UTIL: Află cum se stabilește prețul unei asigurări CASCO!

De Pavel   |  20 Noiembrie, 2018

Distribuie :

CASCO este o asigurare auto facultativă ce acoperă daunele aduse propriului autovehicul. Astfel, dacă poliţa de asigurare obligatorie RCA, despăgubeşte daunele produse persoanelor terţe, atunci CASCO despăgubeşte asiguratul, indiferent cine este vinovat de accident.

CASCO acoperă atât daunele produse prin accidente, acțiunile răufăcătoare ale terțelor persoane, calamităţi naturale, cât şi ca urmare a furtului autovehiculului, părţilor componente sau pieselor acestuia. Astfel, în cazul existenţei unui risc crescut de furt al automobilului vostru, CASCO poate fi o soluţie de minimizare a eventualelor pagube.

Deşi CASCO presupune asigurarea autovehiculului, majoritatea companiilor oferă posibilitatea asigurării echipamentului suplimentar, precum şi a  a vieţii şi sănătăţii conducătorului auto şi a pasagerilor săi. La contractarea unei asigurări CASCO, companiile oferă diverse tipuri de avantaje, cum ar fi evacuator în caz de accident, asistenţă nonstop sau maşină la schimb pe durata reparaţiei propriului autoturism. În funcție de contractul încheiat, CASCO poate oferi protecţie atât în Republica Moldova cât şi peste hotare (Europa, Turcia şi CSI).

Pe lângă riscurile standard acoperite, CASCO poate fi personalizat cu acoperiri şi servicii suplimentare, în funcţie de preferinţe şi necesităţi.

Ce factori influenţează costul asigurării CASCO?

Condiţiile de asigurare CASCO variază de la o companie la alta, atât în ceea ce priveşte riscurile asigurate, riscurile excluse, valoarea franşizei, cât şi în ceea ce priveşte primele de asigurare şi condiţiile de plată a acestora. Spre deosebire de RCA, prima de asigurare pentru CASCO este mult mai mare. Asigurătorul iniţial colectează şi analizează toate informaţiile necesare, iar ulterior emite o ofertă.

Preţul unei poliţe de asigurare CASCO poate varia în funcţie de:

  • modelul etc;
  • vechimea mijlocului de transport;
  • valoarea de piaţă;
  • marca;
opţiunile şi clauzele contractuale
  • riscurile asigurate – mai multe riscuri, un preţ mai mare;
  • prezenţa/absenţa franşizei şi cuantumul acesteia – cu cât este mai mare franşiza, cu atât prima de asigurare se micşorează;
  • vârsta, stagiul şi numărul persoanelor admise la conducere – cu cât vârsta şi stagiul sunt mai mici, cu atât mai mare va fi prima de asigurare;
  • termenul de asigurare – dacă durata este mai mică de un an, de regulă, nu este mai avantajos excluzându-se anumite facilități care sunt prezente în asigurarea contractată pe un an;
  • plata integrală sau în rate – de obicei, achitarea integrală diminuează din preţul asigurării;
  • istoricul şoferului – cu cât mai responsabil este conducătorul auto, cu atât prima va fi mai mică. Se pot oferi reduceri conducătorilor auto prudenţi şi fără dosare de daune sau cu puţine antecedente;
  • extinderea teritorială – cu cât teritoriul acoperit va fi mai mare, respectiv şi cuantumul primei va creşte.
Este de menționat că, anumite companii de asigurări acoperă diverse riscuri doar ca şi clauze speciale, pentru care se plăteşte o sumă suplimentară, ceea ce face ca suma iniţială pentru asigurare să pară mai mică – datorită faptului ca nu s-au inclus unele riscuri cum ar fi reparația la dealer sau asigurarea echipamentului suplimentar. De aceea, înainte de a încheia o asigurare CASCO, trebuie să vă informați în privința riscurilor neacoperite de aceasta.

Toate drepturile şi obligaţiile părţilor se găsesc în contractul de asigurare CASCO încheiat. Astfel, este extrem de importantă citirea cu atenţie a clauzelor contractuale şi în special a celor referitoare la riscurile acoperite, excluderi (riscuri neacoperite), valoarea franşizei şi felul ei, procedurile de avizare şi lichidare a daunei.

Pentru evitarea unor eventuale neînţelegeri la plata despăgubirilor, este necesar de a cere cât mai multe informaţii de la agentul asigurător.

Recomandate:

2 tineri sancționați de oamenii legii pentru comportament agresiv în trafic - Photo
Sociale
2 tineri sancționați de oamenii legii pentru comportament agresiv în trafic

Inspectoratul Național de Securitate Publică (INSP) a identificat și sancționat persoanele implicate într-un incident de conducere agresivă produs pe străzile municipiului Cahul, după ce imagini

Inna
În sectorul Buiucani va fi amenajată o nouă parcare publică. Vor fi amenajate 70 de locuri - Photo
Sociale
În sectorul Buiucani va fi amenajată o nouă parcare publică. Vor fi amenajate 70 de locuri

Municipalitatea continuă extinderea infrastructurii de parcare din Chișinău și pregătește amenajarea unei noi parcări publice în sectorul Buiucani. Aceasta va fi construită la intersecția străzi

Inna
Land Rover pregătește lansarea noului Range Rover GT. Cum arată primul SUV coupe electric de performanță - Photo
Noutăți
Land Rover pregătește lansarea noului Range Rover GT. Cum arată primul SUV coupe electric de performanță

Land Rover a oferit primul contact cu viitorul Range Rover GT, publicând imagini oficiale cu prototipul aflat în faza finală de dezvoltare. Noul model va extinde familia Range Rover și va

Inna
Lamborghini a creat două versiuni unicat pentru Temerario. Designul exterior este inspirat din primele schițe ale modelului - Photo
Noutăți
Lamborghini a creat două versiuni unicat pentru Temerario. Designul exterior este inspirat din primele schițe ale modelului

Lamborghini a prezentat două exemplare unice ale supercarului Temerario, realizate de divizia de personalizare Ad Personam. Cele două automobile au fost create pentru a evidenția procesul de dezvoltar

Inna
Poliția a depistat mai multe persoane care conduceau în stare de ebrietate. Un motociclist fără permis avea o alcoolemie de 0.83 mg/l - Photo
Sociale
Poliția a depistat mai multe persoane care conduceau în stare de ebrietate. Un motociclist fără permis avea o alcoolemie de 0.83 mg/l

Poliția Republicii Moldova anunță că, în cadrul acțiunilor de supraveghere a traficului rutier, a depistat mai multe persoane care conduceau diferite mijloace de transport sub influența alcoolul

Inna