Un Ferrari F430 și un Rolls-Royce Phantom ce i-au aparținut lui Donald Trump vor fi scoase la vânzare

De Sergiu   |  24 Noiembrie, 2020

Distribuie :

Două din fostele vehicule ce le-a avut în proprietate cel de-al 45-lea președinte american, Donald Trump, vor fi vândute în cadrul unei licitații ce se va desfășura în ianuarie 2021 vor deveni cu siguranță subiectul central al discuțiilor colecționarilor. Actualul președinte, un împătimit avid al mașinilor, a fost nevoit să se despartă de aceste două exemplare, un Ferrari și un Rolls-Royce Phantom odată ce a fost investit în funcție, moment în care i-a fost detașat un șofer personal și o limuzină.

Primul exemplar asociat cu Trump, un Ferrari F 430 F1 Coupe din 2007, vine într-o stare impecabilă, vopsit fiind într-o nuanță saturată de Corsa Red și interior cusut din piele bej. Acesta are un parcurs într-adevăr derizoriu, doar puțin peste 11.000 km parcurși. Este echipat cu un motor V8 de 4.3 litri volum în cuplu cu o transmisie automată în șase rapoarte. Acesta a fost procurat de nou de chiar actualul președinte din reprezentanța din Long Island, în actul de prorietate original fiind prezentă semnătura lui Trump.

Mașina a fost vândută actualului proprietar în 2017 pentru echivalentul unei mici averi, tocmai 270.000 $.

x
x
x
x
x
x
x
x

A doua vedetă a licitației este Rolls-Royce-ul Phantom ce i-a aparținut lui Trump din 2010, fiind înstrăinat în 2018 pentru suma de 125.000 $. Exemplarul e dotat cu un propulsor V12 de 6.75 litri volum ce dezvoltă 453 CP în combinație cu o transmisie automată. Rolls-ul a fost ceva mai utilizat de către președinte, având la bord puțin peste 90.000 km. Vine cu o serie de dotări rafinate, de genul jantelor în șapte spițe, iar pe interior are draperii cu acționare electronică, scaune cu sigla ”RR” brodată pe spătare, plafon cu elemente speciale, Theatre Package, dar și finisaje Burlwood. Drept bonus, pe cartea de service, Donald Trump și-a aplicat autograful, cu mențiunea ” Mi-a plăcut această mașină, este minunată! Succese!”. 

x
x
x
x
x
x
x
x

Licitația ce va adjudeca cele două unități va avea loc în perioada 7-17 ianuarie 2021, fiind organizată de casa Mecum Auctions. E greu de ghicit pentru ce sumă vor fi vândute fostele mașini ale lui Trump, dar cu siguranță va fi una însemnată, astfel ca colecționarul să-și recupereze cel puțin investiția, or peste doar câteva zile după licitație, pe 21 ianuarie 2021, actualul președinte își va depune mandatul, iar cererea pentru aceste exemplare ar putea dispărea. Vom vedea cum se vor desfășura lucrurile!

Recomandate:

Semnal de alarmă pentru Tesla. La început de an, livrările sunt sub așteptări, iar stocurile în creștere - Photo
Noutăți
Semnal de alarmă pentru Tesla. La început de an, livrările sunt sub așteptări, iar stocurile în creștere

Debut dificil de an pentru Tesla. Cererea încetinește, concurența se intensifică, iar diferența dintre producție și livrări atinge un nivel record. Investitorii reacționează rapid, trimiț&a

Inna
Șoferul care a provocat un grav accident rutier, în urma căruia a decedat un copil de 8 luni, riscă 10 ani de închisoare - Photo
Accidente
Șoferul care a provocat un grav accident rutier, în urma căruia a decedat un copil de 8 luni, riscă 10 ani de închisoare

O manevră riscantă, făcută într-un loc interzis, s-a transformat într-o tragedie pe traseul Chișinău-Cimișlia. După luni de investigații, procurorii au finalizat dosarul accidentului &icir

Inna
Plan ambițios la Chișinău. Primarul planifică să construiască mii de locuri noi de parcare - Photo
Noutăți
Plan ambițios la Chișinău. Primarul planifică să construiască mii de locuri noi de parcare

Criza locurilor de parcare din Chișinău ar putea fi parțial rezolvată în acest an. Primăria anunță un proiect amplu de amenajare a mii de locuri de parcare, însă recunoaște că în cen

Inna
Șoferul unui Ford, sancționat de polițiști după ce era la doar un pas de a spulbera un pieton pe trecere - Photo
Sociale
Șoferul unui Ford, sancționat de polițiști după ce era la doar un pas de a spulbera un pieton pe trecere

Șoferul unui Ford, în vârstă de 22 de ani, nu a acordat prioritate unui pieton, care traversa regulamentar strada. Imagini video cu fapta în cauză au fost publicate pe rețelele de so

Inna
Noile prețuri la carburanți vor fi discutate în Parlament. Se anunță audieri publice - Photo
Sociale
Noile prețuri la carburanți vor fi discutate în Parlament. Se anunță audieri publice

Scumpirile din ultimele luni și impactul lor asupra transportului și consumatorilor ajung în centrul atenției. Deputații convoacă instituțiile responsabile pentru a explica ce se întâ

Inna
(FOTO) Volga revine pe piață. Rușii vor vinde mașini chinezești sub numele „legendar” - Photo
Noutăți
(FOTO) Volga revine pe piață. Rușii vor vinde mașini chinezești sub numele „legendar”

Un simbol al industriei auto sovietice este readus în prim-plan, dar într-o formă complet diferită. Sub sigla Volga se ascund, de fapt, modele moderne dezvoltate în China și produse

Inna