(VIDEO) Un preot din Chișinău, prins beat la volan chiar de ziua lui de naștere! Uite cum au reacționat polițiștii

De Pavel   |  28 Ianuarie, 2019

Distribuie :

Un preot din capitală a ajuns pe mâna poliţiei chiar de ziua lui. După ce a sărbătorit, slujitorul bisericii, în vârstă de 29 de ani, a urcat beat la volanul mașinii sale, transmite publika.md

Agenţii de patrulare l-au observat pe o stradă din sectorul Râșcani, în timp ce derapa încercând să parcheze mașina. Polițiștii au vrut să-i ofere ajutor, însă în urma discuțiilor au simțit miros de alcool de la șofer.

Rugat să treacă testul de alcoolemie, preotul a refuzat, aşa că a fost somat să meargă la Dispensarul Narcologic.

Pentru că nu a vrut să fie filmat, a povestit totul în spatele camerei de luat vederi: "Ieri a fost ziua de naștere a mea. Am ieșit afară, zic să parchez mașina și iată ce s-a întâmplat, n-am mers, am fost la biserică".

Potrivit polițiștilor, preotul nu este la prima abatere.

"În timpul când să-l ajutăm, s-a simțit miros de alcool de la conducătorul auto. Respectiv a fost adus la Dispensarul Narcologic, unde în aerul expirat s-a constatat 0,66 mg/l", a declarat Vitalie Guzun, inspector de patrulare.

Acum șoferul riscă să rămână fără permisul de conducere pe un termen de cinci ani!

Recomandate:

Stratul de zăpadă pe Transfăgărășan are peste 5 metri. A fost înregistrat cel mai mare culoar de avalanșă pe traseu - Photo
Sociale
Stratul de zăpadă pe Transfăgărășan are peste 5 metri. A fost înregistrat cel mai mare culoar de avalanșă pe traseu

Stratul de zăpadă de pe Transfăgărășan depășește 5 metri. Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Brașov realizează lucrări de deszăpezire. Deszăpezirea de pe Transfăgărășan a aju

Inna
Parchezi mașina pe 2 locuri? Ai putea fi amendat cu 1.500 lei, în urma unei propuneri înaintate de PAS - Photo
Sociale
Parchezi mașina pe 2 locuri? Ai putea fi amendat cu 1.500 lei, în urma unei propuneri înaintate de PAS

Șoferii care parchează pe două locuri, ar putea fi amendați cu până la 1.500 lei. Un proiect în acest sens a fost înaintat de deputații PAS din Parlament. Potrivit proiectul

Inna
Șoferii din Republica Moldova, care pleacă în regiunea transnistreană, sunt amendați pentru lipsa poliței RCA - Photo
Sociale
Șoferii din Republica Moldova, care pleacă în regiunea transnistreană, sunt amendați pentru lipsa poliței RCA

Pe data de 7 mai, puțin după miezul nopții, un cetățean al Republicii Moldova a fost oprit în orașul Rîbnița de către angajații așa-zisului serviciu de patrulare rutieră.  Bărbatul a

Inna
Schimbări de trafic în apropierea Chișinăului. Traficul va fi reorganizat la intersecția spre Cricova și Ciorescu - Photo
Sociale
Schimbări de trafic în apropierea Chișinăului. Traficul va fi reorganizat la intersecția spre Cricova și Ciorescu

Una dintre intersecțiile intens circulate din apropierea capitalei intră în proces de modernizare. Autoritățile au început lucrările pentru amenajarea unui sens giratoriu, iar șoferii treb

Inna
(FOTO) Mercedes-AMG a lansat primul GT electric cu până la 1.169 CP și autonomie de 700 km - Photo
Noutăți
(FOTO) Mercedes-AMG a lansat primul GT electric cu până la 1.169 CP și autonomie de 700 km

Sunet artificial de V8, accelerație comparabilă cu cea a unui hypercar și încărcare suficientă pentru sute de kilometri în doar câteva minute. Mercedes-AMG a prezentat oficial cel ma

Inna
R. Moldova va avea rezerve de carburanți. Guvernul a aprobat un proiect în acest sens - Photo
Sociale
R. Moldova va avea rezerve de carburanți. Guvernul a aprobat un proiect în acest sens

În contextul instabilității de pe piețele energetice internaționale și al dependenței totale de importuri, Republica Moldova pregătește un mecanism menit să prevină eventualele crize de aprovizi

Inna