Uită de parbrizele fisurate de pietre: acestea vor fi confecționate din sticla rezistentă folosită la telefoanele mobile.

De Andrei Tabuica   |  8 Ianuarie, 2017

Distribuie :

Compania Cornig, cea care a creat Gorilla Glass, geamul rezistent al telefoanelor mobile, a prezentat de curînd primul parbriz auto rezistent la fisuri.

Spre deosebire de cel regăsit pe telefoane mobile, acest geam beneficiază de câteva elemente de protecție în plus pentru a rezista mai bine la temperaturi extreme, ger sau foarte cald.

geam rezistent la fisuriMai mult, cei de la Corning au declarat că noul geam este mai subțire, mai ușor și mai rezistent decât cel tradițional, securizat. Prin urmare, mașina dotată cu un astfel de geam, va deveni mai eficientă.

Dezvoltatorii nu s-a rezumat doar la parbriz. A folosit Gorilla Glass și pentru acoperișul panoramic, și pentru geamurile laterale, și pentru lunetă, și pentru planșa de bord și chiar pentru un centru de comandă fixat pe consola centrală.

Comparat cu parbrizul standard, cel realizat din Gorilla Glass este de două ori mai rezistent la loviturile unor pietre ascuțite. Asta înseamnă că putem scăpa de acele fisuri costisitoare ale parbrizelor.

Cât privește flexibilitatea, Corning susține că geamurile se pot îndoi chiar și la rece. Ba mai mult, ele pot oferi și o funcție de opacizare prin simpla apăsare a unui buton.

Introducerea acestui tip de geam pe viitoarele mașini este cât se poate de realistă, întrucât Corning a semnat deja un parteneriat cu Saint Gobain, uriașul furnizor de suprafețe vitrate pentru industria auto.

sursa: automarket.ro

Recomandate:

Lamborghini a creat două versiuni unicat pentru Temerario. Designul exterior este inspirat din primele schițe ale modelului - Photo
Noutăți
Lamborghini a creat două versiuni unicat pentru Temerario. Designul exterior este inspirat din primele schițe ale modelului

Lamborghini a prezentat două exemplare unice ale supercarului Temerario, realizate de divizia de personalizare Ad Personam. Cele două automobile au fost create pentru a evidenția procesul de dezvoltar

Inna
Land Rover pregătește lansarea noului Range Rover GT. Cum arată primul SUV coupe electric de performanță - Photo
Noutăți
Land Rover pregătește lansarea noului Range Rover GT. Cum arată primul SUV coupe electric de performanță

Land Rover a oferit primul contact cu viitorul Range Rover GT, publicând imagini oficiale cu prototipul aflat în faza finală de dezvoltare. Noul model va extinde familia Range Rover și va

Inna
Poliția a depistat mai multe persoane care conduceau în stare de ebrietate. Un motociclist fără permis avea o alcoolemie de 0.83 mg/l - Photo
Sociale
Poliția a depistat mai multe persoane care conduceau în stare de ebrietate. Un motociclist fără permis avea o alcoolemie de 0.83 mg/l

Poliția Republicii Moldova anunță că, în cadrul acțiunilor de supraveghere a traficului rutier, a depistat mai multe persoane care conduceau diferite mijloace de transport sub influența alcoolul

Inna
În sectorul Buiucani va fi amenajată o nouă parcare publică. Vor fi amenajate 70 de locuri - Photo
Sociale
În sectorul Buiucani va fi amenajată o nouă parcare publică. Vor fi amenajate 70 de locuri

Municipalitatea continuă extinderea infrastructurii de parcare din Chișinău și pregătește amenajarea unei noi parcări publice în sectorul Buiucani. Aceasta va fi construită la intersecția străzi

Inna
2 tineri sancționați de oamenii legii pentru comportament agresiv în trafic - Photo
Sociale
2 tineri sancționați de oamenii legii pentru comportament agresiv în trafic

Inspectoratul Național de Securitate Publică (INSP) a identificat și sancționat persoanele implicate într-un incident de conducere agresivă produs pe străzile municipiului Cahul, după ce imagini

Inna