Toyota recheamă în service 2.43 milioane de exemplare hybrid printre care Prius și Auris!

De Pavel   |  5 Octombrie, 2018

Distribuie :

Compania Toyota anunță un recall la nivel global a circa 2.43 milioane de vehicule hybrid care au fost vândute în Europa, Japonia, America de Nord și China. Din numărul total, circa 290.000 de automobile au fost vțndute pe piața din Europa, în perioada octombrie 2008 și noiembrie 2014. O mare parte din totalul mașinilor rechemate, reprezintp modelele Prius și Auris, care se bucură de vânzări mari în Moldova.

Constructorul nipon declară că, în cazul apariției unei defecțiuni la sistemul hybrid, există riscul ca mașina să nu intre într-un mod de condus de siguranță, ceea ce poate conduce la o pierdere de putere și, în cele din urmă, la oprirea motorului în mers.

Totuși, reprezentanții Toyota susțin că acest lucru se poate întâmpla doar "în situații rare" și că până în prezent nu se cunosc cazuri în care au avut loc accidente în Japonia din cauza acestei potențiale probleme. Japonia fiind cea mai afectată țară de recall acolo unde vor fi rechemate în service 1.25 milioane de unități, adică mai mult de jumătate din numărul total al vehiculelor afectate. Alte 830.000 de unități afectate au fost vândute în Statele Unite ale Americii.

Amintim că, cu numai o lună în urmă, Toyota anunțase un alt recall de aproximativ un milion de unități hybride la nivel global din cauza unui risc de incendiu generat de potențialul unui scurt circuit cauzat de o problemă la cablajele motorului. La moment, constructorul nu anunță câte unități sunt afectate în Europa, însă a menționat că este vorba despre vehiculele de model Prius și C-HR produse în Japonia între iunie 2015 și mai 2018.

Recomandate:

Peste 460 de șoferi prinși cu telefonul la volan în doar câteva zile. INSP intensifică controalele la nivel național - Photo
Sociale
Peste 460 de șoferi prinși cu telefonul la volan în doar câteva zile. INSP intensifică controalele la nivel național

Inspectoratul Național de Securitate Publică a sancționat peste 460 de conducători auto care foloseau telefonul mobil în timpul șofatului, la doar câteva zile de la startul unei acțiuni de

Inna
Conturile Lukoil-Moldova, blocate de două bănci din țară din cauza unor neconcordanțe privind beneficiarul efectiv - Photo
Sociale
Conturile Lukoil-Moldova, blocate de două bănci din țară din cauza unor neconcordanțe privind beneficiarul efectiv

Două instituții bancare din Republica Moldova au suspendat conturile companiei Lukoil-Moldova, după ce au identificat diferențe între datele declarate despre beneficiarul efectiv și informațiile

Inna
Noul Mercedes-AMG GLC 53 4matic+ este aici. În premieră, un SUV AMG este dotat cu diferențial de alunecare limitată - Photo
Noutăți
Noul Mercedes-AMG GLC 53 4matic+ este aici. În premieră, un SUV AMG este dotat cu diferențial de alunecare limitată

Mercedes-Benz a prezentat oficial noul Mercedes-AMG GLC 53 4Matic+, un SUV de performanță care combină versatilitatea unui model de familie cu ADN-ul pur AMG. Cu 449 CP, tracțiune integrală inteligent

Inna
Ion Ceban cere o lege națională a parcărilor și afirmă că deputații doar trebuie să o voteze - Photo
Sociale
Ion Ceban cere o lege națională a parcărilor și afirmă că deputații doar trebuie să o voteze

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, susține că Republica Moldova are nevoie urgentă de un cadru legislativ clar privind parcările, acuzând guvernarea de dezinformare atunci când afi

Inna
Suzuki Across revine cu 302 CP și tehnologie plug-in hybrid. SUV-ul dezvoltat alături de Toyota ajunge în Europa - Photo
Noutăți
Suzuki Across revine cu 302 CP și tehnologie plug-in hybrid. SUV-ul dezvoltat alături de Toyota ajunge în Europa

Suzuki a prezentat noua generație Across, SUV-ul plug-in hybrid realizat în colaborare cu Toyota. Cu 302 CP, tracțiune integrală electrică și un pachet tehnologic complet, modelul va fi disponib

Inna
Noul Highlander devine electric. Primul SUV cu 7 locuri al mărcii nipone oferă o autonomie de până la 515 km - Photo
Noutăți
Noul Highlander devine electric. Primul SUV cu 7 locuri al mărcii nipone oferă o autonomie de până la 515 km

Toyota intră într-o nouă etapă a electrificării și transformă Highlander într-un SUV 100% electric. Noua generație renunță la motoarele termice și debutează ca primul SUV electric cu trei

Inna