Vă mai amintiți de teribilul accident din centrul capitalei? Șoferul Audi-ului își va afla VINERI sentința!

De Pavel   |  30 Iulie, 2020

Distribuie :

Șoferul Audi-ului care a provocat tragicul accident soldat cu două persoane decedate, de la intersecția străzii Ismail cu bulevardul Ștefan cel Mare, urmează în curând să-și afle sentința. Organele de drept au reușit deja să audieze atât tânărul de la volanul S8-ului, cât și rudele părțillor vătămate.

Astfel, la următoarea şedinţă, care a fost stabilită pentru vineri, 31 iulie, sunt planificate dezbateri judiciare, în urma cărora, magistraţii ar putea deja pronunţa hotărârea, susţin procurorii care se ocupă de acest caz.

Oamenii legii informează că procesul este unul simplificat, pe motiv că inculpatul și-a recunoscut vina. Acest lucru ar putea să-i asigure o pedeapsă mai blândă decât cea prevăzută de lege, care implică circa 10 ani de închisoare.

Amintim că accidentul care a șocat întreaga societate, a avut loc în luna mai. Atunci, un Audi S8 a intratcu viteză mare într-o mașină de taxi, care a fost ulterior proiectată în alt vehicul. Impactul a fost într-atât de puternic, încât taximetristul și pasagerul acestuia au decedat pe loc, iar alte trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale.

 

UPDATE:  Șoferul Audi-ului ar putea primi 6 ani şi 8 luni de închisoare! Decizia finală va fi pronunțată pe 11 august

Șoferul Audi-ului ar putea primi 6 ani şi 8 luni de închisoare! Decizia finală va fi pronunțată pe 11 august
Astăzi, vineri, 31 iulie, a avut loc procesul de judecată cu privire la accidentul rutier din luna mai, de la intersecția străzii Ismail cu bulevardul Ștefan cel Mare. Șoferul de 28 de ani care a prov
AutoExpert

 

Recomandate:

Land Rover pregătește lansarea noului Range Rover GT. Cum arată primul SUV coupe electric de performanță - Photo
Noutăți
Land Rover pregătește lansarea noului Range Rover GT. Cum arată primul SUV coupe electric de performanță

Land Rover a oferit primul contact cu viitorul Range Rover GT, publicând imagini oficiale cu prototipul aflat în faza finală de dezvoltare. Noul model va extinde familia Range Rover și va

Inna
Lamborghini a creat două versiuni unicat pentru Temerario. Designul exterior este inspirat din primele schițe ale modelului - Photo
Noutăți
Lamborghini a creat două versiuni unicat pentru Temerario. Designul exterior este inspirat din primele schițe ale modelului

Lamborghini a prezentat două exemplare unice ale supercarului Temerario, realizate de divizia de personalizare Ad Personam. Cele două automobile au fost create pentru a evidenția procesul de dezvoltar

Inna
În sectorul Buiucani va fi amenajată o nouă parcare publică. Vor fi amenajate 70 de locuri - Photo
Sociale
În sectorul Buiucani va fi amenajată o nouă parcare publică. Vor fi amenajate 70 de locuri

Municipalitatea continuă extinderea infrastructurii de parcare din Chișinău și pregătește amenajarea unei noi parcări publice în sectorul Buiucani. Aceasta va fi construită la intersecția străzi

Inna
2 tineri sancționați de oamenii legii pentru comportament agresiv în trafic - Photo
Sociale
2 tineri sancționați de oamenii legii pentru comportament agresiv în trafic

Inspectoratul Național de Securitate Publică (INSP) a identificat și sancționat persoanele implicate într-un incident de conducere agresivă produs pe străzile municipiului Cahul, după ce imagini

Inna
Poliția a depistat mai multe persoane care conduceau în stare de ebrietate. Un motociclist fără permis avea o alcoolemie de 0.83 mg/l - Photo
Sociale
Poliția a depistat mai multe persoane care conduceau în stare de ebrietate. Un motociclist fără permis avea o alcoolemie de 0.83 mg/l

Poliția Republicii Moldova anunță că, în cadrul acțiunilor de supraveghere a traficului rutier, a depistat mai multe persoane care conduceau diferite mijloace de transport sub influența alcoolul

Inna