(VIDEO) IGP vine cu o soluție pentru sporirea vizibilității a pietonilor pe timp de seară

De Inna   |  8 Decembrie, 2021

Distribuie :

În condițiile actuale, când se întunecă mult prea rapid, pietonii devin tot mai greu vizibili din motiv că fie poartă haine de culori închise, fie zonele în care aceștia trec strada, sunt prost iluminate. Astfel, Inspectoratul General al Poliției vine cu câteva recomandări pentru pietoni și șoferi pentru a evita situațiile neplăcute, dar și accidentele. 

IGP a venit și cu o soluție pentru pietoni, dar și pentru șoferi. Atunci când traversează strada, pietonii sunt îndemnați să folosească lanterna de la telefonul mobil. Prin acest fapt, șoferii îi vor observa mult mai rapid, timp în care se vor putea adapta condițiilor și să nu cauzeze diverse incidente. Totodată, IGP vine cu rugămintea către pietoni de a purta diverse obiecte reflectorizante. 

Printre recomandările pentru pietoni se stipulează și: evitarea traversării rapide a străzii, inițial participanții la trafic trebuie să se asigure că au fost văzuți de către șoferi și să așteaptă plecarea transportului public din stație, duăpă care să traverseze strada regulamentar. 

Pentru șoferi, Poliția afirmă că aceștia trebuie să adapteze viteza e rulare la condiţiile de drum şi de trafic, să fie cât mai atenți la drum în special pe traseele care leagă localităţi, iar pietonii se deplasează pe marginea carosabilului și să mențină o distanță cât mai mare între mașini. 

Recomandate:

Lamborghini a creat două versiuni unicat pentru Temerario. Designul exterior este inspirat din primele schițe ale modelului - Photo
Noutăți
Lamborghini a creat două versiuni unicat pentru Temerario. Designul exterior este inspirat din primele schițe ale modelului

Lamborghini a prezentat două exemplare unice ale supercarului Temerario, realizate de divizia de personalizare Ad Personam. Cele două automobile au fost create pentru a evidenția procesul de dezvoltar

Inna
În sectorul Buiucani va fi amenajată o nouă parcare publică. Vor fi amenajate 70 de locuri - Photo
Sociale
În sectorul Buiucani va fi amenajată o nouă parcare publică. Vor fi amenajate 70 de locuri

Municipalitatea continuă extinderea infrastructurii de parcare din Chișinău și pregătește amenajarea unei noi parcări publice în sectorul Buiucani. Aceasta va fi construită la intersecția străzi

Inna
Poliția a depistat mai multe persoane care conduceau în stare de ebrietate. Un motociclist fără permis avea o alcoolemie de 0.83 mg/l - Photo
Sociale
Poliția a depistat mai multe persoane care conduceau în stare de ebrietate. Un motociclist fără permis avea o alcoolemie de 0.83 mg/l

Poliția Republicii Moldova anunță că, în cadrul acțiunilor de supraveghere a traficului rutier, a depistat mai multe persoane care conduceau diferite mijloace de transport sub influența alcoolul

Inna
2 tineri sancționați de oamenii legii pentru comportament agresiv în trafic - Photo
Sociale
2 tineri sancționați de oamenii legii pentru comportament agresiv în trafic

Inspectoratul Național de Securitate Publică (INSP) a identificat și sancționat persoanele implicate într-un incident de conducere agresivă produs pe străzile municipiului Cahul, după ce imagini

Inna
Land Rover pregătește lansarea noului Range Rover GT. Cum arată primul SUV coupe electric de performanță - Photo
Noutăți
Land Rover pregătește lansarea noului Range Rover GT. Cum arată primul SUV coupe electric de performanță

Land Rover a oferit primul contact cu viitorul Range Rover GT, publicând imagini oficiale cu prototipul aflat în faza finală de dezvoltare. Noul model va extinde familia Range Rover și va

Inna