Află tot ce trebuie să ştii despre noul Mercedes-Benz Sprinter. Acesta va fi disponibil în 1.700 de configuraţii şi trei tipuri de tracţiuni!

De Pavel   |  7 Februarie, 2018

Distribuie :

Compania Mercedes-Banz a prezentat oficial cea de-a treia generaţie a utilitarei Sprinter. Modelul face parte din conceptul Internet of Things şi va fi disponibil cu tracţiune faţă, spate şi inegrală. La fel acesta va putea fi configurat în circa 1.700 de variante posibile, care diferă de tipul şasiului şi caroseriei, de înălţimea şi lungimea vehiculului, de trenul de propulsie, de dimensiunile benei sau numărul de locuri pentru pasageri.

Toate variantele de Sprinter vor avea posibilitatea de a fi echipate cu sistemul modern de multimedia MBUX, care recent a fost prezentat pentru prima dată pe noul A-Class şi, cu sistemul Mercedes PRO Connect. Datorită acestuia vehiculele vor face parte dintr-o reţea, cu ajutorul căreia şoferii unui parc de automobile vor putea comunica între dînşii printr-un messenger, iar administratorii parcurilor auto vor putea de la distanţă gestiona maşinile şi primi informaţii precum nivelul rămas de combustibil în timp real. Deasemenea managerii vor putea lua legătura cu fiecare şofer îm parte sau cu un grup anumit pe care îl formează tot el.

Noul Mercedes Sprinter, este propus clienţilor în şase variante ale caroseriei, începând de la o simplă utilitară până la un microbus cu 20 de locuri pentru pasageri. La fel sunt disponibile cinci variante de lungime a ampatamentului, începând cu 3250mm până la 4325mm. Capacitatea de încărcare depinde de modificaţie şi porneşte de la 2,5 tone până la 5,5 tone.

În modelul de vârf al utilitarei, cu cea mai înaltă şi lungă caroserie, încap circa 17 metri cubi de mărfuri sau şapte europaleţi. Secţiunea de mărfuri poate rămâne cu podea de metal, sau acoperită cu lemn ori plastic.

Pe lângă variantele cu tracţiune spate şi tracţiune integrală, care erau propuse până acum, noul Sprinter va fi disponibil şi cu tracţiune faţă. Această variantă va fi capabilă să transporte cu 50 de kilograme mai mult, iar capacitatea maximă de încărcare va atinge cifra de 4100 de kilograme. Sprinterul cu tracţiune faţă se va echipa cu o cutie automată cu şapte rapoarte, iar variantele cu tracţiune integrală şi pe puntea spate vor primi p cutie automată cu şapte trepte.

Toate vrsiunile înafară de cele cu tracţiune integrală, vor putea fi opţional echipate cu  arcuri lamerale pe spate, întărite cu fibră de carbon. Inginerii Mercedes declară că această decizie va permite de a mări capacitatea maximă de încărcare cu 12 kg şi de a spori confortul. Pentru celelalte versiuni va fi propusă o suspensie pe aer pentru suspensia din spate.

Mercedes Sprinter cu tracţiune spate se va vinde pe piaşa europeana echipat cu un propulsor diesel de 2,1 litri volum, disponibil în versiuni de 114, 143 şi 163 de cai putere. Modelul cu tracţiune faţă va primi aceleaşi motoare cu aceleaşi versiuni de putere, însă va adăuga şi o modificare care va forţa prpulsorul până la 177 CP, disponibilă însă în exclusivitate pentru maşinile reutilate în vehicule recreaţionale. La fel se va păstra şi modelul ce foloseşte un diesel de 3.0 litri, care dezvoltă 190 CP şi 440 Nm.

Producătorul va începe a primi comenzile pentru noul Mercedes Sprinter în luna iunie a anului 2018, vehiculele fiind asamblate la uzinele din Ludwigsfelde şi Düsseldorf.

Recomandate:

Odată cu preluarea controlului de către BMW, Alpina își schimbă emblema. Brandul german începe o nouă eră - Photo
Noutăți
Odată cu preluarea controlului de către BMW, Alpina își schimbă emblema. Brandul german începe o nouă eră

Alpina devine oficial parte a imperiului BMW, iar debutul noii etape este marcat de un logo redesenat. Emblema păstrează elementele tradiționale, dar adoptă un design modern, în timp ce viitoare

Inna
Rolls-Royce Phantom Arabesque. În premieră, a fost dedicat un model culturii arabe cu capotă gravată cu laser - Photo
Noutăți
Rolls-Royce Phantom Arabesque. În premieră, a fost dedicat un model culturii arabe cu capotă gravată cu laser

Rolls-Royce a dezvăluit Phantom Arabesque, un model unicat creat în Dubai pentru un client din Orientul Mijlociu. Limuzina impresionează printr-o capotă gravată cu laser, o premieră absolut

Inna
Vizibilitate redusă în toată țara. Meteorologii au emis Cod Galben de ceață - Photo
Sociale
Vizibilitate redusă în toată țara. Meteorologii au emis Cod Galben de ceață

Începând cu astăzi, 12 februarie și până mâine, 13 februarie, vom avea vizibilitate redusă în toată țara. Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo. Avertizar

Inna
Ford pierde 8.2 miliarde de dolari în 2025. Cel mai slab trimestru din ultimii 17 ani - Photo
Noutăți
Ford pierde 8.2 miliarde de dolari în 2025. Cel mai slab trimestru din ultimii 17 ani

Ford a încheiat anul 2025 cu o pierdere netă de 8.2 miliarde de dolari, pe fondul restructurării diviziei de vehicule electrice și al presiunilor externe. Ultimul trimestru al anului a marcat ce

Inna
BMW recheamă sute de mii de mașini în service. Există riscul unui incendiu în timpul deplasării - Photo
Noutăți
BMW recheamă sute de mii de mașini în service. Există riscul unui incendiu în timpul deplasării

Sute de mii de BMW-uri vor fi rechemate în service din cauza unei defecțiuni tehnice care poate provoca incendii. Vor fi rechemate vehiculele produse în perioada iulei 2020 - 2022. 

Inna
Doar 23 de școli auto ating pragul minim la categoria B. Rata de promovare la proba practică scade - Photo
Sociale
Doar 23 de școli auto ating pragul minim la categoria B. Rata de promovare la proba practică scade

Media națională de promovare la proba practică, pentru anul 2025, constituie doar 23.59%, ceea ce reprezintă pragul minim impus pentru a menține autorizația de funcționare. Datele sunt prezentate de c

Inna
Un șofer circula cu 155 km/h pe centura Chișinăului. Polițiștii l-au stopat - Photo
Sociale
Un șofer circula cu 155 km/h pe centura Chișinăului. Polițiștii l-au stopat

Șoferul unui BMW a fost stopat de polițiștii Secției escortă și misiuni speciale a INSP pe traseul M-2 (centura municipiului Chișinău). Acesta a fost stopat pentru încălcarea limitei de vit

Inna