(VIDEO) Caravana Salvatorilor și Pompierilor a ajuns în sudul și nordul țării!

De Inna   |  27 Decembrie, 2021

Distribuie :

Pe 25 decembrie curent, Caravana de Crăciun a MAI a ajuns în sudul și nordul țării. Aceasta a fost organizată pentru a bucura locuitorii raioanelor Cahul, Soroca, Florești.

Conducerea IGSU reprezentată de general – maior, Mihail Harabagiu, a fost alături de colegi în orașul Cahul şi a venit cu mesaj de felicitare pentru toţi locuitorii raionului. Localnicii au întâmpinat autospecialele de intervenţie decorate cu luminiţe şi ghirlande, iar copiii au avut parte de concursuri și au primit daruri, dar și au avut parte de o prezentare a tehnicii de intervenţie a salvatorilor.

Ulterior, Caravana de Crăciun a MAI a ajuns şi în oraşul Soroca, unde copiii aşteptau coloana autospecialelor. Ei au primit cadouri, dar şi au explorat autospecialele decorate în stil de sărbătoare. Copii au probat echipamentul pompierilor şi au comunicat cu cei care salvează vieţi omeneşti. Mai mult, oamenii din țară au avut parte de recomandări în domeniul bazelor securităţii vieţii, în atmosferă magică de sărbători.

Reamintim că pe 24 decembrie, Caravana s-a desfășurat în municipiul Chișnău, la sediul Ministerului Afacerilor Interne. Acțiunea are drept scop de a sensibiliza cetăţenii asupra respectării regulilor antiincendiare și de siguranță în perioada sărbătorilor de iarnă, dar şi de a oferi bucurie oamenilor din Republica Moldova. Evenimentul se desfășoară tradițional pentru al șaselea an consecutiv.

Recomandate:

În Republica Moldova se vor instala 150 de stații de încărcare rapidă pentru mașini electrice până în 2030 - Photo
Noutăți
În Republica Moldova se vor instala 150 de stații de încărcare rapidă pentru mașini electrice până în 2030

Republica Moldova își intensifică tranziția către transportul ecologic, cu planuri ambițioase pentru următorii ani. Potrivit autorităților, vor fi instalate 150 de stații de încărcare rapi

Inna
Volkswagen renunță la ID.5 în 2027. SUV-ul coupe electric dispare după doar 6 ani - Photo
Noutăți
Volkswagen renunță la ID.5 în 2027. SUV-ul coupe electric dispare după doar 6 ani

Volkswagen a confirmat că va opri producția modelului ID.5, SUV-ul coupe cu propulsie electrică, începând cu anul 2027. Decizia vine la doar șase ani de la lansarea oficială a modelului, s

Inna
Volkswagen a ținut ascuns un coupe electric spectaculos: design uitat, readus la lumină după opt ani - Photo
Noutăți
Volkswagen a ținut ascuns un coupe electric spectaculos: design uitat, readus la lumină după opt ani

Un proiect inedit al Volkswagen, care ar fi trebuit să vadă lumina zilei în urmă cu aproape un deceniu, a fost dezvăluit recent printr-o schiță oficială. Este vorba despre un coupe sportiv cu pr

Inna
Sfârșitul unei ere: Volkswagen Touareg iese din scenă în 2026, fără succesor - Photo
Noutăți
Sfârșitul unei ere: Volkswagen Touareg iese din scenă în 2026, fără succesor

Volkswagen va renunța definitiv la modelul Touareg în 2026, marcând sfârșitul unei cariere impresionante pentru primul SUV din istoria mărcii germane. Lansat în 2002, Touareg n

Inna
Mini aduce două concepte John Cooper Works la Salonul Auto de la Munchen, care va avea loc în acest an - Photo
Noutăți
Mini aduce două concepte John Cooper Works la Salonul Auto de la Munchen, care va avea loc în acest an

Mini se pregătește să capteze atenția publicului la Salonul Auto de la Munchen, unde va prezenta în premieră două concepte exclusiviste sub semnătura performantă John Cooper Works (JCW). Evenime

Inna
Nissan pregătește concedieri în Europa. Se anunță restructurare masivă și închideri de fabrici până în 2028 - Photo
Noutăți
Nissan pregătește concedieri în Europa. Se anunță restructurare masivă și închideri de fabrici până în 2028

Nissan se află în plin proces de transformare strategică și a început oficial discuțiile cu sindicatul care reprezintă angajații din biroul său regional european, în contextul unor r

Inna