Vezi o serie de imagini exclusive cu viitorul Mercedes C-Class W206, surprins camuflat pe un drum public

De Pavel   |  5 Octombrie, 2020

Distribuie :

Mercedes-Benz C-Class W206, a fost surprins de fotografii spioni parcat pe p stradă publică. Berlina se prezintă absolut camuflată, însă putem vedea și analiza blocurile optice față și stopurile viitorului model.

În aceste moente detalii cu privire la noul C-Class W206 sunt încă puține. Se presupune că acesta va prelua mai multe sisteme electronice de la noul S-Class W223, inclusiv și sistemul de autobilot. Gama de motoare va fi alcătuită din unități pe benzină și diesel, dar și câteva variante plug-in hybrid.

Plus la asta, varianta de performanță Mercedes-AMG C63 ar putea trece de la actualul V8 Bi-turbo de 4.0 lirtri volum, la o unitate turbo de 2.0 litri volum care ar dezvolta circa 500 CP. Prin comparație, actualul Mercedes-AMG C63 S în caroseria W205, livrează 510 CP și 700 Nm.

Premiera noului Mercedes-Benz C-Class în variantele Sedan, Estate, Coupe și Cabriolet este programată pentru anul 2021, iar spre sfârșitul anului viitor vor fi prezentate și versiunile de performanță AMG. 

x
x
x
x
x
x
x

 

Recomandate:

Toyota Land Cruiser primește o versiune mild-hybrid pentru Europa - Photo
Noutăți
Toyota Land Cruiser primește o versiune mild-hybrid pentru Europa

Toyota adaugă o opțiune electrificată în gama Land Cruiser, lansând o versiune mild-hybrid dedicată pieței europene. SUV-ul robust vine echipat cu un propulsor diesel de 2.8 litri, care pr

Inna
Noul model legendar Koenigsegg debutează pe 25 iunie. Primele imagini teaser dezvăluite - Photo
Noutăți
Noul model legendar Koenigsegg debutează pe 25 iunie. Primele imagini teaser dezvăluite

Constructorul suedez Koenigsegg a anunțat oficial că urmează să dezvăluie un nou supercar, descris drept „legendar”, într-un eveniment programat pentru data de 25 iunie. Până l

Inna
Chery testează bateriile electrice la limită: scufundate peste 53 de ore în apă sărată, fără probleme - Photo
Noutăți
Chery testează bateriile electrice la limită: scufundate peste 53 de ore în apă sărată, fără probleme

Chery, producătorul auto chinez, derulează o serie de teste extreme menite să verifice fiabilitatea și siguranța bateriilor montate pe modelele sale electrice și hibride. În cadrul campaniei &bd

Inna
Brigada „Fulger” a primit două vehicule blindate donate de UE. Care sunt costurile pentru fiecare vehicul - Photo
Noutăți
Brigada „Fulger” a primit două vehicule blindate donate de UE. Care sunt costurile pentru fiecare vehicul

Brigada de poliție cu destinație specială „Fulger” și-a îmbunătățit dotarea cu două vehicule blindate primite printr-o donație a Uniunii Europene, facilitată de Platforma Instrumentu

Inna
Brandurile auto chineze cuceresc Europa. Vânzările au explodat cu 85% în luna mai - Photo
Noutăți
Brandurile auto chineze cuceresc Europa. Vânzările au explodat cu 85% în luna mai

În luna mai, constructorii din China au cucerit o parte semnificativă din piața europeană, cu vânzări ce au crescut spectaculos cu 85% față de aceeași lună a anului precedent. Aceste rezul

Inna
Accident mortal la Băcioi. Un biciclist și-a pierdut viața, după ce a fost tamponat de un automobil - Photo
Accidente
Accident mortal la Băcioi. Un biciclist și-a pierdut viața, după ce a fost tamponat de un automobil

Un accident mortal a avut loc astăzi, în jurul orei 11:00, pe traseul dintre comuna Băcioi și satul Horești. Poliția a fost sesizată. Din cercetările preliminare efectuate la fața locul

Inna
Lexus SC revine ca sport-coupe hibrid. Noul model premium debutează în 2027-2028 - Photo
Noutăți
Lexus SC revine ca sport-coupe hibrid. Noul model premium debutează în 2027-2028

Lexus lucrează la un sport-coupe premium cu două locuri, care urmează să fie dezvăluit în 2027 sau 2028. Noul model, care ar putea purta numele Lexus SC, va împărți platforma cu viito

Inna