17 Conducători auto care şi-au CUMPĂRAT permisul vor fi din nou pietoni!

De Redactor AE   |  27 Septembrie, 2016

Distribuie :

17 permise de conducere auto, obținute prin fraudă, au fost anulate prin ordinul ÎS CRIS „Registru”, în urma verificării minuțioase a desfășurării examenelor pentru obținerea permiselor de conducere la proba practică.

Verificările au fost efectuate urmare a unei anchete de serviciu interne, în contextul măsurilor anticorupție inițiate de Ministerul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor, care a scos la iveală mai multe abateri în executarea atribuțiilor de serviciu de către examinatori, scrie serviciul de presă al MTIC.

Grupul de control din cadrul ÎS CRIS „Registru” a constat că posesorii celor 17 permise au obținut calificativul ”admis” nejustificat, iar de către examinatori nu au fost documentate toate încălcările și greșelile.

Acumularea probelor a fost posibilă grație instalării în toate autovehiculele antrenate în procesul de examinare a sistemului de monitorizare video și audio.

Informația despre anularea celor 17 permise a fost introdusă în Registrul de Stat al Conducătorilor de Vehicule, urmând să fie înștiințat Inspectoratul Național de Patrulare.

Procedura de anulare a permiselor de conducere a fost efectuată în baza Hotărârii de Guvern nr 1452 din 2007 (art.29) pentru aprobarea Regulamentului cu privire la permisul de conducere.

Recomandate:

Circulația pe un perimetru al bd. Ștefan cel Mare va fi sistată. Va fi organizat un eveniment sportiv - Photo
Sociale
Circulația pe un perimetru al bd. Ștefan cel Mare va fi sistată. Va fi organizat un eveniment sportiv

Circulația pe un perimetru al bd. Ștefan cel Mare va fi sistată, în contextul organizării unui eveniment sportiv. Va fi afectat traficul rutier în perimetrul străzilor Mitropolit G. B

Inna
Un alt proces-verbal pentru comportament agresiv în trafic. Șoferul unui Mercedes a fost sancționat - Photo
Sociale
Un alt proces-verbal pentru comportament agresiv în trafic. Șoferul unui Mercedes a fost sancționat

Șoferul unui Mercedes a fost sancționat de oamenii legii pentru comportament agresiv în trafic. S-a întâmplat după ce în mediul online a apărut o secvență video, în care

Inna
Relația dintre Rusia și Coreea de Nord devine tot mai strânsă. Se inaugurează primul pod rutier - Photo
Sociale
Relația dintre Rusia și Coreea de Nord devine tot mai strânsă. Se inaugurează primul pod rutier

Rusia și Coreea de Nord vor inaugura în curând prima conexiune rutieră dintre ele, cu implicații economice și geopolitice majore.Rusia și Coreea de Nord se pregătesc să deschidă, &icir

Inna
Siguranța copiilor în mașină, ignorată de mulți părinți. Cum corect transportăm un copil în mașină - Photo
Utile
Siguranța copiilor în mașină, ignorată de mulți părinți. Cum corect transportăm un copil în mașină

Un gest aparent banal poate deveni fatal în caz de accident. Autoritățile trag un semnal de alarmă privind modul în care sunt transportați copiii în autoturisme.Transportul

Inna
De la sedan, la SUV electric. Jetta se reinventează radical în China - Photo
Noutăți
De la sedan, la SUV electric. Jetta se reinventează radical în China

Un nume iconic își schimbă complet identitatea. Volkswagen pregătește transformarea Jetta într-un SUV electric modern, dezvăluit inițial sub forma conceptului Jetta X.Volkswagen a

Inna
Un nou jucător intră în liga mare. Horse Powertrain lansează primul său motor V6 - Photo
Noutăți
Un nou jucător intră în liga mare. Horse Powertrain lansează primul său motor V6

Putere impresionantă și greutate record: joint-venture-ul din spatele Horse Powertrain intră în forță pe scena motoarelor de performanță, cu un V6 complet nou ce va fi dezvăluit la Beijing.H

Inna