Volkswagen ID.3 a primit versiunea accesibilă Pure Performance: 150 CP și o autonomie de 348 km

De Sergiu   |  12 Februarie, 2021

Distribuie :

În ciuda nenumărătelor probleme ce s-au ținut scai de modelul ID.3, acesta a reușit la scurt timp după lansarea comercială să întrunească o serie de condiții pentru a deveni ”mașina electrică a poporului”. Iată de ce Volkswagen are planuri mari pentru acest EV, iar cifrele obținute până acum pot doar să bucure. Din septembrie trecut, s-au vândut aproximativ 55.000 de unități ale modelului electric, o realizare deloc neglijabilă pentru doar patru luni.

Pentru a păstra și în continuare avântul inițial, constructorul a decis să lărgească gama ID.3 prin introducerea a noi versiuni mai accesibile menite să câștige inimile consumatorilor cu gusturi mai simpliste.

În decembrie, Volkswagen ID.3 Pro a debutat cu un motor de 145 CP și o baterie cu o capacitate de 58 kWh. Echiparea-i permite să parcurgă 420 km la un plin de electricitate, iar repriza 0-100 km-h necesită 9.6 secunde. Prețul pentru versiune încep de la aproximativ 35.000, fiind pentru o vreme cel mai accesibil ID.3.

Iată însă că la nivelul incipient apare acum Volkswagen ID.3 Pure Performance, la un preț de 31.500 de euro (fără reduceri și subvenții incluse). Caracteristica sa cheie este bateria de bază cu o capacitate de 45 kWh, care permite o autonomie de 348 km conform standardului WLTP. Versiunea accesibilă e pusă în mișcare de un motor electric de 150 CP, echipare ce-i permite atingerea primului sutar în 8.9 secunde.

Natural, ID.3 Pure Performance este simplificat în comparație cu versiunile situate mai sus pe treapta ierarhică, inclusiv încărcătoare cu randament mai scăzut.

În a doua jumătate a anului curent este așteptată o versiune și mai simplificată. Aceasta se va numi Pure, va veni cu aceeași baterie de 45 kW, dar motorul electric va dezvolta doar în jur de 110 CP, iar prețul se va situa în jurul cifrei de 30.000 de euro.

 

 

Recomandate:

Uniunea Europeană renunță la planul de a interzice mașinile cu motoare termice din 2035 - Photo
Noutăți
Uniunea Europeană renunță la planul de a interzice mașinile cu motoare termice din 2035

După luni de presiuni intense din partea industriei auto și a mai multor state membre, Uniunea Europeană pare să fi schimbat direcția în privința viitorului mobilității. Planul care prevedea eli

Inna
A fost prezentat topul celor mai fiabile mărci din 2025. BMW ajunge în top 10 - Photo
Noutăți
A fost prezentat topul celor mai fiabile mărci din 2025. BMW ajunge în top 10

Un raport proaspăt publicat de Consumer Reports arată topul celor mai fiabile mărci auto din 2025, pe baza datelor colectate din piața americană. Studiul confirmă dominația producătorilor japonezi, da

Inna
Moldova va contracta un împrumut de 150 de milioane de euro pentru a moderniza - Photo
Sociale
Moldova va contracta un împrumut de 150 de milioane de euro pentru a moderniza

Republica Moldova se pregătește să contracteze un împrumut suplimentar în valoare de 150 de milioane de euro de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), bani care vor

Inna
Mercedes pregătește o nouă eră pentru utilitare și anunță data lansării lui VLE electric - Photo
Noutăți
Mercedes pregătește o nouă eră pentru utilitare și anunță data lansării lui VLE electric

Mercedes-Benz a anunțat în mod oficial momentul în care își va extinde gama de vehicule electrice cu un nou model dedicat segmentului utilitar. Viitorul VLE, versiunea complet electr

Inna
Un ucrainean s-a ales cu dosar penal la frontiera germană, după ce a încercat să introducă ilegal un Porsche - Photo
Sociale
Un ucrainean s-a ales cu dosar penal la frontiera germană, după ce a încercat să introducă ilegal un Porsche

Un transport aparent obișnuit s-a transformat într-un incident costisitor pentru un șofer ucrainean, după ce autoritățile vamale din Germania au oprit un Porsche Panamera e-Hybrid aflat pe o pla

Inna