Transportul național și internaţional de mărfuri, persoane și colete în vizorul ANTA

De Pavel   |  16 Noiembrie, 2020

Distribuie :

În perioada 09 – 15 noiembrie, în cadrul exercitării atribuțiilor de serviciu, inspectorii Agenției au continuat acțiunile de prevenire și combatere a transportului ilicit de mărfuri și persoane în trafic național și internațional.

Astfel, în cadrul acțiunilor de monitorizare și control organizate în mun. Chișinău, Anenii Noi, Ialoveni, Orhei, Hîncești, Bălți, Dondușeni, Călărași, Comrat, Căușeni, Cahul, Rîșcani, Criuleni, Strășeni, Briceni, Drochia, Ștefan-Vodă, etc., precum și pe traseele de legătură cu punctele de traversare a frontierei de stat Leușeni, Sculeni și Giurgiulești, au fost aplicate sancțiuni prin întocmirea a 107 procese verbale cu privire la contravenție, în baza art. 197, 200 și 224 ale Codului Contravențional pentru încălcarea normelor de efectuare a transportului rutier de persoane, mărfuri și colete.

ANTA informează că, pentru 43 conducători auto a fost aplicată și măsura de suspendare a dreptului de utilizare a vehiculului rutier prin reţinerea plăcuţelor cu numărul de înmatriculare şi a certificatului de înmatriculare, în conformitate cu prevederile art. 439 indice(1) al Codului Contravențional.

De asemenea, în cadrul controalelor planificate, 3 operatori de transport rutieri s-au ales cu amendă în mărime de 520 u.c., ceia ce constituie 26.000 lei, pentru ignorarea prevederilor stabilite de Codul Transporturilor Rutiere, aprobat prin Legea nr. 150 din 17.07.2014, art. 49 “nerespectarea de către operatorii de transport rutier/întreprinderile care efectuează operațiuni de transport rutier a obligațiilor stabilite”, sancțiuni prevăzute de art. 197 alin. (29) al Codului Contravențional.

De la începutul anului 2020 și până în prezent, pentru transportarea ilicită contra cost de persoane, mărfuri și colete și/sau prestarea serviciilor contra cost în lipsa înregistrării în Registrul Operatorilor de Transport Rutier, de către inspectorii Agenției au fost întocmite 757 procese verbale cu privire la contravenție, cu aplicarea măsurii de suspendare a dreptului de utilizare a vehiculului rutier și amenzilor contravenționale în mărime de 90.840 u.c., fiind achitați în bugetul de stat 2.085.900 lei.

În contextul celor expuse mai sus, Agenția atenționează toți conducătorii auto antrenați în efectuarea operațiunilor de transport, precum și operatorii de transport rutier, să asigure prezența la bordul vehiculelor a tuturor actelor necesare activității pe care o desfășoară, să se conformeze prevederilor Codului Transporturilor Rutiere, aprobat prin Legea nr. 150 din 17.07.2014, în vederea evitării constrângerilor legale, dar și pentru a oferi consumatorilor servicii de calitate, siguranță și confort.

x
x
x
x
x

 

Recomandate:

Se scumpește transportul public la Chișinău. Prețul unei călătorii ajunge la 7 lei - Photo
Sociale
Se scumpește transportul public la Chișinău. Prețul unei călătorii ajunge la 7 lei

Se scumpește transportul public la Chișinău. Prețul unei călătorii ajunge la 7 lei, începând cu 1 mai curent. Primăria Chișinău menționează că este o măsură inevitabilă, în contextul

Inna
Radu Marian avertizează: criza carburanților ar putea forța schimbări majore în buget și presiuni asupra companiilor - Photo
Noutăți
Radu Marian avertizează: criza carburanților ar putea forța schimbări majore în buget și presiuni asupra companiilor

Dacă actuala instabilitate economică persistă, autoritățile ar putea fi nevoite să taie cheltuieli, să mute priorități și să intervină direct în economie pentru a susține mediul de afaceri. 

Inna
Mercedes-Benz EQS adoptă direcția viitorului. Oficial, debutează tehnologia steer-by-wire - Photo
Noutăți
Mercedes-Benz EQS adoptă direcția viitorului. Oficial, debutează tehnologia steer-by-wire

Mercedes-Benz introduce o soluție revoluționară pe limuzina sa electrică de top: direcția fără legătură mecanică și un volan de tip yoke promit mai mult confort și o experiență complet diferită la vol

Inna
Nissan GT-R revine. Niponii vor dezvolta noua generație „Godzilla”, care ar putea debuta până în 2030 - Photo
Noutăți
Nissan GT-R revine. Niponii vor dezvolta noua generație „Godzilla”, care ar putea debuta până în 2030

După retragerea legendarului R35, Nissan pregătește o revenire spectaculoasă: viitorul GT-R este deja în dezvoltare și ar putea combina ADN-ul clasic cu tehnologia modernă.După încheie

Inna
România pregătește restricții dure și interzice importul mașinilor cu norme de poluare sub Euro 3 - Photo
Sociale
România pregătește restricții dure și interzice importul mașinilor cu norme de poluare sub Euro 3

Autoritățile din România vor să reducă poluarea și să întinerească parcul auto. Prin urmare, vehiculele sub Euro 3 ar putea fi interzise la import, iar numărul mașinilor aduse din str

Inna
Ford GT Mk IV scrie istorie pe Nurburgring. A stabilit un record absolut pentru un model american - Photo
Noutăți
Ford GT Mk IV scrie istorie pe Nurburgring. A stabilit un record absolut pentru un model american

Ford marchează finalul unei ere cu un rezultat spectaculos: GT Mk IV devine cel mai rapid model american pe Nurburgring și stabilește un nou reper pentru mașinile cu motor termic.Finalul de carier

Inna
Un șofer de 65 a decedat, după ce s-a tamponat într-un camion. Din mașină, a rămas doar jumătate... - Photo
Accidente
Un șofer de 65 a decedat, după ce s-a tamponat într-un camion. Din mașină, a rămas doar jumătate...

Șoferul unei Dacia, în vârstă de 60 de ani, a decedat în urma unui grav accident rutier. Impactul s-a produs în localitatea Brânzenii Noi, raionul Telenești. Pot

Inna