(VIDEO) Află cum deschizi aproape orice automobil, într-o minută și fără chei

De Pavel   |  21 Ianuarie, 2021

Distribuie :

Pe rețelele de socializare a devenit viral un material video în care ușa unui Hyundai Elantra, care s-a blocat cu cheile la interior, este deschisă în mai puțin de un minut. Chiar dacă metoda de deshidere nu este una nouă, se pare că totuși mulți nu știau de existența acesteia. 

Așadar, într-o zi nu prea norocoasă, locuitorul provinciei canadiene Ontario, a închis întâmplător ușa mașinii sale, cheile aflându-se înăuntru. În mod absolut neașteptat, portierele vehiculuui s-au blocat. Pentru a rezolva problema, bărbatul a apelat la un camion de tractări auto, ca să transporte mașina blocată la un atelier specializat. Însă cât de mare i-a fost mirarea, atunci când problema a fost soluționată chiar de șoferul vehiculului de tractare.

Pentru a deschide Hyundai-ul blocat, a fost folosită o pernă mică dintr-un material rezistent la care a fost atașată o pompă manuală. Specialistul a poziționat perna între portiera șoferului și montantul central, după care a început să umfle perna astfel creând un spațiu între cele două elemente ale caroseriei. Ulterior, având deja posibilitatea de a ajunge la interior, bărbatul a folosit un cârșig pentru a acționa maneta de blocare a ușii.

Întreg proces de deblocare a vehiculului a durat circa 60 de secunde. Nici un element al vehiculului nu a avut de suferit. Proprietarul Hyundai-ului a rămas șocat de metoda rapidă folosită și a ținut să-i mulțumească specialistului.

 

Recomandate:

În sectorul Buiucani va fi amenajată o nouă parcare publică. Vor fi amenajate 70 de locuri - Photo
Sociale
În sectorul Buiucani va fi amenajată o nouă parcare publică. Vor fi amenajate 70 de locuri

Municipalitatea continuă extinderea infrastructurii de parcare din Chișinău și pregătește amenajarea unei noi parcări publice în sectorul Buiucani. Aceasta va fi construită la intersecția străzi

Inna
2 tineri sancționați de oamenii legii pentru comportament agresiv în trafic - Photo
Sociale
2 tineri sancționați de oamenii legii pentru comportament agresiv în trafic

Inspectoratul Național de Securitate Publică (INSP) a identificat și sancționat persoanele implicate într-un incident de conducere agresivă produs pe străzile municipiului Cahul, după ce imagini

Inna
Lamborghini a creat două versiuni unicat pentru Temerario. Designul exterior este inspirat din primele schițe ale modelului - Photo
Noutăți
Lamborghini a creat două versiuni unicat pentru Temerario. Designul exterior este inspirat din primele schițe ale modelului

Lamborghini a prezentat două exemplare unice ale supercarului Temerario, realizate de divizia de personalizare Ad Personam. Cele două automobile au fost create pentru a evidenția procesul de dezvoltar

Inna
Poliția a depistat mai multe persoane care conduceau în stare de ebrietate. Un motociclist fără permis avea o alcoolemie de 0.83 mg/l - Photo
Sociale
Poliția a depistat mai multe persoane care conduceau în stare de ebrietate. Un motociclist fără permis avea o alcoolemie de 0.83 mg/l

Poliția Republicii Moldova anunță că, în cadrul acțiunilor de supraveghere a traficului rutier, a depistat mai multe persoane care conduceau diferite mijloace de transport sub influența alcoolul

Inna
Land Rover pregătește lansarea noului Range Rover GT. Cum arată primul SUV coupe electric de performanță - Photo
Noutăți
Land Rover pregătește lansarea noului Range Rover GT. Cum arată primul SUV coupe electric de performanță

Land Rover a oferit primul contact cu viitorul Range Rover GT, publicând imagini oficiale cu prototipul aflat în faza finală de dezvoltare. Noul model va extinde familia Range Rover și va

Inna