Angajaţii Tesla declară că 90% din maşinile asamblate sunt defecte!

De Pavel   |  1 Decembrie, 2017

Distribuie :

Cel mai popular producător de automobile la moment, compania Tesla, se pare că trece prin cea mai grea perioadă decând a fost fondată. Aceasta întâlneşte o mulţime de probleme în procesul de asamblare a noului Model 3, iar planul de producere a 20.000 de automobile pe lună este amânat din nou, de data aceasta pentru luna martie a anului 2018.

Situaţia se agravează şi din cauza angajaţilor care se plâng pe condiţiile de muncă. Recent, nouă angajaţi, unii dintre care deja au părăsit componenţa companiei, au declarat pentru agenţia Reuters că problemele de asamblare nu sunt deloc o noutate în cadrul companiei, iar 90% din maşinile Tesla Model X şi Model S, au ieşit de pe linia de asamblare cu un rând de defecţiuni tehnice.

Un fost angajat care era răspunzător de controlul calităţii declară că defectele includ uşi care nu se închid, material necalitativ al tapiţeriei şi scurgeri de apă. Ba mai mult, angajaţii susţin că, conform politicii brand-ului Tesla orice automobil trebuie să înainteze pe linia de producţie chiar dacă îi lipsesc elemente importante cum ar fi amortizatoarele sau parbrizul, acestea fiind instalate mai târziu.

Cei de la Tesla au însă o altă explicaţie. "Obiectivul nostru este să producem maşini perfecte pentru fiecare client. Prin urmare, analizăm fiecare vehicul chiar şi pentru cea mai mică modificare. Cei mai mulţi clienţi nu ar observa munca de post-producţie, însă nouă ne pasă şi de cele mai mici detalii", a declarat un oficial al producătorului american de vehicule.

Deşi fiecare producător întâlneşte probleme şi defecţiuni la automobilele ieşite de pe banda rulantă, totuşi acestea nu prezintă un astfel de procentaj enorm. Drept comparaţie ar putea fi servit exemplul gigantului Toyota, rata de defecte pe banda de asamblare a acestuia este de circa 10%, cifră care practic niciodată nu este întâlnită la producătorii premium.

Recomandate:

De la sedan, la SUV electric. Jetta se reinventează radical în China - Photo
Noutăți
De la sedan, la SUV electric. Jetta se reinventează radical în China

Un nume iconic își schimbă complet identitatea. Volkswagen pregătește transformarea Jetta într-un SUV electric modern, dezvăluit inițial sub forma conceptului Jetta X.Volkswagen a

Inna
Un alt proces-verbal pentru comportament agresiv în trafic. Șoferul unui Mercedes a fost sancționat - Photo
Sociale
Un alt proces-verbal pentru comportament agresiv în trafic. Șoferul unui Mercedes a fost sancționat

Șoferul unui Mercedes a fost sancționat de oamenii legii pentru comportament agresiv în trafic. S-a întâmplat după ce în mediul online a apărut o secvență video, în care

Inna
Neue Klasse și-a lăsat amprenta pe noul 7 Series facelift. Cum arată berlina de lux actualizată și ce a preluat de la i3 - Photo
Noutăți
Neue Klasse și-a lăsat amprenta pe noul 7 Series facelift. Cum arată berlina de lux actualizată și ce a preluat de la i3

Nu este doar un simplu facelift. Noul BMW 7 Series aduce schimbări semnificative în ceea ce ține de design, tehnologie și electrificare. Faceliftul anunță direcția viito

Inna
Kia reinventează conceptul de GT și lansează Vision Meta Turismo, care este proiectat între realitate și universul digital - Photo
Noutăți
Kia reinventează conceptul de GT și lansează Vision Meta Turismo, care este proiectat între realitate și universul digital

Inspirat de legenda GT-urilor clasice, dar proiectat pentru era virtuală, noul concept Kia Vision Meta Turismo promite o experiență auto complet redefinită. Kia a ales Milan Design Week pentru a preze

Inna
Relația dintre Rusia și Coreea de Nord devine tot mai strânsă. Se inaugurează primul pod rutier - Photo
Sociale
Relația dintre Rusia și Coreea de Nord devine tot mai strânsă. Se inaugurează primul pod rutier

Rusia și Coreea de Nord vor inaugura în curând prima conexiune rutieră dintre ele, cu implicații economice și geopolitice majore.Rusia și Coreea de Nord se pregătesc să deschidă, &icir

Inna
Siguranța copiilor în mașină, ignorată de mulți părinți. Cum corect transportăm un copil în mașină - Photo
Utile
Siguranța copiilor în mașină, ignorată de mulți părinți. Cum corect transportăm un copil în mașină

Un gest aparent banal poate deveni fatal în caz de accident. Autoritățile trag un semnal de alarmă privind modul în care sunt transportați copiii în autoturisme.Transportul

Inna
Circulația pe un perimetru al bd. Ștefan cel Mare va fi sistată. Va fi organizat un eveniment sportiv - Photo
Sociale
Circulația pe un perimetru al bd. Ștefan cel Mare va fi sistată. Va fi organizat un eveniment sportiv

Circulația pe un perimetru al bd. Ștefan cel Mare va fi sistată, în contextul organizării unui eveniment sportiv. Va fi afectat traficul rutier în perimetrul străzilor Mitropolit G. B

Inna
Un nou jucător intră în liga mare. Horse Powertrain lansează primul său motor V6 - Photo
Noutăți
Un nou jucător intră în liga mare. Horse Powertrain lansează primul său motor V6

Putere impresionantă și greutate record: joint-venture-ul din spatele Horse Powertrain intră în forță pe scena motoarelor de performanță, cu un V6 complet nou ce va fi dezvăluit la Beijing.H

Inna