UTIL: Patru mituri despre cutia de viteze automată!
De Pavel | 12 August, 2019
Puțini cunosc că prima transmisie automată care ulterior avea să facă parte din dotarea automobilelor de serie, a fost proiectată de inginerii General Motors, înaintea celui de-al doile Război Mondial și purta denumirea de Hydra-Matic. Numele venea de la faptul că era o cutie hidraulică, iar cuplarea se făcea prin intermediul unui vascocuplaj ud, nu prin frecare uscată.
Americanii au primit cu brațele deschise mașinile echipate cu transmisii automate, în timp ce europenii le-au evitat timp de mai multe decenii. Același lucru îl putem spune și despre șoferii din Republica Moldova, care deseori aleg o transmisie manuală din cauza că sunt adepți ai unui șir de mituri care privesc cutiile automate. În continuare vom descrie patru dintre ele și vom explica de ce unele sunt false.
1. Întreţinerea costisitoare a cutiei automate
FALS! Nu e un mit faptul că o maşină cu transmisie automată costă mai scump pe piață, însă confortul şi experienţă la volan a viitorului posesor justifică prețul. Totodată, acest lucru nu înseamnă că şi întreţinerea acestei transmisii este expres mai scumpă.
Înainte de toate, o maşină echipată cu o cutie automată nu mai are nevoie de schimb de ambreiaj, volantă sau diferiţi rulmenţi, defecte care apar în cazul maşinilor cu transmisie manuală din cauza factorului umane.
Cutia automată schimbă singură treptele de viteză în momentul în care este nevoie, iar dacă intervine o defecţiune sunt la fel de uşor de reparat la orice service ce deţine o echipă de specialişti în reparația transmisiilor automate.
2. Consum sporit de carburant
Acest mit este parţial adevărat deoarece, în anii '90, cutiile de viteze automate nu erau suficient de performate precum în ziua de astăzi și făceau ca consumul de carburant să crească.
Totul din cauza că o cutie de viteză din acea perioadă deținea 3 sau 4 trepte de viteză, era lentă, iar motorul era turat mai mult decât era necesar. La fel, până nu demult, cutiile de viteze automate aveau o greutate de circa 50 kg, fapt ce creștea masa totală şi sporea consumul de combustibil.
Modelele noi nu mai au aceste probleme. Inginerii nu doar că au proiectat transmisii mai ușoare, dar și le-au făcut mai performante, asigurând astfel o turaţie optimă şi, automat, un consum mai mic de carburant şi implicit mai puţine noxe.
În prezent, cutiile automate actuale au consumuri apropiate de cele manuale, în special în cazul celor robotizate sau cu dublu ambreiaj, iar cutiile automate CVT pot avea consumuri chiar mai mici. În plus, o maşină cu transmisie automată protejează motorul împiedicând astfel supra-turarea dar şi sub-turarea acestuia.
3. Performanţe dinamice scăzute
FALS! Cutia de viteze automată a fost îmbunătăţită de-a lungul timpului. În prezent, treptele acesteia se schimbă rapid, fără intervenţia şoferului, la o turaţie optimă. În cazul generaţiilor noi de cutii automate, cum ar fi cele cu dublu ambreiaj şi nu numai, schimbul treptelor are loc cu o viteză uluitoare de până la 0.15 secunde, fiind mai rapidă decât orice şofer experimentat pe o cutie de viteze manuală.
În prezent, toţi producătorii de super şi hypercar-uri au doar maşini cu transmisie automată. În ceea ce priveşte brandurile auto celebre, multe dintre acestea au ales transmisia automată, mai ales pentru modelele de maşini cu motoare puternice. Motivul este simplu! În timp, cutiei de viteze automate i s-au adus multe îmbunătăţiri de impact: a devenit mai rezistenţă, treptele se schimbă mai rapid, randamentul fiind controlat electronic. În concluzie, transmisia automată este mai performanţă decât cea manuală.
4. Uleiul la cutia de viteză automată nu se schimbă
FALS! Că orice mecanism în mişcare şi transmisia automată are nevoie de lubrifiere. Cu fiecare schimbare de treaptă de viteză, uleiul adună reziduuri, şi este supus unor temperaturi foarte înalte, temperaturi ce îi modifică proprietăţile de lubrifiere şi gradul de oxidare. Mai exact, conform specialiştilor, gradul de oxidare al uleiului este dublu la fiecare 7°C peste 80°C. Merită menţionat faptul că, orice cutie automată funcţionează pe baza unor circuite hidraulice, lichidul din interiorul acesteia fiind asemănător cu lichidul de servo-direcţie, dar mai subţire.
Este cunoscut și faptul că, un şofer obişnuit parcurge în medie circa 15.000 kilometri pe an, astfel că schimbarea lichidului de transmisie se realizează la aproximativ fiecare șase ani. Dar cine ştie în ce condiţii arată lichidul în decursul celor șase ani? De aceea, este recomandat ca uleiul de transmisie să fie schimbat mai devreme, la fiecare 2 – 3 ani sau la fiecare 70.000 kilometri, astfel încât să prelungim durata de viașă a transmisiei automate.