Toyota Camry sau OZN? Probabil cel mai prost tuning din lume aplicat pentru sedanul nipon

De Pavel   |  23 Martie, 2021

Distribuie :

Există mulți șoferi care ar vrea să se deosebească din mulțime atunci când se află în trafic. Pentru asta, unii își cumpără mașini scumpe de lux sau exotice, alții își modifică vehiculele aplicândule diverse îmbunătățiri de design sau la nivel tehnic, însă există și cei care își pun pe mașină orice le cade în vizor, însă în rezultat se fac de râsul lumii,

Un exemplu de tuning prost gândit este și acest Camry. Imaginile modelului nipon au fost publicate de un utilizator Reddit, care a publicat fotografiile în albumul Shitty Car Mods. Probabil stăpânul acestei Toyota a vrut să accentueze caracterul sport pe care îl vede el în acest model, ori altfel nu putem explica abțibildurile precum ”Sport” și ”Turbo”, terminații false ale eșapamentului, o mulțime de elemente cromate și ornamente pe acoperiș.

Camry-ul extravagant a fost surprins în Texas. În primul rând, mașina întoarce privirile grație ambundenței de stickere, care le vedem la nivelul portierelor din spate, la aripi, portbagaj și bara spate, în cele mai bune tradiții Need for Speed. Al doilea val de nedumerire vine atunci când începem a număra elementele cromate, pe care le vezi peste tot, la orice colț al caroseriei.

Formula ”tuninungului de succes” este încheiată de o mulțime de elemente, să le zicem aerodinamice. Acestea sunt aplicate pe acoperiș și pe părțile laterale ale barei de protecție, exact ca în cazul vehiculelor de curse. Iar pe ușa portbagajului observăm prinderile viitorului eleron.

Autorul publicației scrie că nu a reușit din păcate să facă o poză și părții din față a automobilului, însă menționează că aceasta era chiar mai impresionantă decât ceea ce am văzut lateral și la posterior.

 

Recomandate:

(FOTO) Mercedes-AMG a lansat primul GT electric cu până la 1.169 CP și autonomie de 700 km - Photo
Noutăți
(FOTO) Mercedes-AMG a lansat primul GT electric cu până la 1.169 CP și autonomie de 700 km

Sunet artificial de V8, accelerație comparabilă cu cea a unui hypercar și încărcare suficientă pentru sute de kilometri în doar câteva minute. Mercedes-AMG a prezentat oficial cel ma

Inna
Stratul de zăpadă pe Transfăgărășan are peste 5 metri. A fost înregistrat cel mai mare culoar de avalanșă pe traseu - Photo
Sociale
Stratul de zăpadă pe Transfăgărășan are peste 5 metri. A fost înregistrat cel mai mare culoar de avalanșă pe traseu

Stratul de zăpadă de pe Transfăgărășan depășește 5 metri. Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Brașov realizează lucrări de deszăpezire. Deszăpezirea de pe Transfăgărășan a aju

Inna
R. Moldova va avea rezerve de carburanți. Guvernul a aprobat un proiect în acest sens - Photo
Sociale
R. Moldova va avea rezerve de carburanți. Guvernul a aprobat un proiect în acest sens

În contextul instabilității de pe piețele energetice internaționale și al dependenței totale de importuri, Republica Moldova pregătește un mecanism menit să prevină eventualele crize de aprovizi

Inna
Schimbări de trafic în apropierea Chișinăului. Traficul va fi reorganizat la intersecția spre Cricova și Ciorescu - Photo
Sociale
Schimbări de trafic în apropierea Chișinăului. Traficul va fi reorganizat la intersecția spre Cricova și Ciorescu

Una dintre intersecțiile intens circulate din apropierea capitalei intră în proces de modernizare. Autoritățile au început lucrările pentru amenajarea unui sens giratoriu, iar șoferii treb

Inna
Parchezi mașina pe 2 locuri? Ai putea fi amendat cu 1.500 lei, în urma unei propuneri înaintate de PAS - Photo
Sociale
Parchezi mașina pe 2 locuri? Ai putea fi amendat cu 1.500 lei, în urma unei propuneri înaintate de PAS

Șoferii care parchează pe două locuri, ar putea fi amendați cu până la 1.500 lei. Un proiect în acest sens a fost înaintat de deputații PAS din Parlament. Potrivit proiectul

Inna
Șoferii din Republica Moldova, care pleacă în regiunea transnistreană, sunt amendați pentru lipsa poliței RCA - Photo
Sociale
Șoferii din Republica Moldova, care pleacă în regiunea transnistreană, sunt amendați pentru lipsa poliței RCA

Pe data de 7 mai, puțin după miezul nopții, un cetățean al Republicii Moldova a fost oprit în orașul Rîbnița de către angajații așa-zisului serviciu de patrulare rutieră.  Bărbatul a

Inna