(VIDEO) Vezi cum o Tesla își pierde acoperișul din mers. Din nou!

De Sergiu   |  23 Noiembrie, 2020

Distribuie :

Cu aproape două luni în urmă, vă scriam despre un incident produs cu un electromobil Tesla Model Y nou-nouț, ce și-a pierdut acoperișul din sticlă practic imediat ce a părăsit teritoriul reprezentanței. Despre asta ne informau jurnaliștii de la insideevs.com. Iată că acum același portal vine cu o situație trasă la indigo.

Ce ziceți acum de o nouă pățanie prin care a trecut un alt posesor al unei Tesla Model S, de astă dată din China. Potrivit unor surse, întâmplarea s-a produs chiar ieri, 22 noiembrie pe o autostradă chineză și a fost captată de o cameră de bord a unui automobil din apropiere. Din imagini se vede cum automobilul Tesla devansează pe banda din dreapta automobilul martorului, iar la câțiva metri distanță, acoperișul automobilului pur și simplu este luat de curentul de aer și aruncat pe carosabil.

În urma incidentului, nimeni nu a avut de suferit, iar bucata de acoperiș zburătoare nu a deteriorat alte mașini. Imaginile au fost postate pe portalul Weibo, cel mai probabil chiar de autorul clipului. Peste 4 ore din momentul apariției, Tesla a venit cu o reacție. Conform costructorului, un subcontractant a înlocuit recent piesa, dar Tesla nu e pe deplin absolvită de păcate. Compania ce s-a ocupat de manopera acoperișului este autorizată chiar de Tesla pentru a efectua astfel de operații. Investigațiile însă continuă.

Menționăm că Tesla Model S ce a pierdut acoperișul este produsă în SUA, nu în China, la fel ca și Model Y care a pățit același lucru în octombrie. Ne pune pe gânduri acest fapt?

O Tesla Model Y nou-nouță a devenit ”decapotabilă” după ce a rămas fără acoperiș în timpul deplasării
Tesla înregistrează noi recorduri de producție, dar pe internet mulți pretind că acest lucru vine cu prețul diminuării calității finale a mașinilor asamblate. Tot mai mulți internauți susțin că
AutoExpert
Tesla fabricate în China sunt mai calitative și mai bine asamblate decât originalul?!
Dacă într-o vreme, tot ce purta inscripția Made in China era considerat ieftin, de proastă calitate și absolut nesigur, iată că acest clișeu va trebui abandonat în viitorul apropiat. Produ
AutoExpert

 

Recomandate:

Primăria Chișinău anunță sistări de trafic rutier pe mai multe străzi din capitală - Photo
Sociale
Primăria Chișinău anunță sistări de trafic rutier pe mai multe străzi din capitală

În perioada 23 iulie - 21 august curent, se suspendă parțial traficul rutier pe str. Cetatea Albă, tronsonul cuprins între străzile Minsk și Pandurilor. Decizia a fost luată în

Inna
Toate drumurile naționale vor fi monitorizate, periodic, iar șoferii ar putea semnala problemele printr-un sistem online - Photo
Sociale
Toate drumurile naționale vor fi monitorizate, periodic, iar șoferii ar putea semnala problemele printr-un sistem online

Guvernul a aprobat, ieri, 22 iulie, proiectul pentru modificarea Legii privind gestionarea siguranței infrastructurii rutiere, care introduce noi măsuri pentru prevenirea accidentelor și creștere

Inna
BMW renunță să participe la Salonul Auto de la Paris în acest an. De ce au luat această decizie - Photo
Noutăți
BMW renunță să participe la Salonul Auto de la Paris în acest an. De ce au luat această decizie

În acest an, BMW nu va participa la Salonul Auto de la Paris. La eveniment, care va avea loc în octombrie, vor participa peste 60 de mărci. Marca bavareză a luat această decizie &

Inna
Ford și Geely vor produce în comun modele electrificate la uzina din Spania - Photo
Noutăți
Ford și Geely vor produce în comun modele electrificate la uzina din Spania

Ford și Geely vor produce în comun mașini electrificate la uzina din Valencia, Spania. În acest sens, cele două mărci au anunțat un parteneriat. Potrivit înțelegerii î

Inna
112 va primi automat alerte de la mașini în cazul accidentelor grave. Parlamentul a adoptat modificările legislative - Photo
Noutăți
112 va primi automat alerte de la mașini în cazul accidentelor grave. Parlamentul a adoptat modificările legislative

Proiectul de modificare a Legii privind organizarea și funcționarea Serviciului național unic pentru apelurile de urgență 112 a fost adoptat astăzi, 23 iulie, în lectura a doua a Parlamentului R

Inna