Un echipaj de poliție nevoit să renunțe la urmărire după ce Tesla pe care o conduceau s-a descărcat!

De Pavel   |  26 Septembrie, 2019

Distribuie :

Un ofițer de Poliție din Fremont, California, a fost nevoit să se retragă din urmărirea unui suspect după ce Tesla Model S pe care o conducea s-a descărcat!

Potrivit publicației Mercury News, polițistul urmărea un bărbat suspectat de comiterea unei crime. Acesta a refuzat să se oprească la cererea echipajului de poliție și a încercat să fugă de oamenii legii, deplasându-se cu o viteză de 200 km/h.

Nimic nu era ieșit din comun, polițiștii erau cât pe ce să oprească răufăcătorul până în momentul în care au fost nevoiți să raporteze dispeceratului că vehiculul electric cu care se deplasau, o Tesla Model S, avea bateria aproape descărcată! Ca urmare, polițistul a trebuit să meargă la stația de alimentare, iar urmărirea a fost continuată de colegii săi pe mașini cu motoare tradiționale.

Reprezentanții poliției au declarat că, defapt problema era că shift-ul anterior uitase să pună EV-ul la încărcat. După cum au subliniat oamenii legii, o mașina cu un motor cu combustie internă, la fel ar putea rămâne fără benzină, astfel că acest caz nu este unul ieșit din comun.

https://youtu.be/LbFJtL2al0I

Recomandate:

Volkswagen lansează primele teste cu mașinile autonome în Wolfsburg - Photo
Teste
Volkswagen lansează primele teste cu mașinile autonome în Wolfsburg

Volkswagen demarează teste cu vehicule autonome în condiții reale de trafic. În următoarea perioadă, un prototip experimental va circula pe străzile din Wolfsburg, orașul în car

Inna
Permise pe muchie de cuțit. Peste 700 de șoferi riscă să rămână fără acte după descoperirea unei fraude - Photo
Sociale
Permise pe muchie de cuțit. Peste 700 de șoferi riscă să rămână fără acte după descoperirea unei fraude

Agenția Servicii Publice anunță că, în zilele următoare, va anula peste 700 de permise de conducere, după ce au fost constatate abateri grave în modul de desfășurare a examenelor auto. Inf

Inna
Un alt învinuit în dosarul cu automobilele „importate” din UE, care nu au mai ajuns la clienți, a fost trimit în judecată - Photo
Sociale
Un alt învinuit în dosarul cu automobilele „importate” din UE, care nu au mai ajuns la clienți, a fost trimit în judecată

Al doilea învinuit în cauza penală privind escrocheria cu automobile de lux importate din UE, a fost trimis în judecată. Cazul este parte a dosarului anunțat anterior de Procura

Inna
PAS propune crearea unui sistem municipal cu taxe și registru electronic pentru parcările din Chișinău - Photo
Sociale
PAS propune crearea unui sistem municipal cu taxe și registru electronic pentru parcările din Chișinău

Fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate din Consiliul municipal Chișinău a venit cu o inițiativă menită să combată deficitul cronic de locuri de parcare din capitală, propunând instituirea

Inna
Jaguar dezminte informația și neagă că ar fi concediat șeful de design - Photo
Noutăți
Jaguar dezminte informația și neagă că ar fi concediat șeful de design

Jaguar a reacționat oficial la informațiile apărute recent în spațiul public, infirmând zvonurile potrivit cărora Gerry McGovern, directorul de design al mărcii, ar fi fost concediat. Pozi

Inna
Sfârșit de epocă la Volkswagen. Constructorul închide, în premieră, prima fabrică din Germania - Photo
Noutăți
Sfârșit de epocă la Volkswagen. Constructorul închide, în premieră, prima fabrică din Germania

Grupul Volkswagen se pregătește să închidă definitiv una dintre uzinele sale din Germania, o decizie fără precedent în cei 88 de ani de existență ai constructorului auto. Este vorba despre

Inna