Virarea de pe str Ismail, la stânga, pe str 31 August este interzisă! Moldovenii însă, au găsit soluția...

De Redactor AE   |  1 August, 2019

Distribuie :

De multe ori am zis, că nu contează marca și modelul mașinii, ci omul care se află la volanul acesteia. Iar imaginea din acest articol confirmă cele spuse.

Probabil că știți foarte bine (cine cunoaște și RCR desigur) că este interzisă virarea la stânga de pe strada Ismail spre 31 August. Mulți șoferi au fost claxonați pentru că blocau banda în așteptarea manevrei. Însă dacă unii până la urmă au înțeles că nu au șanse și au continuat să își vadă de drum, sau să caute altă soluție, iată că unii deja au găsit-o.

Acești șoferi, ”ingenioși”, intră pe contrasens pe str 31 August, virând de pe str Ismail la dreapta! Teoretic, aceștia mimează includerea în benda de deplasare a străzii 31 August. Și chiar dacă o fac prost de tot, încălcând regulamentul circulației rutiere, stânjenind ceilalți participanți la trafic, totuși, ei cred că au reușit să scape nevăzuți și cu soluția pusă în practică!

Teoretic, își imaginează că ei deja fac parte din fluxul de automobile staționat la interesecția 31 August și Ismail și, odată cu includerea semnalului verde al semaforului și îndemnați de un claxoanele altor automobiliști, își vor continua drumul pe str 31 August.

În practică, este aceeași virare la stânga, doar că făcută cu altă manevră și cu multă nesimțire. În poze, un Gelandewagen și Toyota Prius! Imaginea și descrierea celor văzute aparțin unui utilizator de Facebook.

Recomandate:

Jaguar își testează viitorul electric la -40 grade Celsius. Cel mai puternic model din istoria mărcii se pregătește de debut - Photo
Noutăți
Jaguar își testează viitorul electric la -40 grade Celsius. Cel mai puternic model din istoria mărcii se pregătește de debut

Jaguar a publicat o nouă serie de imagini oficiale surprinse în timpul testelor de iarnă cu viitorul său model electric de performanță. Prototipurile au fost supuse unor probe extreme în n

Inna
Lexus LC își încheie cariera. Coupe-ul de performanță va fi retras din producție în acest an - Photo
Noutăți
Lexus LC își încheie cariera. Coupe-ul de performanță va fi retras din producție în acest an

Lexus LC va fi retras din producție la jumătatea anului curent, marcând finalul carierei pentru unul dintre cele mai spectaculoase coupe-uri de performanță din istoria mărcii. Decizia vine la ap

Inna
Tânărul implicat în accidentul de la Strășeni nu era angajat al IGP. „Nu a activat nicio zi în sistemul polițienesc” - Photo
Accidente
Tânărul implicat în accidentul de la Strășeni nu era angajat al IGP. „Nu a activat nicio zi în sistemul polițienesc”

Șoferul de 19 ani, care a tamponat doi copii minori pe o trecere de pietoni din Strășeni, nu este angajat al Inspectoratului General al Poliției, scrie AGORA. Informația a fost confirmată pentru AGORA

Inna
Permisele de conducere moldovenești vor putea fi preschimbate și în Franța, fără susținerea examenelor - Photo
Noutăți
Permisele de conducere moldovenești vor putea fi preschimbate și în Franța, fără susținerea examenelor

Permisele de conducere moldovenești vor putea fi preschimbate și în Franța, fără susținerea examenelor teoretice sau practice. Măsura intră în vigoare, începând cu 1 martie cur

Inna
Minora accidentată la Strășeni, în stare gravă. Copila a fost transferată la Chișinău - Photo
Accidente
Minora accidentată la Strășeni, în stare gravă. Copila a fost transferată la Chișinău

Minora accidentată ieri, pe 2 februarie, la Strășeni, se află în stare gravă. Potrivit AGORA, copila a suferit multiple traumatisme, inclusiv traumatism cranio-cerebral. Deși este conșt

Inna
Doi inspectori INSP, cercetați penal pentru fals și corupție: ar fi „transferat” amenzi pe numele unor cetățeni străini - Photo
Sociale
Doi inspectori INSP, cercetați penal pentru fals și corupție: ar fi „transferat” amenzi pe numele unor cetățeni străini

Ofițerii Serviciului protecție internă și anticorupție (SPIA), în comun cu procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), investighează doi angaj

Inna
Porsche ar putea renunța la viitoarele modele de performanță dotate cu sisteme de propulsie electrice - Photo
Noutăți
Porsche ar putea renunța la viitoarele modele de performanță dotate cu sisteme de propulsie electrice

Porsche analizează posibilitatea de a renunța la o parte dintre proiectele sale de electrificare, pe fondul costurilor ridicate și al întârzierilor semnificative în dezvoltare. Potri

Inna