Trei minori au furat un VAZ pentru a se primbla prin oraș. Acum riscă amendă de 67.500 lei sau 3 ani de închisoare

De Pavel   |  24 August, 2020

Distribuie :

În dimineața zilei de 20 august, Inspectoratul de Poliție a sec. Botanica, a fost sesizat prin intermediul serviciului unic 112, precum că unui locuitor din or. Sângera i-a fost răpit automobilul. La fața locului s-a deplasat grupa operativă pentru stabilirea circumstanțelor în care a fost sustras automobilul. Polițiștii au fost întâmpinați de proprietarul în vârstă de 44 de ani, care a declarat că și-a parcat mașina de model VAZ 2106, iar dimineața nu a mai gasit-o.

Polițiștii au dispus mai multe acțiuni de investigației și urmărire penală pentru stabilirea circumstanțelor și depistarea automobilului. Astfel in urma măsurilor întreprinse automobilul a fost depistat în or. Sângera, totodată fiind identificați și făptașii în comiterea infracțiunii. Aceștia s-au dovedit a fi trei minori cu vârstele de 13 și 14 ani, locuitori a orașului Sângera, fiind conduși la inspectorat pentru audieri.

 

În cadrul acțiunilor procesual penale aceștia și-au recunoscut vina, comunicând că au văzut automobilul parcat și prin deteriorarea lacătului au pătruns în automobil și deteriorând firele au pornit unitatea de transport. Aceștia au răpit automobilul cu scop de a se plimba prin oraș.

Pe cazul dat a fost inițiată o cauză penală pentru răpirea mijlocului de transport, care conform legislației în vigoare indivizii riscă amendă în mărime de la 29.000 la 67.500 lei sau închisoare de la 1 la 3 ani.

Recomandate:

2 tineri sancționați de oamenii legii pentru comportament agresiv în trafic - Photo
Sociale
2 tineri sancționați de oamenii legii pentru comportament agresiv în trafic

Inspectoratul Național de Securitate Publică (INSP) a identificat și sancționat persoanele implicate într-un incident de conducere agresivă produs pe străzile municipiului Cahul, după ce imagini

Inna
Land Rover pregătește lansarea noului Range Rover GT. Cum arată primul SUV coupe electric de performanță - Photo
Noutăți
Land Rover pregătește lansarea noului Range Rover GT. Cum arată primul SUV coupe electric de performanță

Land Rover a oferit primul contact cu viitorul Range Rover GT, publicând imagini oficiale cu prototipul aflat în faza finală de dezvoltare. Noul model va extinde familia Range Rover și va

Inna
În sectorul Buiucani va fi amenajată o nouă parcare publică. Vor fi amenajate 70 de locuri - Photo
Sociale
În sectorul Buiucani va fi amenajată o nouă parcare publică. Vor fi amenajate 70 de locuri

Municipalitatea continuă extinderea infrastructurii de parcare din Chișinău și pregătește amenajarea unei noi parcări publice în sectorul Buiucani. Aceasta va fi construită la intersecția străzi

Inna
Lamborghini a creat două versiuni unicat pentru Temerario. Designul exterior este inspirat din primele schițe ale modelului - Photo
Noutăți
Lamborghini a creat două versiuni unicat pentru Temerario. Designul exterior este inspirat din primele schițe ale modelului

Lamborghini a prezentat două exemplare unice ale supercarului Temerario, realizate de divizia de personalizare Ad Personam. Cele două automobile au fost create pentru a evidenția procesul de dezvoltar

Inna
Poliția a depistat mai multe persoane care conduceau în stare de ebrietate. Un motociclist fără permis avea o alcoolemie de 0.83 mg/l - Photo
Sociale
Poliția a depistat mai multe persoane care conduceau în stare de ebrietate. Un motociclist fără permis avea o alcoolemie de 0.83 mg/l

Poliția Republicii Moldova anunță că, în cadrul acțiunilor de supraveghere a traficului rutier, a depistat mai multe persoane care conduceau diferite mijloace de transport sub influența alcoolul

Inna