Transportatorii și Guvernul s-au înțeles! Află cu cât se vor scumpi tarifele pentru călătoriile interurbane

De Pavel   |  10 Februarie, 2022

Distribuie :

Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale și transportatorii care au protestat trei zile la rând au ajuns la un numitpr comun! Președintele Asociației Patronale a Operatorilor de Transport Auto, Oleg Alexa după ședința de astăzi, 10 februarie care a avut loc la Guvern, a declarat că momentul critic și revoluționar a fost depășit, iar protestele transportatorilor se încheie aici.

Astfel, în urma ședinței, potrivit informațiilor disponibile în acest moment, a fost stabilit că tariful pentru călătoriile interurbane va crește de la 60 de bani la 70 de bani pentru un kilometru, iar pentru cele raionale de la 60 la 80 de bani.

„ A fost o discuție constructivă. Și ministerul și transportatorii au făcut pașii necesari pentru ameliorarea situației. Ne-a fost promisă redacția ordinului pentru ziua de luni. Preliminar avem aceste date: 70 de bani pentru rutele interurbane și 80 de bani pentru rutele raionale, dar mai sunt niște detalii tehnice care trebuie să le definitivăm”, a declarat Oleg Alexa. 

În același timp, transportatorii spun că nu au primit un răspuns afirmativ în vederea restituirii accizelor din volumul motorinei consumate către transportatorii ce efectuează rute regulate.

„Acizii au rămas la nivelul discuției pentru că fără ministerul Finanțelor nu faci nimic. Nu avem un afirmativ da. Trebuie să începem de pe acum mecanismul cu restituirea accizului deoarece mâine, poimâine dacă motorina iar se ridică majorarea de tarif va deveni insuficientă”, a conchis Alexa.

Amintim că transportatorii au protestat pe 7, 8 și 9 februarie, suspendând rutele regulate naționale. Acest lucru s-a întâmplat după ce autoritățile nu au reacționat la solicitarea lor privind majorarea tarifului la serviciile de transport și la serviciile de autogară.

 

Recomandate:

Bugatti pregătește o revelație exclusivă: un nou hypercar misterios și un program de personalizare de lux - Photo
Noutăți
Bugatti pregătește o revelație exclusivă: un nou hypercar misterios și un program de personalizare de lux

Bugatti se pregătește să uimească din nou lumea auto pe 7 august, când va dezvălui un hypercar unic, ce pare să fie dedicat unui client special. Producătorul francez a publicat recent un teaser

Inna
Sentință de răsunet în SUA. Tesla, obligată să plătească despăgubiri uriașe în urma unui accident mortal cauzat de Autopilot - Photo
Accidente
Sentință de răsunet în SUA. Tesla, obligată să plătească despăgubiri uriașe în urma unui accident mortal cauzat de Autopilot

Un tribunal din Florida a decis recent că Tesla poartă o parte din responsabilitate pentru un tragic accident rutier produs în 2019, în urma căruia o tânără și-a pierdut viața, iar p

Inna
Ministerul Energiei din România a declarat stare de urgență în sectorul energetic. Se așteaptă un deficit al motorinei? - Photo
Sociale
Ministerul Energiei din România a declarat stare de urgență în sectorul energetic. Se așteaptă un deficit al motorinei?

Ministerul Energiei din România a declarat stare de urgență în sectorul energetic, activând nivelul de criză în urma unei perturbări majore în lanțul de aprovizionare cu

Inna
Schimbare majoră la vârful Jaguar Land Rover. Un veteran al industriei auto preia conducerea companiei - Photo
Noutăți
Schimbare majoră la vârful Jaguar Land Rover. Un veteran al industriei auto preia conducerea companiei

Grupul Jaguar Land Rover (JLR) a anunțat oficial numirea unui nou director executiv, într-o mișcare strategică ce marchează începutul unei noi etape pentru celebrul producător auto britani

Inna
Revoluție în gama Mercedes-Benz. Până în 2027 vor fi lansate 32 de modele noi, dintre care 15 vor fi electrice - Photo
Noutăți
Revoluție în gama Mercedes-Benz. Până în 2027 vor fi lansate 32 de modele noi, dintre care 15 vor fi electrice

Mercedes-Benz se pregătește pentru cea mai ambițioasă ofensivă de produs din istoria sa, planificând lansarea a 32 de modele noi până în 2027, dintre care 15 vor fi vehicule electric

Inna