Visul americanilor din 1968, cum arăta pe atunci o casă pe roți pentru exploratorii din SUA!

De Auto Expert   |  24 Iunie, 2020

Distribuie :

Imensitatea Statelor Unite ale Americii și acoperirea majorității zonelor climatice existente a dus la apariția unui fenomen ce cristaliza două necesități de bază într-una singură – călătoria în confort maxim. Iar această necesitate a dat naștere și unei oferte devenită deja o cultură aparte. 

Răspunsul evident au fost casele pe roți. Industrie care s-a dezvoltat începând cu anii 30 ai secolului trecut paralel cu sistemul de autostrăzi americane, numite și highway. Boom-ul însă a revenit anilor 50-60 când a fost stabilit sistemul de autostrăzi cu o lungime totală de peste 41.000 mile sau peste 65.000 kilometri dacă ar fi să transformăm în mărimi metrice. Iată că atunci s-a dezlănțuit nebunia. 

Din acea perioadă este și această cutie pe roți produsă în 1968  și, probabil coșmarul oricărui designer auto. Pe suprafața acesteia nu se găsește nici măcar o linie fluidă care să se îmbine armonios iar de tunelul aerodinamic nici nu a auzit. Conform datelor tehnice, modelul e proiectat pentru cazarea a maxim șase persoane.

Cu câteva luni în urmă, aceasta a apărut pe platforma americană Bring a Trailer și nu mult după aceasta s-a vândut cu peste 28 mii dolari din motivul că a fost proprietatea unui singur stâpan de la procurare până în 2015. Aceasta a avut parte în 2016 de o restaurare parțială,din imagini se poate observa luxul în care călătoreau americanii din acele vremuri și care unii nu le aveau nici în casă.

Practic toate necesitățile călătorilor sunt suplinite!

Mastodontul de două tone a fost construit pe un șasiu de Ford P-350, propulsat de un motor șase-în linie și o cutie automată în trei trepte. În cele peste cinci decenii, casa pe roți a parcurs doar 51.000 mile.

Datorită combinației câștigătoare de spațiu și o dinamică cât de cât decentă, mașina se prezintă și acum actuală pentru un cruise liniștit spre apus.

x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x

 

Recomandate:

Un deputat consideră că suspendarea înmatriculării ar putea genera dificultăți de interpretare și corupție - Photo
Sociale
Un deputat consideră că suspendarea înmatriculării ar putea genera dificultăți de interpretare și corupție

Deputatul Partidului Nostru, Nicolae Mărgărit, avertizează că proiectul de lege privind suspendarea înmatriculării automobilelor ar putea genera dificultăți de interpretare și riscuri de corupți

Inna
Hyundai ar putea readuce senzația unei cutii manuale în era electrică. Un nou brevet descrie schimbător cu ambreiaj și schemă în „H” - Photo
Noutăți
Hyundai ar putea readuce senzația unei cutii manuale în era electrică. Un nou brevet descrie schimbător cu ambreiaj și schemă în „H”

În timp ce industria auto se îndreaptă tot mai mult spre electrificare și automatizare, Hyundai pare să pregătească o soluție neașteptată pentru pasionații condusului tradițional. Un nou b

Inna
Votat în prima lectură: șoferii care ignoră inspecția tehnică periodică, nu vor putea circula pe drumurile publice - Photo
Sociale
Votat în prima lectură: șoferii care ignoră inspecția tehnică periodică, nu vor putea circula pe drumurile publice

Șoferii care ignoră inspecția tehnică periodică, nu vor putea circula pe drumurile publice. Agenția Servicii Publice anunță că vehiculele cu ITP expirat sau cu defecțiuni tehnice grave, vor avea

Inna
În weekend, va fi sistat traficul rutier pe anumite străzi din Chișinău - Photo
Sociale
În weekend, va fi sistat traficul rutier pe anumite străzi din Chișinău

Duminică, 24 mai, vor avea loc sistări de trafic pe anumite străzi din capitală, în legătură cu organizarea acțiunilor de masă: „Festivalul Tradițiilor”. Evenimentul va fi organ

Inna
Audi readuce la viață numele A2. Noul model electric a ieșit deja la teste înaintea lansării oficiale - Photo
Noutăți
Audi readuce la viață numele A2. Noul model electric a ieșit deja la teste înaintea lansării oficiale

După mai bine de două decenii de absență, unul dintre cele mai neobișnuite nume din istoria Audi se pregătește de revenire. De această dată, însă, într-o formă complet diferită și cu un ro

Inna
Skoda pregătește o premieră pentru Octavia. Pentru prima dată în istorie, modelul va primi un sistem full hybrid - Photo
Noutăți
Skoda pregătește o premieră pentru Octavia. Pentru prima dată în istorie, modelul va primi un sistem full hybrid

Unul dintre cele mai populare modele Skoda se pregătește pentru o schimbare radicală. După ani în care a mizat pe motoare clasice, diesel și sisteme mild-hybrid, Octavia urmează să intre î

Inna