Un alt punct de trecere a frontierei cu România va avea controlul coordonat

De Inna   |  3 Decembrie, 2025

Distribuie :

Punctul rutier de trecere a frontierei Lipcani-Rădăuți ar putea trece la un regim de control comun, după ce Guvernul a dat undă verde demarării negocierilor cu autoritățile române. Executivul a aprobat miercuri inițierea discuțiilor pentru un acord bilateral care ar permite efectuarea procedurilor vamale și de frontieră pe teritoriul Republicii Moldova, pentru ambele direcții de circulație.

Ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, a explicat că introducerea unui astfel de sistem va reduce semnificativ perioadele de așteptare pentru pasageri și transportatori. Prin cooperarea directă a instituțiilor din cele două țări, vor fi eliminate controalele duble și va fi îmbunătățită coordonarea operațională. În plus, noul cadru ar facilita schimbul rapid de informații și ar întări capacitatea de prevenire a riscurilor la frontieră.

Documentul aprobat de Cabinetul de miniștri stabilește mandatul echipei care va purta negocierile cu partea română, conform legislației privind tratatele internaționale.

„Acordul reprezintă un pas esențial în consolidarea colaborării moldo-române în domeniul gestionării frontierei”, a subliniat ministra de Interne.

Odată implementat, punctul Lipcani-Rădăuți ar deveni al patrulea loc de trecere moldo-român unde se aplică controlul coordonat, alături de Cantemir-Fălciu, Giurgiulești-Galați și Leușeni-Albița.

Recomandate:

2 tineri sancționați de oamenii legii pentru comportament agresiv în trafic - Photo
Sociale
2 tineri sancționați de oamenii legii pentru comportament agresiv în trafic

Inspectoratul Național de Securitate Publică (INSP) a identificat și sancționat persoanele implicate într-un incident de conducere agresivă produs pe străzile municipiului Cahul, după ce imagini

Inna
Poliția a depistat mai multe persoane care conduceau în stare de ebrietate. Un motociclist fără permis avea o alcoolemie de 0.83 mg/l - Photo
Sociale
Poliția a depistat mai multe persoane care conduceau în stare de ebrietate. Un motociclist fără permis avea o alcoolemie de 0.83 mg/l

Poliția Republicii Moldova anunță că, în cadrul acțiunilor de supraveghere a traficului rutier, a depistat mai multe persoane care conduceau diferite mijloace de transport sub influența alcoolul

Inna
Land Rover pregătește lansarea noului Range Rover GT. Cum arată primul SUV coupe electric de performanță - Photo
Noutăți
Land Rover pregătește lansarea noului Range Rover GT. Cum arată primul SUV coupe electric de performanță

Land Rover a oferit primul contact cu viitorul Range Rover GT, publicând imagini oficiale cu prototipul aflat în faza finală de dezvoltare. Noul model va extinde familia Range Rover și va

Inna
Lamborghini a creat două versiuni unicat pentru Temerario. Designul exterior este inspirat din primele schițe ale modelului - Photo
Noutăți
Lamborghini a creat două versiuni unicat pentru Temerario. Designul exterior este inspirat din primele schițe ale modelului

Lamborghini a prezentat două exemplare unice ale supercarului Temerario, realizate de divizia de personalizare Ad Personam. Cele două automobile au fost create pentru a evidenția procesul de dezvoltar

Inna
În sectorul Buiucani va fi amenajată o nouă parcare publică. Vor fi amenajate 70 de locuri - Photo
Sociale
În sectorul Buiucani va fi amenajată o nouă parcare publică. Vor fi amenajate 70 de locuri

Municipalitatea continuă extinderea infrastructurii de parcare din Chișinău și pregătește amenajarea unei noi parcări publice în sectorul Buiucani. Aceasta va fi construită la intersecția străzi

Inna