Toyota pregătește alte două modele hibride, primu fiind prezentat la finalul anului curent

De Inna   |  29 Iulie, 2022

Distribuie :

La sfârșitul anului curent, Toyota Prius va obține o nouă generație. Pe lângă asta, constructorul nipon susține că în primăvara anului viitor va prezenta un alt model, de asemenea hibrid. 

Primul model hibrid de la Toyota care va debuta, va fi Prius, lansarea acestuia fiind programată pentru luna decembrie a acestui an. Sedanul va păstra aceleași trăsături, dar și designul avangardist. Acesta va fi asamblat pe arhitectura TNGA, care este utilizată și pe modelele actuale. Apropo, noua generație va fi disponibilă atât în versiune hibridă, cât și în versiunea PHEV. 

În ambele cazuri, va fi instalat un propulsor de 1.8 litri volum, alături de un propulsor electric. Capacitatea acumulatorului va fi mărită, pentru performanțe mai bune. 

Iar în primăvara lui 2023, niponii vor prezenta Toyota Alphard, mai exact cea de-a patra generație. Automobilul în continuare își va păstra designul, dar și echiparea generoasă. Se așteaptă versiuni hibride cu propulsoare de 2.5 litri volum, aspirate natural și desigur că cu propulsoare de 2.5 litri volum, turbo. 

Recomandate:

Land Rover Discovery Sport primește o actualizare importantă. Două versiuni noi: Metropolitan și Landmark - Photo
Noutăți
Land Rover Discovery Sport primește o actualizare importantă. Două versiuni noi: Metropolitan și Landmark

Land Rover își modernizează gama Discovery Sport, adăugând două niveluri de echipare noi și o serie de echipamente de ultimă generație. Noile versiuni, Metropolitan și Landmark, 

Inna
Mansory transformă noul BMW M5 într-un monstru de 850 CP cu accente din fibră de carbon - Photo
Noutăți
Mansory transformă noul BMW M5 într-un monstru de 850 CP cu accente din fibră de carbon

Noul BMW M5, deja o forță pe patru roți, a intrat pe mâna celor de la Mansory, care au dus performanțele sedanului de top la un nou nivel. Celebrul tuner german a creat un pachet exclusiv de mod

Inna
Ferrari a dezvăluit noul 296 Speciale Piloti, un model rezervat exclusiv piloților din programele oficiale de curse - Photo
Noutăți
Ferrari a dezvăluit noul 296 Speciale Piloti, un model rezervat exclusiv piloților din programele oficiale de curse

Ferrari ridică din nou standardele exclusivității cu lansarea modelului 296 Speciale Piloti, o ediție dedicată strict piloților implicați în competițiile oficiale organizate sub umbrela mărcii d

Inna
Autoritățile au emis un ordin prin care se impun restricții de circulație pentru mașinile de mare tonaj - Photo
Sociale
Autoritățile au emis un ordin prin care se impun restricții de circulație pentru mașinile de mare tonaj

În perioadele cu temperaturi extreme, circulația vehiculelor de mare tonaj va fi limitată temporar pe drumurile publice din Republica Moldova. Măsura este reglementată printr-un ordin comun semn

Inna
Podul Mihai Viteazul din Chișinău, aproape de redeschidere: lucrările se vor încheia în câteva zile - Photo
Noutăți
Podul Mihai Viteazul din Chișinău, aproape de redeschidere: lucrările se vor încheia în câteva zile

După mai bine de doi ani de lucrări, podul rutier de pe strada Mihai Viteazul din Chișinău este aproape gata. Potrivit responsabililor din cadrul companiei de construcții care gestionează proiectul, f

Inna
Luca de Meo părăsește Renault și face pasul surprinzător către industria luxului - Photo
Noutăți
Luca de Meo părăsește Renault și face pasul surprinzător către industria luxului

După o perioadă de cinci ani în care a coordonat cu succes strategia de transformare a grupului Renault, Luca de Meo a decis să încheie capitolul său în industria auto. Conform surse

Inna