240cd08eb82-0-0-0-0-0 vw-corrado-vr6-de-vanzare-6ea443f240ca03bac0-0-0-0-0-0 vw-corrado-vr6-de-vanzare-8e6cf3f240c30d6e74-0-0-0-0-0 vw-corrado-vr6-de-vanzare-17a513f240d60a66b4-0-0-0-0-0 vw-corrado-vr6-de-vanzare-31edc3f240c18cfa6b-0-0-0-0-0 vw-corrado-vr6-de-vanzare-35bc13f240c7094dd9-0-0-0-0-0 vw-corrado-vr6-de-vanzare-46cb73f240d086c6d8-0-0-0-0-0 vw-corrado-vr6-de-vanzare-63d103f240cb0aa860-0-0-0-0-0 vw-corrado-vr6-de-vanzare-72fbf3f240cc0ae423-0-0-0-0-0 vw-corrado-vr6-de-vanzare-75fec3f240c9089547-0-0-0-0-0 vw-corrado-vr6-de-vanzare-81b863f240c208a20d-0-0-0-0-0 vw-corrado-vr6-de-vanzare-87cc13f240cf023a94-0-0-0-0-0 vw-corrado-vr6-de-vanzare-748ed3f240d40de53b-0-0-0-0-0 vw-corrado-vr6-de-vanzare-6866a3f240d20bffb6-0-0-0-0-0 vw-corrado-vr6-de-vanzare-a8d4f3f240ce070afa-0-0-0-0-0 vw-corrado-vr6-de-vanzare-aff2e3f240d5087f21-0-0-0-0-0 vw-corrado-vr6-de-vanzare-b36f23f240c605e444-0-0-0-0-0 vw-corrado-vr6-de-vanzare-bad583f240d105d167-0-0-0-0-0 vw-corrado-vr6-de-vanzare-beb113f240d384136d-0-0-0-0-0 vw-corrado-vr6-de-vanzare-ed7ee3f240c80ad3cd-0-0-0-0-0 vw-corrado-vr6-de-vanzare-f332e3f240c50444b3-0-0-0-0-0

Recomandate:

Neue Klasse și-a lăsat amprenta pe noul 7 Series facelift. Cum arată berlina de lux actualizată și ce a preluat de la i3 - Photo
Noutăți
Neue Klasse și-a lăsat amprenta pe noul 7 Series facelift. Cum arată berlina de lux actualizată și ce a preluat de la i3

Nu este doar un simplu facelift. Noul BMW 7 Series aduce schimbări semnificative în ceea ce ține de design, tehnologie și electrificare. Faceliftul anunță direcția viito

Inna
Relația dintre Rusia și Coreea de Nord devine tot mai strânsă. Se inaugurează primul pod rutier - Photo
Sociale
Relația dintre Rusia și Coreea de Nord devine tot mai strânsă. Se inaugurează primul pod rutier

Rusia și Coreea de Nord vor inaugura în curând prima conexiune rutieră dintre ele, cu implicații economice și geopolitice majore.Rusia și Coreea de Nord se pregătesc să deschidă, &icir

Inna
Kia reinventează conceptul de GT și lansează Vision Meta Turismo, care este proiectat între realitate și universul digital - Photo
Noutăți
Kia reinventează conceptul de GT și lansează Vision Meta Turismo, care este proiectat între realitate și universul digital

Inspirat de legenda GT-urilor clasice, dar proiectat pentru era virtuală, noul concept Kia Vision Meta Turismo promite o experiență auto complet redefinită. Kia a ales Milan Design Week pentru a preze

Inna
De la sedan, la SUV electric. Jetta se reinventează radical în China - Photo
Noutăți
De la sedan, la SUV electric. Jetta se reinventează radical în China

Un nume iconic își schimbă complet identitatea. Volkswagen pregătește transformarea Jetta într-un SUV electric modern, dezvăluit inițial sub forma conceptului Jetta X.Volkswagen a

Inna
Un nou jucător intră în liga mare. Horse Powertrain lansează primul său motor V6 - Photo
Noutăți
Un nou jucător intră în liga mare. Horse Powertrain lansează primul său motor V6

Putere impresionantă și greutate record: joint-venture-ul din spatele Horse Powertrain intră în forță pe scena motoarelor de performanță, cu un V6 complet nou ce va fi dezvăluit la Beijing.H

Inna
Un alt proces-verbal pentru comportament agresiv în trafic. Șoferul unui Mercedes a fost sancționat - Photo
Sociale
Un alt proces-verbal pentru comportament agresiv în trafic. Șoferul unui Mercedes a fost sancționat

Șoferul unui Mercedes a fost sancționat de oamenii legii pentru comportament agresiv în trafic. S-a întâmplat după ce în mediul online a apărut o secvență video, în care

Inna
Siguranța copiilor în mașină, ignorată de mulți părinți. Cum corect transportăm un copil în mașină - Photo
Utile
Siguranța copiilor în mașină, ignorată de mulți părinți. Cum corect transportăm un copil în mașină

Un gest aparent banal poate deveni fatal în caz de accident. Autoritățile trag un semnal de alarmă privind modul în care sunt transportați copiii în autoturisme.Transportul

Inna
Circulația pe un perimetru al bd. Ștefan cel Mare va fi sistată. Va fi organizat un eveniment sportiv - Photo
Sociale
Circulația pe un perimetru al bd. Ștefan cel Mare va fi sistată. Va fi organizat un eveniment sportiv

Circulația pe un perimetru al bd. Ștefan cel Mare va fi sistată, în contextul organizării unui eveniment sportiv. Va fi afectat traficul rutier în perimetrul străzilor Mitropolit G. B

Inna