Un Buick Electra 225 din 1965 își caută o nouă casă aici în Moldova

De Redactor AE   |  8 Noiembrie, 2020

Distribuie :

Buick, unul dintre producătorii de mașini din SUA despre care nu auzi atât de des, a fost fondată în 1902 (unele surse indică 1903) și a fost primul constructor auto care să introducă semnalizatoarele de direcție, în dotarea standard încă din 1939!

În 1900, scoțianul ajuns în SUA, David Buick, a construit primul său vehicul iar la 50 de ani de la acest grandios eveniment, Buick Motor Company aflată deja sub umbrela GMC, planifică lansarea a trei noi modele, LeSabre, Invicta și Electra! Tocmai un astfel de Buick Electra 225, ce-i drept în a treia generație a fost adus și în țara noastră. 

Proprietarul mașinii, susține că vehiculul se află într-o stare bună, este 100% autentic și are doar 38.000 de mile la bord. În anunț mai este indicat un volum motor de 5.4 litri, asta deși potrivit wikipedia, Buick a avut motoare V8 cu o capacitate de 6.6, 7.0 și chiar 7.5 litri!

Și în caz că sunteți curioși să aflați cât costă, vă spunem noi. Prețul cerut este de 15.000 de euro, pentru un automobil retro înmatriculat în România. Vânzătorul susține însă că poate fi pus la evidență și aici în țară, dar din practica noastră legislația nu este foarte bine pusă la punct. 

x
x
x
x
x
x
x
x
x
x

 

Recomandate:

BMW renunță să participe la Salonul Auto de la Paris în acest an. De ce au luat această decizie - Photo
Noutăți
BMW renunță să participe la Salonul Auto de la Paris în acest an. De ce au luat această decizie

În acest an, BMW nu va participa la Salonul Auto de la Paris. La eveniment, care va avea loc în octombrie, vor participa peste 60 de mărci. Marca bavareză a luat această decizie &

Inna
Ford și Geely vor produce în comun modele electrificate la uzina din Spania - Photo
Noutăți
Ford și Geely vor produce în comun modele electrificate la uzina din Spania

Ford și Geely vor produce în comun mașini electrificate la uzina din Valencia, Spania. În acest sens, cele două mărci au anunțat un parteneriat. Potrivit înțelegerii î

Inna
112 va primi automat alerte de la mașini în cazul accidentelor grave. Parlamentul a adoptat modificările legislative - Photo
Noutăți
112 va primi automat alerte de la mașini în cazul accidentelor grave. Parlamentul a adoptat modificările legislative

Proiectul de modificare a Legii privind organizarea și funcționarea Serviciului național unic pentru apelurile de urgență 112 a fost adoptat astăzi, 23 iulie, în lectura a doua a Parlamentului R

Inna
Toate drumurile naționale vor fi monitorizate, periodic, iar șoferii ar putea semnala problemele printr-un sistem online - Photo
Sociale
Toate drumurile naționale vor fi monitorizate, periodic, iar șoferii ar putea semnala problemele printr-un sistem online

Guvernul a aprobat, ieri, 22 iulie, proiectul pentru modificarea Legii privind gestionarea siguranței infrastructurii rutiere, care introduce noi măsuri pentru prevenirea accidentelor și creștere

Inna
Primăria Chișinău anunță sistări de trafic rutier pe mai multe străzi din capitală - Photo
Sociale
Primăria Chișinău anunță sistări de trafic rutier pe mai multe străzi din capitală

În perioada 23 iulie - 21 august curent, se suspendă parțial traficul rutier pe str. Cetatea Albă, tronsonul cuprins între străzile Minsk și Pandurilor. Decizia a fost luată în

Inna